Eugen Coșeriu – Cel mai de seamă lingvist modern al lumii

La 27 iulie 1921, în satul Mihăileni, pe atunci județul Bălți al României (în prezent raionul Râșcani, Republica Moldova), s-a născut Eugen Coșeriu, filolog romanist de renume mondial. Viitorul savant a urmat şcoala din satul natal, apoi Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Eugen Coșeriu și-a iubit foarte mult locul de naștere. Mai târziu el va recunoaște: „Nu am plecat niciodată, ci numai m-am ridicat deasupra Mihăilenilor la o înălţime destul de mare ca să pot îmbrăţişa Universul”. Primul pas în acel Univers îl întreprinde în anul 1939, când se înscrie la Facultatea de Litere şi de Filozofie a Universităţii din Iaşi, unde a obţinut o bursă de studii în Italia. Are posibilitate să susţină consecutiv două doctorate – în litere la Roma (1944) şi în filozofie la Milano (1949). Eugen Coșeriu nu s-a mai întors să activeze în țară. Din 1951 profesează la Universitatea din Montevydeo (Uruguay), iar din 1961 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost profesor la Universitatea din Tübingen (Germania). Aici s-a dezvoltat cu mult şcoala ştiinţifică a profesorului Eugen Coşeriu, cu discipoli din multe ţări, inclusiv din Japonia, America de Sud şi Africa. Lingvistul Eugen Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu locul nașterii sale, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la Bălți, Chișinău, București, Cluj. În calitate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul.

Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurgeau autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice „Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina”, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural”. În genere, savantul Eugen Coșeriu se conducea după următorul principiu: „Există o etică particulară a ştiinţei şi a omului de ştiinţă: să spui întotdeauna adevărul, chiar dacă acest adevăr este periculos şi plin de riscuri. Să respecţi totdeauna părerile celorlalţi, în măsura în care sunt păreri sincere; să vezi până şi în fiecare greşeală, care este sâmburele de adevăr”. Eugen Coşeriu, considerat o celebritate, un adevărat clasic al lingvisticii teoretice si aplicative, a publicat peste 50 de volume şi sute de articole în limbile italiană, spaniolă, franceză, germană, engleză şi a fost tradus în limbile japoneză (9 volume), chineză, arabă, greacă, finlandeză, rusă, georgiană, coreeană, cehă, bulgară, etc. Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Lucrarea este una de referință în domeniu, apariția ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coșeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii științifice a marelui savant și de emancipare a teoriei lingvistice românești”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărți de același gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecții de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică și vastitatea orizontului investigațional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane și, nu în ultimul rând, prin limpezimea și claritatea cu care sunt înfățișate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. Totuși, în mod evident, concepția coșeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care și l-au propus discipolii marelui filolog.

În comunicarea susținută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași-Chișinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic și al arealului) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Științifică „Limba română și varietățile ei locale” (București, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă a culturii și limbă de stat este limba română pentru întreg spațiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independența Republicii Moldova ca stat, tot așa cum nu subminează independența Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoașterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor țări”, pentru că, le aduce aminte Coșeriu oponenților săi, „granițele politice nu au coincis și nici nu pot coincide cu cele lingvistice”. Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

Eugen Coșeriu folosea în activitatea didactică și de cercetare mai multe limbi, schimbând cu ușurință limba în care ținea cursurile. Cât privește limba sa maternă, ordinea este următoarea: „Româna și italiana, apoi spaniola și germana (…). Depinde însă și de circumstanțe și de felul de texte: versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană”. „A devenit o axiomă afirmația că lingvistica mileniului nostru se va dezvolta sub semnul geniului coșerian, dar, în același timp, poate deveni axiomă și constatarea că un mileniu se poate dovedi a fi insuficient pentru receptarea și valorificarea temeinică a operei coșeriene, precum și pentru evaluarea deplină a impactului ei benefic asupra științei limbii. Însuși Magistrul, care a pus fundamentul și a proiectat statutul „final” al lingvisticii integrale, era mai mult decât convins că întemeierea științei despre limbă (…) este în sarcina prezentului și a viitorului. „Nevoia de Coșeriu” (Lucia Cifor) este și va fi nu numai o circumstanță salvatoare a lingviștilor, dar și o călăuză ce ne va indica în viitor direcția investigațiilor științifice și nu numai în domeniul lingvisticii. Trecerea timpului va accentua oportunitatea valorificării întregii moșteniri coșeriene, textele puțin cunoscute sau nepublicate însă nuanțând valoarea inestimabilă a doctrinei coșeriene.”

Cunoştea circa 30 de limbi şi vorbea şi scria în 11 limbi. Eugen Coşeriu a fost Doctor Honoris Cauza al aproape 50 de Universităţi ale lumii şi membru al Societăţii de Lingvistică din Paris, al Cercului Lingvistic din New York, membru de onoare al Societăţii Lingvistice din America, al Cercului Lingvistic de la Praga şi la foarte multe alte academii şi şcoli de lingvistică din întreaga lume, inclusiv din Japonia. A fost membru de onoare al Municipiului Chişinău şi Cavaler al Ordinului Republicii Moldova. În anul 1991 devine membru de onoare al Academiei Române.

Eugen Coșeriu s-a stins din viață la 7 septembrie 2002, la Tübingen, Germania. Plecarea dintre cei vii a genialului lingvist Eugen Coşeriu a însemnat o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa lingvistică din întreaga lume. Numele şi opera profesorului a înconjurat Terra, iar fiecare studiu al genialului savant este o carte de căpătâi pentru lingviştii şi filosofii de orişice orientare ştiinţifică. Cel mai mare poet al Basarabiei, regretatul Grigore Vieru l-a apreciat astfel pe celebrul său copământean: „Eugen Coşeriu este cel mai de seamă lingvist modern al lumii. Născut în Basarabia, a ţinut cu toată fiinţa sa la această chinuită palmă de pământ. Evident, marele savant a fost însoţit permanent şi de un mare noroc, venit şi el de Sus, de la Dumnezeu: norocul de a fi vieţuit în străinătate. Dacă locuia printre noi, nu rămânea de mult nici oscior în el – îl mâncau în primul rând confraţii. Românul poate să preţuiască cu adevărat numai valoarea refugiată în străinătăţi sau numai pe cea care s-a dus în mormânt. Ştiind asta, marele savant plecase la timp din Ţară. Dar îndureratul său gând a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*