Pe 5 noiembrie s-au împlinit 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei și primul nostru savant de renume mondial. Bucureștiul nu a făcut cine știe ce cu acest prilej, dar Kremlinul a considerat oportun să ne transmită un mesaj în stilul inconfundabil al lui Putin. Maria Zaharova, purtătoarea de vorbe a Ministerului rus de Externe, a ținut să ne împrospăteze memoria că Inorogul cel Nemuritor era moldovean, iar nu român, și că era mort după Rusia. Ca toți moldovenii… „În urmă cu 350 de ani, la 26 octombrie (5 noiembrie, stil nou), 1673, s-a născut Dmitrii Cantemir, un remarcabil om de stat, Domnul Moldovei, care a adus o mare contribuție atât la păstrarea, cât și la întărirea statalității și identității naționale a Moldovei, și la dezvoltarea legăturilor ruso-moldovenești, susură Maria Zaharova. Moldova este o țară cu o istorie și o cultură bogată și străveche. Formarea statalității sale datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Unele state și limbi europene nu existau încă. Primul hrisov care conține termenul „Țara Moldovei” datează din 1360. Formarea limbii moldovenești datează de la mijlocul mileniului trecut. În secolul al XVI-lea, a apărut primul dicționar, a cărui scriere se baza pe alfabetul chirilic. S-au păstrat monumente literare din secolul al XVII-lea în limba moldovenească.
Moldova este strâns legată de Rusia, în a cărei istorie a ocupat întotdeauna un loc aparte. Rusia a jucat un rol important în păstrarea și dezvoltarea identității moldovenești.
În anul 1483, prin căsătoria fiicei domnitorului moldovean Ștefan al III-lea cel Mare și a fiului cel mare al țarului rus Ivan al III-lea, s-a încheiat o alianță politico-militară între principatele Moscovia și Moldova. În 1711, Dmitrii Cantemir și Petru I au semnat Tratatul de la Luțk, potrivit căruia principatul a intrat sub protecția Rusiei, păstrându-și pe deplin obiceiurile și autonomia politică. Includerea Moldovei în mai 1812 pe baza Tratatului de pace de la București în sistemul economic integral rusesc și preferințele acordate acestei regiuni au dat impuls dezvoltării ei pentru secolul care urmează. Memoria Victoriei în Marele Război Patriotic are o importanță deosebită în istoria generală a țărilor noastre. Aproximativ 400 de mii de băștinași din Moldova au luptat în rândurile Armatei Roșii. 250 de mii de soldați, ofițeri și partizani moldoveni au primit ordine și medalii sovietice. În fiecare an, la 9 mai, locuitorii Moldovei, în ciuda obstacolelor puse de autoritățile actuale și a inculcării revizionismului istoric, confirmă că nicio interdicție nu poate șterge memoria isprăvilor bunicilor și străbunicilor lor care au luptat împotriva fascismului. Perioada sovietică a fost cu adevărat epoca de aur a istoriei Moldovei. Potențialul economic al RSS Moldovenești a crescut rapid. După 1945, în republică au fost construite peste 500 de întreprinderi industriale, care au pus bazele economiei Moldovei. Tehnologiile avansate au fost introduse în agricultură și producția pe scară largă. Creșterea bunăstării locuitorilor a avut un efect pozitiv asupra situației demografice a RSS Moldovenești. Populația sa din 1940 până în 1990 a crescut cu aproape 77 la sută – de la 2,46 la 4,36 milioane de oameni. Arta populară moldovenească, arta profesională și literatura au atins noi culmi, a căror dezvoltare a fost încurajată în toate modurile posibile. În perioada post-sovietică, Federația Rusă a acordat întotdeauna și continuă să acorde o mare importanță dezvoltării dialogului cu Republica Moldova. Ea trebuie să se bazeze pe principiile egalității suverane și al respectului reciproc și să răspundă intereselor popoarelor țărilor noastre, care împărtășesc legături istorice și umanitare strânse. Este semnificativ faptul că în Moldova trăiesc aproximativ 220 de mii de cetățeni ruși, iar diaspora moldovenească din Rusia numără câteva sute de mii de oameni. Susținem dezvoltarea în continuare a acestor contacte. Avem încredere că locuitorii Moldovei, care sunt în mod tradițional prietenoși cu țara noastră, împărtășesc din plin această atitudine, urmând înțeleptele precepte ale lui Dmitrii Cantemir”.
Asta ne comunică Ministerul de Externe de la Moscova: moldovenii nu sunt români, ei mor după Rusia pentru că așa i-a învățat Dmitrii Cantemir. Pentru Ștefan cel Mare a fost o mare bucurie să afle că rușii i-au omorât fiica și nepotul, obicei normal pe la moscali… Acum Moldova este stat suveran cu trupele rusești de ocupație pe propriul teritoriu. Între timp, scroafa lui Putin e moartă-n păpușoi, dar nu contează… Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, i-a răspuns Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, care a făcut referire la limba moldovenească, şi a afirmat că există dovezi ştiinţifice că aceasta nu există, fiind doar limba română. „Moldova este o ţară cu o istorie şi o cultură bogată şi străveche. Formarea statalităţii sale datează de la mijlocul secolului 14. Unele state şi limbi europene nu existau în acel moment. Prima carte care conţine termenul ‘pământ moldovenesc’ datează din 1360. Formarea limbii moldoveneşti datează de la mijlocul mileniului trecut. În secolul XVI a apărut primul dicţionar, a cărui scriere se baza pe alfabetul chirilic. S-au păstrat monumente literare din secolul al XVII-lea în limba moldovenească”, a susținut Zaharova. „Îi reamintim doamnei Zaharova că tocmai Principele Dimitrie Cantemir a scris limpede, chiar într-o carte publicată la Sankt Petersburg, că locuitorii principatelor Valahia şi Moldova vorbesc una şi aceeaşi limbă”, a replicat purtătorul de cuvânt al MAE român, într-un mesaj transmis Agerpres. „Este o dovadă ştiinţifică solidă şi de netăgăduit, de dincolo de secole, că aşa-zisa limbă `moldovenească` nu există. Există doar limba română”, a adăugat acesta. Personalitate umanistă de talie europeană, scriitor şi om de ştiinţă cu formaţie enciclopedică, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; 1710-1711), Dimitrie Cantemir este unul din primii gânditori români care realizează integrarea culturii româneşti în mişcarea artistică, filosofică şi ştiinţifică a Renaşterii europene. Marele critic literar şi istoric, George Călinescu, i-a surprins calităţile, descriindu-le astfel: „Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de litere şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, (…) academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, (…) Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru”, notează lucrarea „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, la Iaşi, şi a fost fiul lui Constantin Cantemir, un răzeş din Ţinutul Fălciului, care după ce a fost oştean în Polonia, ceauş spătăresc, ispravnic, serdar, mare clucer, capuchehaie la Poartă s-a ridicat la demnitatea de domn al Moldovei (1685-1693), şi al Anei Bantîş, descendenta unei familii de boiernaşi, la origine negustori din Lăpuşna. Tatăl s-a preocupat, încă de la început, de educaţia celor doi fii, Antioh şi Dimitrie, aceştia beneficiind, pe lângă învăţătura obişnuită a tinerilor boieri (teologia, slavona, greaca şi latina) şi de o instruire primită de la teologul Ieremia Cacavelas, predicator şi poliglot, care studiase la Lipsca şi Viena, potrivit lucrării „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900″ (Editura Academiei, 1979).
În 1688, turcii l-au cerut pe Dimitrie Cantemir, drept garant (capuchehaie) al fidelităţii tatălui său faţă de Înalta Poartă. La Constantinopol, unde a rămas până în 1691, el şi-a continuat desăvârşirea pregătirii sale spirituale, profitând de tradiţionala cultură bizantină susţinută de Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, şcoală de profil umanist, de mare tradiţie filosofică şi teologică. A studiat filosofia, logica, teologia, istoria, geografia, medicina, muzica, folclor, limbi occidentale şi orientale (turca, persana, araba), cu cei mai vestiţi profesori ai epocii: Antonie, Spandonis Vizantios (Spandoni), Balasios (Blasie), Alexandru Mavrocordat, Hrisant Nottara, Ilie Miniat, şi s-a pregătit cu învăţaţi şi artişti orientali: Nefioghlu, Es’ad Efendi, Rami Mehmed Paşa, poet şi muzician, Lehvi Celebi, pictor. Talentele sale artistice şi erudiţia l-au făcut agreat în societatea marilor demnitari turci şi chiar la Curtea sultanului Ahmed al III-lea. A legat prietenii cu P.A. de Chateauneuf şi de Feriol, ambasadori ai Franţei, Collier al Ţărilor de Jos şi Piotr Andreevici Tolstoi al Rusiei, notează volumul amintit.
S-a întors în ţară în 1691, iar după moartea tatălui său (1693) a fost ales domn al Moldovei (martie-aprilie 1693) susţinut fiind de pătura mijlocie (oşteni, slujitori, mici boieri), pe care se sprijinise şi fostul domnitor, dar şi de influenţa vistiernicului Iordache Ruset şi hatmanului Lupu Bogdan, care vedeau o posibilitate de a continua subordonarea domniei intereselor boierimii. Turcii nu au acceptat această alegere, desemnându-l domn pe Constantin Duca, prin influenţa lui Constantin Brâncoveanu. Astfel, Cantemir s-a întors ca domn mazil la Constantinopol şi, din 1695, data urcării lui Antioh Cantemir pe tronul Moldovei (1695-1710), a rămas, din nou, capuchehaie, ca reprezentant al fratelui său, până în noiembrie 1710, când turcii l-au numit pentru a doua oară domn al Moldovei, în contextul în care o nouă putere – Rusia – se ridica. În 1699, Dimitrie Cantemir s-a căsătorit, la Iaşi, cu domniţa Casandra, fiica fostului domnitor muntean Şerban Cantacuzino. Au avut şase copii: Maria, Smaragda, Matei, Constantin, Şerban şi Antioh. Singurul care a făcut o strălucită carieră diplomatică a fost Antioh, poliglot şi el. A fost apreciat de Montesquieu şi a purtat cu Voltaire o corespondenţă pe tema originii familiei Cantemir, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004). Prima sa operă, intitulată „Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul”, a fost redactată în perioada decembrie 1697-iunie 1698 şi a fost tipărită la Iaşi, sub îngrijirea hatmanului Lupu Bogdan, precum şi a lui Ieremia Cacavela, care a prefaţat laudativ cartea fostului său elev, realizând, probabil tot el, versiunea greacă a textului, imprimată alături de originalul românesc, se consemnează în volumul „Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900″ (Editura Academiei, 1979). Izvoarele acestei scrieri, cu caracterul unei antologii, prima de acest gen în literatura română, sunt numeroase, cuprinzând deopotrivă texte religioase şi laice, orientale şi apusene, antice şi medievale, unind lucrări care au influenţat concepţia cărţii sau au fost integrate în compoziţia acesteia, prin preluarea unor citate celebre, maxime, sentinţe, figuri de stil. Cărturarul a apelat, cel mai adesea, la textul Bibliei, într-o versiune latină, sau chiar la „Thesaurus biblicus” (dicţionar de citate biblice, grupate tematic), la scriitori bizantini ca Filip Solitarul, Ioan Hrisostom, la persanii Saadi şi Hafiz, la autori apuseni ca Pietro Bizzari, Giacomo Aconcio, la unitarienii Johannes Crellius şi Andrea Wissowatius, dar şi la Miron Costin şi Dosoftei. Chiar dacă a domnit doar opt luni, Dimitrie Cantemir a încercat să aplice ideile sale de principe luminat. La fel ca tatăl său, şi-a întărit domnia sprijinindu-se pe categorii sociale mijlocii, acordându-le scutiri şi reduceri de impozite. A promovat în posturi importante oameni tineri şi de încredere: Ion Neculce – mare hatman, Ştefan Luca – mare vistiernic. A atras Biserica, de partea domniei, şi a reintegrat ţării o serie de domenii mănăstireşti închinate patriarhiilor din Orient, creând astfel un venit fix al vistieriei domneşti, notează „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Editura Academiei, 1979).
În ceea ce priveşte politica externă, Cantemir s-a situat în conflictul ruso-turc de partea Rusiei. La 13 aprilie 1711, Cantemir a încheiat un tratat de alianţă (alcătuit chiar de el) cu Petru cel Mare, la Luţk, prin care domnul Moldovei dorea să asigure independenţa şi integritatea ţării sale împotriva oricăror ingerinţe externe. Confruntările militare au început la 30 mai 1711 şi s-au încheiat cu lupta decisivă de la Stănileşti (8-12 iulie 1711), în care turcii au învins. Conform prevederilor tratatului de la Luţk, el a fost nevoit, împreună cu familia, dar şi cu alţi compatrioţi, să se retragă în Rusia, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale, potrivit „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
Dimitrie Cantemir s-a dedicat studiilor, după moartea doamnei Casandra (1713), înconjurându-se de învăţaţii greci Atanasie Contoidi şi Mihail Skendo, şi ajutat de secretarul său rus, Ivan Ilinski. Între 1714-1722 şi-a redactat cea mai mare parte a operelor, în special a celor istorice. Între 1714-1717 a scris cartea cel mai adesea invocată în istoria culturii române: „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” („Descrierea statului Moldovei vechi şi de astăzi”). Lucrarea este prima monografie exhaustivă a Ţării Moldovei, depăşind în complexitate scrierile lui Miron Costin. În lucrare, legendele privind bogăţiile şi dărnicia fabuloasă a pământului se împletesc cu obiectivitatea ştiinţifică în probleme de geografie fizică şi economie, istorie, etnogeneză, ocupaţii, legi, moravuri ale locuitorilor, ritualuri fundamentale, mitologie. Este, totodată, o pledoarie implicită pentru dreptul la libertate al patriei şi al locuitorilor ei. În lucrarea „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” (scrisă între 1717-1722, tipărită în două volume, 1835-1836, Iaşi), el a încercat să lămurească problema originii latine a poporului român, demonstrând continuitatea sa pe teritoriul Daciei. Lucrarea, care a rămas neterminată, începe de la cucerirea Daciei de către romani şi se opreşte la povestirea despre imperiul româno-bulgar al Asăneştilor. Prin „popor român”, cărturarul înţelegea unitate etnică: moldoveni, munteni, ardeleni, cuţovalahi, toţi aceştia fiind descendenţi ai romanilor. O idee ştiinţifică valabilă până astăzi este continuitatea elementului romanic în nordul Dunării şi după retragerea în sudul Dunării a legiunilor romane, potrivit volumului „Dicţionar de literatură română” (Editura Univers, 1979).
„Istoria ieroglifică sau lupta dintre inorog şi corb” (1703-1705) – tipărită foarte târziu, în 1883 – este considerată a fi cea mai importantă operă literară a sa, reprezentând primul roman alegoric autobiografic. Opera prezintă evenimente contemporane legate de lupta pentru domnie între partidele boiereşti din ţările române. Cantemir dezbate probleme de conducere a statului, făcând indirect o demonstraţie a calităţilor ideale ale domnitorului luminat. El crede, în sens umanist, că valorile spirituale hotărăsc mersul istoriei, propunând în subtext o ierarhie socială bazată pe meritele intelectuale ale indivizilor.
Prin tratatul în limba latină „Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae” („Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane”), încheiat în 1716, şi-a câştigat autoritatea de orientalist, care a durat mai bine de un secol, după moartea sa. Tratatul a fost tradus în engleză şi tipărit între 1734-1735, apoi, în franceză (1743) şi în germană (1745). O altă lucrare, consacrată tot otomanilor, a fost cea tipărită în ruseşte, la Petersburg (1722), cu titlul „Sistema religiei mahomedane”, care cuprindea date despre obiceiurile, ceremoniile şi legendele religioase turceşti. Dintre lucrări enciclopedice ale cărturarului, mai amintim: „Metafizica” (1700), „Logica” (1701), „Fizica universală a lui Van Helmont” (1701), „Tratat de muzică turcească” (1704), „Studiu asupra naturii monarhiilor” (1714), „Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor” (1718), „Vita Constantini Cantemyrii, cognomento Senis, Moldaviae principis” (1720), „Despre conştiinţă” (1722), „Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor” (1723).
La 11 iunie 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin, pe baza lucrării „Descrierea Moldovei”, la propunerea filosofului german, Gottfried Wilhelm von Leibniz, consacrare care l-a plasat drept cel mai bun cunoscător, în epocă, al problemelor orientale, printre savanţii de renume european ai secolului. În completarea acestei consacrări, o caracterizare elogioasă i-a fost adusă de Moreau de Brassey (fost ofiţer în armata rusă la Stănileşti) în cartea sa de memorii, apărută la Amsterdam, în 1716. În 1719 i s-au închinat două ode în limba latină. Prima, semnată de semnată de Teofilact, rector al Academiei din Moscova, s-a intitulat „Odă spre lauda operei serenisimului principe Dimitrie Cantemir numită ‘Sistemul despre religia şi starea imperiului turcesc” (în traducere). Cea de-a doua odă, foarte amplă, aparţinea celui de-al doilea rector al Academiei moscovite, profesor de filosofie, Gedeon Wiszniowski, fiind dedicată „Preastrălucitului şi preaînaltului Dimitrie Cantemir, principe al Sfântului Imperiu Rusesc, domn ereditar al Ţării Moldovei”. Ambele texte elogiau mintea excepţional dotată a principelui moldovean, cunoştinţele sale extrem de vaste, se arată în volumul „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
S-a recăsătorit, în 1720, cu Anastasia, fiica cneazului şi generalului Ivan Trubeţkoi, intrând astfel în aristocraţia rusă. Începând cu 1721 a fost sfetnic apropiat al ţarului şi membru al Senatului, în acea perioadă, semnătura sa apărând pe multe din actele ce întăreau reformele sociale, administrative şi militare, menite să modernizeze statul rus. L-a însoţit pe Petru I în campania antiotomană din Caucaz (1722), ca principal specialist în probleme ştiinţifice şi politice orientale. Cu acest prilej, a realizat importante cercetări geografice şi arheologice. S-a retras din expediţie în urma unei crize de diabet.
Dimitrie Cantemir a murit la 21 august 1723 şi a fost înmormântat în Biserica Sf. Constantin şi Elena din Moscova. Osemintele sale au fost aduse în ţară şi reînhumate în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, abia în 1935. 2023 a fost decretat „Anul Cantemir” în Republica Moldova și în România. Anul Dimitrie Cantemir, marcat în Republica Moldova și în România cu prilejul celor 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moartea marelui cărturar și domn al Moldovei, continuă cu numeroase activități. La Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc inaugurarea expoziției „Inorogul cel fără de moarte”, care a adus în prim plan faptele culturale și științifice ale acestui exponent al culturii și gândirii științifice occidentale și orientale.
Expoziția este intitulată „Inorogul cel nemuritor”, după romanul lui Dimitrie Cantemir „Lupta dintre inorog și corb”. „În tot spațiul românesc se organizează o serie de evenimente dedicate acestui umanist, primul de talie, de valoare europeană. Cantemir, de fapt, ne scoate în prim planul culturii, științei și literaturii europene și ajunge să fie editat de Academia din Berlin”, menționează directoarea Muzeului Național al Literaturii Române, Maria Șleahtițchi. La 300 de ani de la trecerea în eternitate a luminatului Domnitor moștenirea lui este actuală. „Dimitrie Cantemir rămâne nu numai în cultura noastră, în știința românească, dar și în cea europeană, universală. Este o figură cu orizont enciclopedic și a avut cunoștințe vaste în întreaga cultură europeană și a venit cu cele mai importante opere care sunt valabile până astăzi – ”Descrierea Moldovei”, „Istoria Imperiului otoman”, „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, ”Istoria ieroglifică”, primul roman românesc, și multe altele”, relevă academicianul Andrei Eșanu. Numeroasele exponate au fost cercetate cu atenție de vizitatori, în special compartimentul de cărți rare. „Cea mai veche datează din anul 1722 și se numește „Istoria religiei mahomedane”. Deci, ea a apărut la Sankt-Petersburg, când Cantemir mai era în viață”, spune curatorul expoziției, Veronica Boldișor. Era firesc ca personalitatea lui Cantemir să fie o sursă de inspirație pentru cineaștii de pe ambele maluri ale Prutului. „Primul film documentar despre viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir aparține regizorului Anatol Codru, tot un documentar cu tentă didactică aparține regizorului Plămădeală și sunt filmele cunoscute ale lui Vlad Ioviță și Pavel Bălan, dar și două filme românești, care trăiesc și astăzi”, afirmă cineastul Dumitru Olărescu. Un punct de atracție este compoziția cu imaginea Domnitorului Cantemir, o lucrare necunoscută a maestrului Mihail Grecu. „Deci e un Cantemir în planul istoriei, o compoziție extraordinar de interesantă și aș fi vrut să vină specialiștii în arte plastice să-i găsească sensurile”, menționează Maria Șleahtițchi. Omagierea, dar și cunoașterea moștenirii lui Dimitrie Cantemir va avea continuitate pe 13 noiembrie, când la Chișinău va avea loc un simpozion cu participarea unor cercetători din România, iar această expoziție va fi completată cu exponate valoroase de la Muzeul Literaturii Române din București. Cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea marelui om de cultură și principe al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1673-1723), Computerland România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, lansează Proiectul RESTITUTIO CANTEMIR, ce pune accentul atât pe latura academică, cât și pe cea culturală a personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir. Conferința de lansare a Proiectului RESTITUTIO CANTEMIR a avut loc vineri, 12 mai 2023, ora 12:00, în Clubul Academicienilor din incinta Academiei Române, informează un comunicat al Arhivelor Naționale ale României. În prima etapa a Proiectului „RESTITUTIO CANTEMIR”, în luna mai a acestui an, în cadrul amplului turneu susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”, vor fi organizate, atât în țară, cât și în străinătate, cinci concerte cu compozitii muzicale create de Dimitrie Cantemir: • Cracovia-14 mai 2023, ora 18:00-Studio Romana Bobrowska -Radio Krakow; Berlin-17 mai 2023, ora 18:00-The Concert Hall of the Berlin State Library; • Bruxelles-22 mai 2023, ora 18:00-BOZAR; • Paris-24 mai 2023, ora 18:00-Sala Bizantină a Palatului Behague; • Iași-26 mai 2023, ora 18:00-Sala Unirii. În cadrul concertelor, au fost interpretate 7 compoziții muzicale despre care se cunoaște cu certitudine că au fost create de Dimitrie Cantemir. Compozițiile sunt preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor” și sunt contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann” și muzicienii invitați din SUA, Canada, Turcia și Liban. Unicitatea spectacolului a fost dată de utilizarea instrumentelor și a interpretării specifice perioadei, alături de imaginea lui Dimitrie Cantemir, care va anima fiecare concert. Înainte de începerea fiecărui concert, în foayer, va putea fi vizitată Expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII, organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române. Expoziția RESTITUTIO CANTEMIR cuprinde un număr de 25 de tablouri pe canvas (90×70 cm) montate pe șevalete metalice din aluminiu, reglabile.
Din punct de vedere al conținutului, expoziția cuprinde reproduceri ale principalelor lucrări cantemirene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale. Alături de aceste documente de arhivă, pentru contextualizarea acestora, expoziția va conține reproduceri de hărți, stampe si semne de validare (sigilii) ce acoperă deopotrivă perioada șederii prințului Cantemir la Istanbul, anii de domnie pe tronul Moldovei, precum și perioada refugiului în Rusia. În parteneriat cu Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, în cadrul Proiectului vor fi organizate, pana la finalul acestui an, o serie de paneluri academice pe diferite domenii, susținute de specialiști propuși în acord cu ambele instituții, cu specializări pe fiecare domeniu/activitate a personalității principelui Cantemir. În cadrul Proiectului a fost realizat și filmul documentar RESTITUTIO CANTEMIR, care conține pe lângă o amplă prezentare a lui Dimitrie Cantemir și interviul dlui. acad. Ioan Aurel Pop și al prof. Adrian Cioroianu. Proiectul RESTITUTIO CANTEMIR va continua până la finalul acestui an, urmând ca în perioada septembrie – noiembrie 2023, să fie organizată și cea de-a doua etapă a manifestărilor culturale: • trei concerte internaționale + expoziția foto-documentară: – Istanbul – septembrie – octombrie 2023, – Ankara – septembrie – octombrie 2023, – Chișinău – octombrie – noiembrie 2023, • zece concerte naționale + expoziția foto-documentară: – Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Alba-Iulia, Galați, Craiova și București-octombrie 2023.
S-a făcut câte ceva, dar cât mai discret pentru marele public. TVR nu coboară la acest nivel.
Lasă un răspuns