Elena Daniello – ultima muză a lui Lucian Blaga. O iubire spirituală, între platonic și profan!

Aș putea spune fără să greșesc că recenta carte a impetuosului critic și istoric literar clujean Ilie Rad – „Lucian Blaga. Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello” – este cartea anului la Cluj-Napoca. Să scormonești cu acribie și râvnă științifică pe urmele „pașilor profetului” Lucian Blaga și să descoperi cele mai frumoase scrisori de dragoste adresate de autorul „poemelor luminii” ultimei sale muze, pe care o considera singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat, cred că este un act bio-bibliografic excepțional și similar ca valoare cu corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Cercetătorul clujean calcă cu pasiune științifică pe urmele unor specialiști prestigioși în biografia lui Lucian Blaga, de la Marta Petreu, la Ovidiu Pecican, Ion Bâlu sau Bazil Gruia, și reușește să redacteze o ediție academică la prestigioasa editură „Casa Cărții de Știință”. Editura subliniază în cuvântul de promovare al volumului, că este o „ediție atent îngrijită de Prof. univ. dr. Ilie Rad, de la Universitatea Babeș-Bolyai, şi dr. Helene Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, cartea întregește acest context al confesiunii intime, din scrisorile poetului și filozofului Lucian Blaga, prin mărturiile din cele patru interviuri cu Elena Daniello. Fotografiile cu Lucian Blaga, în unele dintre ele apare înconjurat chiar de destinatari ai scrisorilor sale, precum și facsimilele din secțiunea de Anexe, mențin valoarea de conținut inedit al acestei cărți-document. Apelând la o bibliografie foarte bine structurată, editorii volumului au realizat Note și comentarii, care ghidează desăvârșit cititorii în dimensiuni spațiale precum Clujul sau Gura Râului, în anii 1950-1960, perioadă căreia aparțin scrisorile semnate de Lucian Blaga”. Ilie Rad reușește cu acribie și delicatețe să aducă în fața publicului scrisorile lui Lucian Blaga adresate ultimei muze a poetului Elena Daniello, cu care a purtat o vastă corespondență, între anii 1950 – 1960. Dincolo de povestea de dragoste spiritualizată și platonică, cu aluzii profane la Eros, se poate face o radiografie a Clujului literar și a vieții poetului dat afară din universitate și exilat la filiala bibliotecii Academiei, în „bârlogul lui Faust”, acolo unde autorul a tradus opera fundamentală a lui Goethe. În acea perioadă, Blaga avea interdicție din partea comuniștilor să publice opere originale. Începând cu 1955 publică traduceri. Din scrisorile de dragoste trimise Elenei Daniello, un doctor stomatolog, cu studii la Paris, de o frumusețe apolinică, descoperim un Lucian Blaga viu și viril nu numai intelectual. Lucian Blaga, în urma unui consult la cabinetul Elenei Daniello, se îndrăgostește fulgerător de femeia care era cu 15 ani mai tânără. Și de aici începe o frumoasă poveste epistolară de dragoste.

Din august 1950, Lucian Blaga îi scrie circa 100 de scrisori, majoritatea nedatate și nesemnate, unele doar cu o simplă literă L, pe care le trimite, întotdeauna, când muza sa nu era acasă în Cluj, ci plecată la prieteni la Gura Râului, Păltiniș, Sibiu sau Băile Felix. Blaga primea scrisorile de răspuns pe adresa bibliotecii. Elena Daniello a fost cea de-a treia muză/iubită/amantă după cunoscutele iubiri Eugenia Mureșan și Domnița Gherghinescu Vania. Biografii au mai găsit și alte muze, dar nu au avut o așa mare importanță în destinul creator al poetului. Soția poetului a acceptat cu stoicism aceste îndrăgostiri poetice ale lui Lucian Blaga, fiind considerate, totuși, necesare inspirației marelui poet. Așa cum se observă din scrisorile publicate de Ilie Rad, poetul Lucian Blaga nu putea scrie dacă nu era inspirat de muză. Emoția prima întotdeauna la poet, ca o combustie necesară actului creației. De altfel și soția Corina Brediceanu recunoaște că ea a fost muza „poemelor luminii”, iar celelalte volume aparțin altor femei-muze care l-au inspirat pe poet. Putem considera că dragostea față de Elena Daniello l-a salvat pe Lucian Blaga de la depresie într-o perioadă de recluziune, izolare și marginalizare socială și culturală în plin stalinism. Prietenii politici, și nu numai, erau arestați de securitate. Asupra sa plana o iminentă arestare. Era urmărit de securitate. Astfel se explică și discreția epistolară și ascunderea manuscriselor sale la muză sau prieteni. Țara gemea sub pușcăriile politice, iar Blaga se înflăcăra ca un adolescent în fața frumoasei Elena Daniello, mamă a doi copii, și soția unui reputat medic universitar clujean, întemeietor de clinici. Din scrisori se poate observa contribuția reală a muzei în opera ultimă a lui Blaga, atât poetică, dar și a traducerii lui Faust sau terminarea lucrării „Ființa istorică”, care după ce a scris-o a putut ca să spună „acum pot să mor liniștit”. Romanul „Luntrea lui Caron” a fost scris sub influența copleșitoare a Elenei Daniello, inclusiv personajul Ana Rareș este o copie oarecum fidelă a muzei. Nu intru în detaliile amoroase ale unui Blaga îndrăgostit lulea – la vârsta critică a bărbatului – de mai tânăra muză, la care îi scria scrisori serafice cu aluzii indirecte la drumeții montane, la întâlniri nocturne în grădina dintre ziduri de la Gura Râului sau din „dumbrăvile” Sibiului. Ceea ce reiese foarte clar din aceste scrisori și felul cum au fost păstrate un lucru este evident. De la început, tânăra Elena Daniello a fost încântată și conștientă de rolul ei „istoric” jucat în dragostea și creația lui Lucian Blaga. La vizitele de acasă în stil burghez cu ceai, cafea, cornulețe de pe str. Mihai Eminescu nr. 3, în fața soțului și a copiilor, Lucian Blaga devine un om al casei. Dedică poezii nu numai muzei sale, dar și fiicei acesteia Rodica, iar doctorul Leon Daniello nu părea deranjat de această dragoste spirituală. Prin publicarea acestei cărți, Ilie Rad aduce în atenția publicului câteva poezii inedite ale lui Lucian Blaga. Totuși, în unele scrisori transpare o umbră de gelozie a soției lui Blaga sau a fiicei Dorli, care nu-l lăsau pe poet să vorbească la telefon deschis cu muza. Oricum, Blaga și Elena au fost discreți și scrisorile nu se trimiteau la adresa familiei, ci la locații temporare, din vacanță, la serviciu sau prieteni. Elena Daniello a fost conștientă de istoricitatea acestei iubiri. După decesul lui Blaga, tânăra muză a copiat toate scrisorile și aforismele lui Lucian Blaga în trei caiete dictando, fiind hotărâtă să rămână această dragoste în istoria literaturii române, ea fiind ultima muză, și cea mai importantă, a poetului, dar și femeia pe care a iubit-o cel mai mult. Din scrisori aflăm că pe patul de spital Lucian Blaga a primit vizitele Elenei Daniello, „muzele (ne)dispărând în ceață” (parafrazez), așa cum afirma familia în scrierile memoriale. Pe 7 mai, Elena Daniello vine la spital și pune un buchet de iriși pe pieptul poetului decedat. După înmormântare, muza trece prin Lancrăm și deplânge că „huma haină” i-a luat iubirea cu „multă gelozie”. Elena Daniello nu a dorit să se piardă această poveste frumoasă și a păstrat scrisorile de dragoste cu plicurile nedatate, dar și copia acestora ad litteram. Menționăm că a și scris câteva panseuri despre dragostea lui Blaga față de ea.

Pentru Elena Daniello dragostea lui Blaga a fost o binecuvântare unică și adevărata sa dragoste, care a dus-o în inimă toată viață. Că această dragoste a fost doar spirituală, platonică și mai puțin carnală, nici nu mai contează. Declarațiile înflăcărate ale Lucian Blaga, cu aluzii de întâlniri secrete prin grădini și dumbrăvi sau în excursii prelungite sugerează că a fost și o iubire profană, nu numai platonică. Fragmentele din scrisori sunt de o înflăcărare amoroasă și o de o gingășie de cuplu care te cuceresc. Blaga a fost un om viu, nu o statuie de bronz. „Eu te iubesc mai mult decât patruzeci de mii de bătrâni de la Troia”; ”Inima ardea, aceeași necurmat”, Tu umbli prin mine ca un element…”; „Că-n mine ești, cu o putere de nerostit”. Scrisorile, pur și simplu, ard sufletul cititorului. Iubirea lor era totalitară. Dar așa cum spune și fiica Helene Rodica Daniello, în introducerea cărții, cred că are dreptate: „Aceste scrisori se pot publica. Sunt prea frumoase pentru a rămâne închise într-un sertar”. Pe Elena Daniello am cunoscut-o personal când i-am făcut în 2006 o vizită pe str. Mihai Eminescu nr. 3, pentru a-i lua un interviu necesar lucrării mele de doctorat. M-a primit în aceeași sufragerie în care îl primea pe Lucian Blaga, cu scaune mari coloniale și m-a servit cu cafea în serviciu de porțelan de epocă. La cei 96 de ani își păstra o anumită cochetărie intelectuală. Totuși în discuția purtată, Elena Daniello a evitat să vorbească despre o legătură de dragoste cu Lucian Blaga. Era firesc că a evitat să-și descarce sufletul în fața unui tânăr doctorand. Tot dintr-o pedanterie a vârstei a refuzat ca să o fotografiez. Interviul meu cu Elena Daniello se regăsește într-un fragment din cartea mea „Clujul Universitar, în memoria colectivă, 1944 -1948” (Ed. Casa Cărții de Știință). Meritul lui Ilie Rad de a scoate la lumină această poveste de dragoste, care a intrat în literatura română este de apreciat. Cartea e savuroasă. Ediția este redactată cu o acribie și cu un aparat critic demn de Academia Română. Pentru Blaga dragostea pentru muze a fost focul care a dat un imbold creației sale spre înălțimi și zbor. Dar această dragoste l-a și salvat într-un deceniu fatal pentru poporul român, când elita românească era în pușcării, iar spectrul arestării sale ar fi blocat procesul creației. Blaga s-a retras în iubire și s-a salvat pe el și opera sa, care, iată, datorită muzei Elena Daniello, a devenit rodnică în acei ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*