Despre ce face și ce nu drege, despre ce spune și ce nu spune, în fapt, despre ce știe și nu știe, despre cum ne ține la distanță înțepându-ne cu unghia arătătorului în pineal… Și ce bine s-a fi simțind pentru asta, ce bine!! Nu-l fâstâcește nimic, NIMIC!, din grijile noastre, din nevoile noastre, din zbaterile noastre cu care ne străduim să înțelegem țara și să acceptăm Țara. Chiar și pe el, noi, țara, ne stăruim să-l înțelegem, ne stăruim să-i acceptăm mojiciile, ne stăruim să ne facem că nu vedem cum își mătrășește bugetele fără nici cea mai mică, o strângere de inimă. Președintele din mandatul vacanțelor ne-a invita la meditație, dar meditația noastră nu dă și case!, nu dă nici măcar picioare. Și ce nevoie am avea de o fabrică să ni le poată da. Fabrica din visele noastre nu s-ar mai întoarce, noi ne-am încerca norocul, dar timpul nu prea ne este prieten. Cu ceva vreme în urmă, un băietan își invita generația la omorât de boșorogi. Noi nu ne luăm de instituțiile statului acum, că ne este rușine de stat, dar de Președinte, da!
Cum este posibil ca el să nu fi luat atitudine? Cum este posibil ca el să nu strige de să se spargă sticla împotriva acestui joc murdar, mocirlos, închegat de miasme, de puturoșag al instigării împotriva pensionarilor? Golan! Și țara tace ! Țara nu se aude nicicum… Sunt elemente care compromit sănătatea nației, dar nația nu intră și în sănătatea Președintelui, și atunci, cum să-l doară dacă nu simte? Toamna și-a întins amprenta. Atâtea se vor fi în această toamnă și-mi fac griji, eu, unul al țării, că relele așa de rău ne vor mușca acum că vom ieși cu toate cicatricile după noi în stradă, însă fiind așa de mulți, vom ajunge să râdem unii de alții că a celuilalt e mai urâtă. Președintele știe asta! Și mizează exact pe această lăbărțare de conștiință unde țara stă de atâtea secole, fără să-i vie… A ei înălțare!! Posibil cineva să fi scăpat prin Grădina Maicii Domnului semințele nepăsării, că este de neexplicat să nu vezi vocea aceea care să-i facă să le-nghețe mădularele.. Și ne lipsesc oștenii!!
Ce n-aș da să mai văd un Peneș Curcanul față de care Garda să dea onorul. Ce mi-ar place să-l văd pe Curcanul cum își dă privirea-napoi, peste umăr, să vadă Garda cum stă smirnă-n mersu-i trăgând un picior în urma lui. Poate avea astfel de visări cu ochii deschiși Președintele visări care pot și smulge o lacrimă, om în toată firea fiindu-te? Dar al meu este azimutul!! Toate se raportează la „al meu”, și tot vuietul țării va fi îngenunchiat sub această dorință. Este ceva mai rău decât o retrocedare mincinoasă, o retrocedare care nu este în stare să aducă dreptatea la masa cu juri? Atunci, după cei o mie de îngeri, cumva țărăniștii au vroit in integrum, dar s-a opus Țara, iar țara nu știa măsura jocului politic, și a rămas cu măsura la picior. Ufff, țară-țară, cu soldații tăi cu tot, uff!!, frunte plecată ție Cititorule!
Lasă un răspuns