Marea expoziție „Dacia. Ultima frontieră a Romanităţii” va ajunge în octombrie 2023 la Roma

Expoziția „Dacia. Ultima frontieră a Romanităţii” , cea care a avut un real succes la Madrid, în Spania, a poposit de la finalul lunii octombrie 2022 în spațiile expoziționale ale Muzeului Național de Istorie a României, fiind vizitată până acum de peste 12.000 de turiști. Bucuroși de succesul pe care l-a avut, guvernul României a aprobat pe 10 august 2023, Hotărârea de Guvern privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea de către Muzeul Naţional de Istorie a României a expoziției „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, la Roma, act normativ elaborat de Ministerul Culturii. Hotărârea de Guvern face posibilă colaborarea dintre Ministerul Culturii, prin Muzeul Naţional de Istorie a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma şi Institutul Cultural Român, prin Academia di Romania a Roma, în vederea realizării celei mai mari expoziții organizate în străinătate, în cursul ultimilor 25 de ani: „Dacia. Ultima frontieră a Romanităţii”, care va avea loc la Roma, în perioada octombrie 2023 -aprilie 2024. Expoziția unește circa 700 de piese și eforturile a 46 de instituții muzeale din România, Republica Moldova și Italia, coordonate de Muzeul Național de Istorie a României și este dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane, precum și a primilor migratori în acest spațiu.

Expoziția reprezintă o călătorie de peste 1.400 de ani, în timp și spațiu, prilejuită de piese de o valoare excepțională, lucrate din metale prețioase și comune, ceramică, sticlă, lemn, fildeș și os, inscripții și statui din colecția Muzeului Național de Istorie a României și colecțiile muzeelor partenere. Mai mult, vor fi expuse portrete ale dacilor, inscripții privind războaiele dacice și o serie de monede imperiale romane cu tematică dacică, prezentate publicului în premieră. Expoziţia „Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” are la bază conceptul expoziţional materializat în proiectul „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, realizat în anul 2021 la prestigiosul Muzeu Naţional de Arheologie din Madrid. Conform MNIR, este cea mai mare expoziţie sintetică dedicată civilizaţiei geţilor şi dacilor, a celei romane, precum şi a celor ale primilor migratori în acest spaţiu, organizată în ultimii 25 de ani, printr-un efort a 45 de instituţii muzeale din România şi Republica Moldova, proiect coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii.

Realizată cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii Muzeului de Istorie a României”, recent înfiinţată, expoziţia este structurată cronologic pe şase teme generice, din colecţia MNIR fiind prezentate piese precum: coiful de aur de la Coţofeneşti, tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, inventarul mormântului unei căpetenii getice de la Popeşti, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuş, Vedea, două tezaure necunoscute din S-V României, inscripţii menţionând regii daci Tiamarkos, Burebista şi Decebal, portrete imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaure sarmatice din judeţul Buzău şi Smârdan, tezaurele de la Pietroasele, Apahida şi Histria (din epoca migraţiilor). Totodată, din colecţiile muzeelor partenere pot fi admirate: tezaure datând din epoca migraţiilor descoperite în mormintele unor principese, la Cluj-Polus şi Turda (din patrimoniul Muzeului Naţional al Transilvaniei şi Muzeul de Istorie Turda), depozitul de arme şi obiecte de bronz greceşti de la Olăneşti, precum şi piese de aur din mormintele unei principese sarmate de la Mocra, Republica Moldova, din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău, vase din ceramică, arme, unelte şi podoabe din metale comune care ilustrează evoluţia civilizaţiilor care s-au succedat în spaţiul de la nord de Dunăre în perioada cuprinsă între sec. VII î.Hr. şi sfârşitul sec. VII e.n..

Cheltuielile efectuate în vederea organizării şi pregătirii expoziţiei vor fi asigurate în limita fondurilor aprobate, prin bugetele Ministerului Culturii,  Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român. Trecând peste granițe, ca acum 2000 de ani, artefactele culturilor din această parte de Europă vin către orașul capitală al Marelui Imperiu Roman, spre a-și arăta strălucirea și forța specifică a simbolurilor lor unice. Sperăm că expoziția va avea acea forță de atracție care va conduce la un număr cât mai mare de vizitatori… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*