„Apocalipsa din Deal”, semnatã de scriitorul ieşean Calistrat Robu, este cel de-al doilea volum al romanului „CĂLĂTOR ÎN TIMP” de aceea pãstreazã în mod firesc numele unor personaje precum şi firul acţiunii. Aceastã carte se înscrie într-un curent ce se contureazã tot mai clar în literatura românã contenporanã , cel al romanului de analizã şi criticã socialã. Ea porneşte de la unele texte biblice (scoase însã din context) prezentate ca subtitluri şi doar ca pretext deoarece sunt manevrate ca atare, autorul asumându-şi atât riscurile cât şi meritul. Personajele cãrţii (Sică, Plăcuță, Ministrul Geacă, Acordeon, Chiorul, Mardoiu3 etc.) deşi prezentate sub pseudonim, fac o subtilã şi abilã trimitere la personaje reale şi importante din viaţa României zilelor noastre dar instituţiile naţionale şi suprastatale sunt menţionate ca atare.
Acţiunea începe în zona Moldovei din România, mai precis în judeţul Vaslui devenit simbol actual al sãrãciei, al corupţiei şi al tuturor nenorocirilor care troneazã astãzi peste bieţii români. Prin urmare, Apocalipsa la care face referire titlul cãrţii, este de fapt situaţia României actuale (ba chiar şi a lumii actuale), o ţarã stoarsã de toate bogãţiile şi valorile sale, cu o economie adusã în pragul colapsului şi cu o populaţie disperatã ce pare a-şi fi pierdut pânã şi credinţa, nãdejdea în Dumnezeu. Aşa se face cã , deşi corupţia atinge cote alarmante, Poliţia nu intervine mai deloc sau chiar ajutã cu bunã ştiinţã la unele infracţiuni. „Proxeneții au legături la vârful sistemului și sunt apărați de către cei din politic și poliție” se specificã spre exemplu în carte. Legile servesc doar celor puternici favorizând distrugerea ţãrii şi conducând la însãşi dispariţia românilor ca neam. Privind din afarã, oricine ar fi, pe drept cuvânt, derutat. Şi nu este vorba doar despre mass media ori analiştii politici… Cum adicã, aleşii poporului sã îşi batã joc de popor ?!? Poporul în care s-au nãscut, poporul propiilor lor familii! Personajul Pashutanikov din carte întreabã la un moment dat cu uimire: „Voi reprezentați poporul, ori poporul sunteți voi. Cum să-și dea seama cineva de intenția voastră?”. Acesta mi se pare a fi cel mai trist şi mai crunt adevãr revelat al cãrţii şi pasajul care ilustreazã cel mai bine ideea unei apocalipse româneşti pentru cã apocalipsa a devenit astãzi unanim acceptatã nu doar ca o viziune fantastică a sfârșitului lumii ci şi cu o autodistrugere. Conducãtorii actuali ai României, aşa cum se spune în popor, „Nu sunt nici cu Dumnezeu nici cu sfinţii” ci doar cu propriul interes; ei se pretind , dupã situaţie şi caz, religioşi ori atei, naţionalişti ori globalişti, conservatori sau progresişti, etc. Pashutanikov este nevoit sã constate mai apoi stupefiat: – Deci el e Dumnezeul vostru!? El e cel ce condamnă sufletele și distruge poporul vostru. El credința! El e binele și răul!? El e lumina și întunericul!? Iar voi îl slujiți? Așa este domnule Ministru?” şi sã întrebe uimit: „Dar nu vă trădați poporul? Nu-l trădați pe Mântuitorul vostru? Voi jurați credință neamului pe cartea sfântă! Sunteți botezați din fragedă pruncie, iar voi sunteți și vă declarați creștini ortodocși”.
Ideea apocalipsei apare clar precizatã chiar şi de personajele cãrţii precum în dialogul urmãtor:” – Să știi că Vij al tău are o mare pacoste, ce vine peste noi! Cred că lumea a intrat în ultima ei fază de existență. El grav o strânge lângă el protector. Ea impresionată și tremurând îl întreabă: – E semn rău? – Foarte rău! E unul din semnele Apocalipsei lui Ioan. Costache era în scaunul opus lor și nu vedea. Așa că s-a dus la geam și cum era un tip dintr-o bucată, s-a întors către ei și a decretat. – Bă e sfârșitul lumii! După cele întâmplate! E gata!” Tot despre Apocalipsã mai vorbeşte şi Strãinul în ultima parte a cãrţii precizând cã „Molima va fi nimic pe lângă foame și război, toate plăgile vor fi pe pământ.”
Calistrat Robu este un revoltat dacã nu un revoluţionar atât ca artist plastic cât şi ca scriitor, fapt dovedit din plin de acest roman. De altfel şi scrie precum picteazã! El se amuzã şi acuzã, face totul la superlativ cu fineţe dar şi cu acurateţe, fidel misiunii sale permanente, aceea de a demasca tarele societãţii româneşti. Prin urmare, în „Apocalipsa din Deal”, Pictorul se întâlneşte cu Scriitorul, îşi dau prieteneşte mâna realizând un moment emoţionant şi marcant, realizând o carte – document curajoasã şi valoroasã. Cei doi Calistrat Robu realizeazã, de asemenea, cu un stil inconfundabil şi greu de egalat, nu doar o carte ci un adevãrat „streaming” al unei epoci triste şi confuze pentru cã evenimentele cãrţii se prezintã într-o înşiruire de imagini atât de puternice încât devin perceptibile vizual şi te captiveazã.
„Apocalipsa din Deal” este clar un roman socio-politic ce face trimiteri biblice doar ca pretext, cu o ineditã mãiestrie dovedind cã autorul are achiziţii teologice dar şi analitice în ceea ce priveşte peisajul politic şi social actual. „Dealul” despre care vorbeşte autorul în titlul cãrţii sugereazã desigur o înãlţime dar , în opinia mea, aici nu este mãreţia muntelui specificã poveştilor cu sfinti, cu iniţiaţi, ci este doar o biatã colinã pe care elitele se caţãrã şi de care se agaţã mânate de iluzia puterii. Ele devin astfel victimele propriilor ambiţii şi utopii neavând rãdãcini adânci şi ancestrale, înfipte în glia româneascã, nici valorile verificate în timp specifice poporului român, popor pe care îl dominã vremelnic. Elitele legiuitoare şi conducãtoare sunt astfel primele vizate de haosul Apocalipsei dupã sintagma biblicã: „Bate-voi Pãstorul şi voi împrãştia turma”… În antitezã, „Valea”, respectiv „satul din Vale”, reprezintã naţiunea, plebea, pe cei mulţi, supuşii stãpânirii aflaţi sub cãlcâiul guvernanţilor. Cu toate acestea, conceptul de „deal” în carte parea fi totuşi mult mai complex şi plin de semnificaţii, adeseori greu de sesizat. Spre exemplu, într-una din premoniţiile sale, personajul Sicã strigã agitat în timpul somnului: „- Se apropie! Vine! În curând vor lua Dealul.”
Mi s-a pãrut interesantã prezenţa în carte a Elenei, ca personaj, pentru cã istoria românilor numãrã o serie nefericitã de ilustre Elene care numai bine nu au fãcut poporului român…
Pe tot parcursul cãrţii, unul dintre aspectele care frapeazã dar şi captiveazã este bogãţia, diversitatea, acurateţea şi valoarea informaţiilor socio-politice relevate. Pe unele deja le cunoşti dar pe cele mai multe dintre ele nu te mai saturi sã le descoperi fãcând conexiuni şi punându-ţi întrebãri. Mai ales cã fantasticul şi ficţiunea se îmbinã cu realitatea pe alocuri . Din acest punct de vedere, „Apocalipsa din Deal” ar putea fi considerat un roman metaforic şi metafizic, chiar un „metaroman”, adicã aşa cum îi stã bine romanului actual… Sarcasmul autorului se îmbinã cu umorul inteligent şi cu elementele supranaturale în carte generând un analgam literar unic şi impresionant, de un farmec aparte.
În volumul „Apocalipsa din Deal”, România timpurilor noastre este şi nu este prietena tuturora, oscileazã derutant între unii şi alţii… dar, nu aşa se face oare ea, politica? Problema dureroasã rãmâne însã legatã de avantajele acestei derute care poate genera neîncredere şi tensiuni punând astfel în pericol poporul român respectiv exact pe beneficiarul acestei politici haotice şi aparent ilogice efectuate. Poate de aceea , la finalul textului, Urmãritorul concluzioneazã simplu şi la obiect, tot cu o trimitere la creştinism: „Nu câștigi nimic, dacă îți pierzi sufletul!”…
Concluzionând, cel de-al doilea volum al „Călătorului în timp” cu titlul „Apocalipsa din Deal”, scris de Calistrat Robu, este o carte alegoricã, moralizatoare, genialã şi bine scrisã dar greu de digerat, o carte pe care o citeşti şi o reciteşti, apoi „te cruceşti” cum zice românul, întrebându-te dacã toate astea chiar s-au putut întampla şi coexista cu noi înşine, încercând sã afli cât e ficţiune şi cât e adevãr, cui a folosit şi cui îi foloseşte totul, la urma urmelor.
Lasă un răspuns