Pe Faleza Dunării din Galaţi pot fi admirate zeci de opere de artă modernă ce formează cea mai mare expoziţie de sculptură în metal în aer liber din România. De asemenea, de pe întinsa faleză fluvială puteți cuprinde cu privire măreția Dunării, dar și bătrânii munți ai Dobrogei aflați în depărtare. Deși Galațiul este un oraș de câmpie cu altitudini joase, de 55 m, deține un tunel feroviar spectaculos – Tunelul Filești, care trece pe sub oraș (singurul tunel care subtraversează un oraș din România), care face legătura dintre gara orașului și restul rețelei feroviare. Amenajată încă de la jumătatea secolului al XX-lea în scop turistic și pentru a ameliora circulația motorizată, Faleza Dunării reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din Galați. Cele două trepte – faleza superioară și faleza inferioară – au fost construite în urma consolidării unei forme de relief relativ instabile (un pat de loess alcătuit cu mii de ani în urmă). Se întinde pe o lungime de circa 4 kilometri, paralel cursului Dunării, ceea ce transformă faleza din Galați în cea mai lungă faleză din Europa (de pe cursul Dunării).
Faleza nu face doar deliciul turiștilor: localnicii care mențin un stil de viață activ vin pe faleză pentru a face jogging, pentru a se antrena în aer liber, pentru a merge cu bicicleta sau pentru a face o tură pe role. De la bac până la Palatul Navigației (cele două capete ale falezei), indiferent de vreme și de aglomerație, faleza este terenul de sport în aer liber al gălățeanului obișnuit. Dar faleza este și inspirație pentru fotografii amatori și cei profesioniști, pentru că Faleza Dunării oferă unele dintre cele mai interesante și spectaculoase cadre demne de pus pe film din Galați. Orașul Galați are ceva special, care te face să ieși din casă sau hotel. Primul obiectiv turistic peste care nu poți trece indiferent este Biserica fortificată Sfânta Precista, cel mai vechi monument istoric din oraș. A fost construită de meşterii populari și este o sinteză a arhitecturii românești combinând elemente arhitecturale din toate cele trei Țări Române. Cu o înălțime de trei-cinci metri, statuia lui I.C. Brătianu apare într-o ţinută impunătoare, cu mâna stângă în buzunarul haine și privirea cătând departe în zare, iar cu mâna dreaptă aratând parcă spre Basarabia şi Gurile Dunării, cu un gest ce constituie un îndemn către generaţiile viitoare: „Aveți grijă de moștenirea strămoșească!”. Poți trece pe lângă Palatul Administrației Navigației Fluviale Române, o clădire cu decoraţiuni geometrice specifice artei populare româneşti, care este prima construcţie din România la care s-a folosit un schelet monolit din beton armat. Pe faleză vei regăsi câțiva uriași cu forme de poveste, cu multe membre și capete, acestea fiind de fapt câteva sculpturi din metal care atrag atenția.
Denumite de mulți „Muzeu de artă modernă în aer liber” toate acestea sunt opere de artă monumentală din metal. Ele au fost create în cadrul unor tabere de sculptură. Primele lucrări au fost realizate la edițiile din anii 1976 și 1977 ale „Taberei de Sculptură în Metal de la Galați” și sunt semnate de importanți sculptori români. S-a ales ca monumentele să fie realizate din material „local”, respectiv fierul de la combinatul siderurgic. În același consens, la tabăra de la Măgura Buzăului s-a ales piatra, la Sibiu și Medgidia – ceramica, la Arcuș și Săliștea Sibiului – lemnul, iar la Galați, profitându-se de prezența Șantierului Naval și a Combinatului Siderurgic, s-a optat pentru fier. Chiar dacă simți fiorul fricii văzând „uriașii”, dacă ridici privirea spre Dunăre vei avea surprize frumoase și îți vei reveni. Aici diverse păsări zboară, se cuibăresc în malul apei sau cântă în triluri neașteptate în frunzișul copacilor. În dreptul Hotelului Vega există niște scări mai late care fac legătura cu faleza superioară și acolo, pe peretele de beton, se pot vedea două basoreliefuri care îi reprezintă pe domnitorii Alexandru Ioan Cuza și Ștefan cel Mare. Basoreliefurile au fost amplasate în luna iulie 2014 pentru a marca împlinirea a 150 de ani de când Cuza a semnat decretul cu privire la unificarea corpurilor de grăniceri din Moldova și Țara Românească (document considerat actul de naștere al Poliției moderne de frontieră), respectiv pentru a comemora 510 ani de la trecerea în neființă a lui Ștefan cel Mare, voievodul moldovean fiind considerat protectorul Poliției de frontieră. Aceste basoreliefuri au fost realizate de către membrii unui ONG, cu denumirea de „Galați, orașul meu”. Pe lângă faleză se află și Muzeul de istorie „Paul Păltănea”, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” și Muzeul de Artă Vizuală, primul muzeu de artă contemporană românească din țară. Încet, dar sigur, triunghiul dobrogean-deltaic al orașelor Galați-Tulcea-Brăila devine o zonă turistică cu potențial, care se va dezvolta și mai mult, iar faleza din Galați se va umple din nou de lume, fără teamă de „uriași”. (G.V.G.)
Lasă un răspuns