Vânătorii de tinichele…

Mult mai numeroși și, în esență, mai oribili decât vânătorii de animale și păsări sălbatice (bunăoară, Ion Țiriac și invitații lui la decimarea mistreților din pădurile ce ne-au mai rămas) sunt vânătorii socio-culturali de putere, funcții plătite regește și tinichele de felul nemeritatelor titluri universitare și/sau obștești (tot mai mulți doftori hoinaris la plesneală și cetățeni de dezonoare la tocmeală), precum și cele de felul onorurilor, medaliilor și răsplăților (inclusiv „cacademicieni fără operă, așa ca grețosul bolșevic Alexandru Bârlădeanu, ori dintre cei actuali – turnători dovediți, plagiatori și autoplagiatori renumiți), toate aceste uriașe și neîntrerupte făcături nefiind altceva decât o grosieră ofensă la adresa merituoșilor și a cetățenilor cu discernământ. Sigur că da, astfel de sforării și manevre jegoase (marginalizarea valorii autentice și grasa răsplătire a nonvalorii descurcăreților) au avut loc din totdeauna și pretutindeni, nu numai în postdecembrism și pe meleagurile noastre. Dar în cele peste trei decenii de nedemocrație (de ce este ignorant în continuare rezultatul referendumului din 2009?!) și de libertate aparentă, la noi au fost atâtea megaticăloșii, trădări și nelegiuiri, încât România nu numai că a devenit colonia cea mai supusă și mai îndatorată din Uniunea Europeană (întreaga economie românească este la cheremul guvernelor și trusturilor occidentale, iar datoria ei externă a depășit 150 miliarde euro), ci și țara tuturor posibilităților mafiote pentru tâlharii autohtoni și din afara granițelor.

Și astfel, grație legilor făcute la iuțeală de hoți pentru hoți (legi cu dedicație) și a indestructibilelor legături dintre răufăcători și pretinșii adversari ai acestora (politruci, judecători, procurori, avocați, polițiști), România a ajuns raiul borfașilor, îndeosebi al aleșilor și ciocoilor, care la o adică fie că o șterg în străinătate, de unde – contra unei șpăgi consistente – nu mai sunt extrădați pentru ispășirea pedepsei în temnițele românești, fie – chiar în pofida probelor – rămân în țară și pe funcții, eventual se pensionează sau sunt mutați pe posturi echivalente, căci ei sunt răhățoasele scule ale atotputernicului stat parall!…

Revenind la vânătorii postdecembriști de tinichele, eu spun că merită să vedem (firește, doar tangențial și fără vreo șansă reală de schimbare pe viitor în bine) cam cum stau lucrurile în puțina și anemica noastră cultură (mică a fost din totdeauna, de exemplu pe vremea și în autorizata opinie a lui Emil Cioran), indiscutabil că mai afectată ca celelalte compartimente sociale de mulțimea aflătorilor în treabă (foști activiști, securiști și milițieni, actuali politruci, pseudojurnaliști și agramați cu diploma rostuite), care aleargă cu limba scoasă după efemera „nemurire”, avortată de cele mai halucinante mâzgăleli (poreclite cărți, picturi, sculpturi, piese muzicale sau filme), de jenantele festivaluri și concursuri organizate de ăștia și pentru ei, de asociațiile/uniunile, publicațiile, cenaclurile, taberele (cică de creație) și alte multe forme ale fasolelii culturnice (a nu se omite frecventele și inutilele lansări de cărți în neantul banalității), făcături de la care n-au cum să lipsească, căci fără prezența ăstora s-ar prăbuși lumea.

De pildă, recent am văzut pe internet Lista completă a scriitorilor refuzați și admiși în USR (Uniunea Scriitorilor din România), listă – ne informează postatorul – care provine din interiorul USR-ului (deci secretă), care „a fost trimisă către șefii de filiale” și a cărei miză o constituie acel „25 la sută din pensie”.

Ei bine, aflăm din respectiva listă cum talentați și apreciați scriitori (Georgeta Minodora Resteman, Gheorghe Răducanu, Ana Cristina Popescu și mulți alții) au fost respinși de necalificații cenzori useriști din motive realmente idioate (lipsă de valoare literară, veleitarism, receptare neconcludentă etc.), chit că „judecătorii” într-ale scrisului nu ajung la degetul mic al celor trei; mai aflăm cum total necunoscuta Anamaria Nastasă Kovacs, de exemplu, a fost acceptată în filiala Cluj, cum toți cei trei candidați (Botházi Mária, Demeter Zsuzsa, Papp Attila Zsolt) au fost admiși în filiala Târgu-Mureș și cum toți cei nouă traducători au intrat în filiala București (nu fiindcă era vreo nevoie urgent de ei, ci pentru că cerberii useriști habar n-au de limbi străine și traduceri). (…) De altminteri, dorința de evidențiere cu orice chip, chiar cu riscul de-a părea ridicol, este atât de aprigă pe aceste plaiuri, încât mi-a fost dat să cunosc pe autorul unui volumaș pricăjit (la propriu și la figurat) de versuri postmoderniste, care după ce s-a văzut cu opera în brațe, se gândea foarte serios să-și facă dosarul pentru intrarea în USR… Dar iarăși revin și zic că o fi avut el niscaiva informații despre felul cum și-au aranjat alți confrați intrarea în acest club hiperlăbărțat, caz în care fenomenul devine de masă, iar ridicolul se banalizează până la dispariție”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*