Se împlinesc, în această perioadă, 90 de ani de la apariția unei cărți excepționale: „Tezaurul român de la Moscova” de Mihail Gr. Romașcanu. Apărută, așadar, în anul 1934, la editura Cartea Românească, destinul acestei lucrări „burgheze”, „retrograde” – mai cu seamă din pricina reproducerii unor acte, documente, protocoale, procese-verbale, telegrame, scrisori, extrase, adrese, memorii – nu putea fi, mai ales în anii comunismului, cât se poate de nefericit. Din păcate, după 1990, ignoranța, dezinteresul, trădarea celor care ne conduc țara într-un stil sui generis de peste trei decenii și ceva au conturat și întărit o politică antinațională greu de imaginat pentru o societate normală. Pe de altă parte, cu documentele pe masă – un dosar întru totul asemănător deține și partea țaristo-sovietico-rusă – haitele de propagandiști de la Kremlin, ca și de la ambasada Rusiei de la București, tratează totul cu niznaiul. Ce rătăcire, totuși, să lași imensa avuție alcătuită din impresionantele tone de aur, atâtea valori românești de patrimoniu, bijuteriile Reginei Maria, alte incalculabile comori în paza monstrului de la răsărit… S-a dorit ca aceste inestimabile comori să nu pice în mâinile hoardelor germano-habsburgico-maghiaro-bulgare, ca, în cele din urmă, ferindu-te de dracul să nimerești în brațele lui tat-su. Că nu era prea greu de imaginat că unei adunături colosale de pământuri și populații strânse laolaltă cu hapca – într-un cuvânt, Rusiei – nu-i poți cere ceea ce n-a avut și nu va avea niciodată: onoare, este, desigur, altă poveste.
Decenii la rând, ca și astăzi, cartea semnată de Mihail Gr. Romașcanu a fost privită ca o grenadă cu cuiul de siguranță scos aproape în întregime. Nu vorbim doar de anii „epocii de aur”, când „indexul” reprezenta pârnaia tipăriturilor incomode, „dușmănoase”. Și totuși, și pe atunci, cine chiar dorea să se informeze, să calce pe bec, putea să o facă. Îmi amintesc bine că, prin ultimii ani ai ultimului deceniu comunist, mi-a fost împrumutat, pentru scurt timp, „Tezaurul român de la Moscova”. Gestul i-a aparținut remarcabilului oenolog dr. ing. Gheorghe Anghel, șeful Combinatului de vinificație de la Bucium-Iași, om de cultură în aceeași măsură, de prietenia și încrederea căruia m-am bucurat de când l-am cunoscut. Înapoindu-i cartea, mi-a dăruit o copie dactilografiată! N-a fost singurul „samizdat”. S-a bucurat mult când, imediat după întâmplările din decembrie 1989, mai exact în numărul din luna mai 1990, a (re)citit, în revista România pitorească, primul episod din serialul… „Tezaurul român de la Moscova”. De-a lungul a doi ani, număr de număr, am reprodus în revistă paginile esențiale ale acestei cărți document, totalmente necunoscută de românii și în zilelor noastre. Nădăjduiam atunci, în acea perioadă atât de tulburată de coada roșie a KGB și a altor servicii „de bine”, că românii erau lacomi, însetați de adevărurile fundamentale, măcar, ale istoriei, ale identității noastre. Cât de naiv(?) am putut fi în patriotismul (etimologic, vocabula se trage de la pater) de care nu mă voi despărți, totuși, niciodată…
Scriu acum aceste rânduri nu spre a-mi lustrui, cumva, vreo ispravă, ci din pură lehamite. Am asistat consternat, cu puțină vreme în urmă, la tot felul de dezbateri oribile prin neștiință, „fente” golănești, „cap de coardă” fiind un post de televiziune, cu emisiuni pline de „breaking news”, moderată de tot felul de răspopiți și vestale ale nerușinării, în care ignoranța și prostia vizavi de retrocedarea Tezaurului de către ruși atingea dimensiuni inimaginabile. Un post care, vă amintiți, nu știa cum să-și mai batjocorească țara, pentru a obține nu știu ce premii pentru „filme documentare” prezentate cu surle și țimbale pe la yankei, de la care ulterior s-au potcovit și cu sufixul „CNN”…
Pe de altă parte – după ce cartea nu a fost reeditată un amar de vreme -, o ediție prefațată de cunoscutul consilier de la BNR, Adrian Vasilescu, model în a te învârti în jurul cozii și în ispitele livrești ale aurului, ocolind cu grație nu doar numele autorului (Mihail Gr. Romașcanu) și numele hoțului istoric, și-a făcut apariție pe cât de solemnă, pe atât de ridicolă. Să nu emiți nici o vorbă despre admirabilul autor, Mihail Gr. Romașcanu, sau nici o vorbuliță despre monstrul de la răsărit, Rusia, despre manipulările grobiene ale propagandiștilor de la Kremlin, este o performanță. Funebră, dar ce mai contează…
Vor trece, desigur, alți și alți ani prin răscrucea cărora se va vorbi ocazional despre „Tezaurul român de la Moscova”. Parlamentul European, parte a discursului, se va arăta, mai mult ca sigur, precum motorul unuia din Tecuci, vorba poetului…
Lasă un răspuns