Barajul lacului Siriu (jud. Buzău) – al doilea cel mai mare baraj de anrocamente din România

„Cât e Siriul de mare, N-are drumuri umblătoare, Doar o apă curgătoare…” ne spunea prin cântecul său regretatul și cunoscutul interpret de muzică populară Benone Sinulescu. Unde se află Lacul și Barajul Siriu? Situat pe cursul superior al râului Buzău, Lacul Siriu se regăsește în comuna Siriu, din județul Buzău. Aflat la o distanță de numai 10 km de orașul Nehoiu, lacul este înconjurat de peisaje pitorești, fiind străbătut, de-a lungul malului său, de un drum de poveste, croit prin Viaductul Giurca și Viaductul Stânca Teherău. Lacul se întinde pe o suprafață de 420 hectare, având o lungime de 11,5 kilometri și o adâncime de 120 metri. Tot prin pădurile Buzăului stă ascuns și impresionantul baraj hidroenergetic cu același nume. Barajul Siriu măsoară 122 metri înălțime și 570 metri lungime. Cu asemenea dimensiuni, poate fi lejer observat de la câțiva kilometri distanță. De fapt, Barajul Siriu unește Masivul muntos Siriu de Masivul muntos Podul Calului. Fauna Lacului Siriu este formată din pești, precum crap, scobar, caras, păstrăv și clean. Zona a devenit renumită și datorită sporturilor nautice practicate, cât și pentru pescuitul sportive, sau plimbările cu barca. În ultimii ani, Lacul Siriu a devenit o destinație tot mai populară în rândul turiștilor de pretutindeni.

Cum s-a format acest lac? Lucrările de construcție ale Barajului Siriu s-au întins pe aproape 20 de ani, între 1975 – 1994. Construcția colosală s-a realizat fără ciment, ci numai din pământ, piatră, steril și miez de argilă. Volumul umpluturilor totalizeaza 8,3 milioane m³ anrocamente. Acesta reprezintă al doilea cel mai mare baraj de anrocamente de la noi din țară. Pe primul loc se află Barajul de la Gura Apelor din Masivul Retezat, care ar fi chiar pe primul loc din Europa, ca și cel mai mare baraj de anrocamente cu miez din argilă. Rolul acestuia este de a întări sistemul de rezistență, dar și de a proteja împotriva inundațiilor. În contact cu apa, argila uscată își mărește volumul, devenind impermeabilă. Lacul de acumulare Siriu a luat naștere în urma construcției barajului, fiind de o frumusețe rar întâlnită pe aceste meleaguri. Cu un volum de 155 milioane metri cubi de apă, Lacul Siriu a fost destinat producerii de energie electrică în hidrocentrala Nehoiașu de 42 MW. Totodată, acesta deservește și alimentării cu apă potabilă a localităților din zonă. Barajul folosește și la apărarea împotriva inundațiilor, acumularea Siriu fiind prevazută cu o tranșă de atenuare a viiturilor de 30 milioane m³, până la 980 m³/s. Pentru realizarea sa, aproximativ 300 de case au fost dezrădăcinate și mutate în centrul comunei, recreând satul cu numele popular de „Între Gârle”. De asemenea, a fost necesară și mutarea drumului național DN10, Buzău – Nehoiu – Brașov, pe un nou amplasament, ocolind lacul pe linia sa de contur, cu ajutorul a mai multor viaducte. Viaductul Giurca are o lungime de 276 m, cu piloni de 46 m înălțime, iar viaductul Stânca Tehărău traversează stânca versantului cu același nume.

Cum se poate ajunge la Barajul Siriu? Accesul către Barajul Siriu este facil, fiind la aproximativ 200 km de București și la o distanță de 80 km față de orașul Buzău. Dacă porniți din București, veți parcurge în jur de 100 km pe DN2 până în Buzău. De aici, vă recomandăm direcția spre Brașov, pe DN10, până în orașul Nehoiu, apoi vă despart numai 10 km de comuna Siriu. Dacă ajungeți în zonă, vă recomandăm să vizitați și alte atracții turistice, precum: stațiunea Băile Siriu, Cascada Pruncea (Cașoca), Lacul Vulturilor (cunoscut și ca „Lacul Fără Fund”) sau Colții Babei din Masivul Siriu. Vizitând această extraordinare lucrare inginerească vezi vedea ce puteam face noi ca țară acum ceva vreme, iar acum nu putem păstra în funcțiune acești giganți energetic. Creând un ambient plăcut prin prezența unul lac la o asemenea altitudine și a facilităților pe care le poate oferi turiștilor, existența barajului și a lacului Siriu – al doilea cel mai mare baraj de anrocamente din România – aduce un plus de atractivitate și de posibilități de petrecere a timpului liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*