Acvariul din Tulcea – peste 100 de specii de pești și reptile!

Marile acvarii, care în străinătate aduc profituri de zeci de milioane de euro și atrag sute de mii de turiști, reprezintă o raritate la noi. În toată țara sunt doar şapte acvarii, deși avem deschidere la Dunăre și Marea Neagră, iar oamenii sunt curioși să afle mai multe despre lumea de sub ape. Pe cursul Dunării, lung de 1000 de kilometri, există doar trei acvarii: la Drobeta Turnu Severin, Galaţi şi Tulcea. Li se mai adaugă unul la Constanța, pe malul mării, şi încă trei, la Ploieşti, Focşani şi Bârlad. Ruşinos dar adevărat, capitala București nu are încă un astfel de acvariu, deşi promisiuni au tot existat. În Vaslui există un acva-terariu de mici dimensiuni, cu opt bazine. La Tulcea s-a făcut cea mai mare investiţie din ţară în materie de acvarii: patru milioane şi jumătate de euro, bani europeni. Acvariul de la Constanța este amenajat într-o clădire istorică de pe faleza Cazinoului şi renovat în urmă cu câțiva ani. În medie, acvariul din Constanța este vizitat de 1000 de turişti pe zi. Însă numărul lor se dublează în perioada sezonului estival. Că acvariile pot deveni obiective profitabile o dovedeşte Complexul Oceanografic din Valencia, cel mai mare din Europa, care adăposteşte 45.000 de specii marine. În 15 ani de existenţă, marele acvariu a fost vizitat de 19 milioane de oameni, care au plătit în total peste o jumătate de miliard de euro.

Acvariul din Tulcea, de pe malul Dunării, ar fi cel mai mare din România. Spaţiul de lângă Dunăre care astăzi poartă numele de Tulcea a fost populat încă din anii 2.900 î.Hr.. (acum 5000 de ani). Oraşul a fost atestat documentar destul de târziu, undeva prin anii 1500. Poziţia lui faţă de Marea Neagră îl face să fie un oraş port, comercial. Este însă un oraş mic, cu o densitate de până la 800 de locuitori pe kilometru pătrat, care a reuşit să se dezvolte în ultimii ani. Accentul este pus pe turism. Din punct de vedere cultural, în oraşul Tulcea s-au născut personalităţi, precum: Panait Cerna, Grigore Moisil, Ivan Patzaichin, Leo Divinial. Situat în apropierea falezei orașului, Centrul Muzeal – Ecoturistic „Delta Dunării” formează, alături de alte două muzee, moscheea musulmană și alte clădiri de patrimoniu aflate în vecinătatea sa, centrul cultural al orașului Tulcea. Conceput ca o instituție de cultură complexă – muzeu și acvariu public – Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării” a fost realizat prin efortul comun al Consiliului Județean Tulcea și al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în cadrul unui proiect derulat prin Programul de Vecinătate România-Ucraina 2004-2006. Este secție componentă a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și a fost inaugurat oficial la 14 aprilie 2009, pentru vizitare fiind deschis din 25 februarie 2009. Centrul cuprinde o expoziție permanentă, ce prezintă în principal elemente caracteristice patrimoniului natural existent în Rezervația Biosferei Delta Dunării, un acvariu public și diverse expoziții temporare.

Într-un decor ce redă cu fidelitate habitate specifice Deltei Dunării și Complexului Lagunar Razim-Sinoie, precum și altor arii protejate de importanță națională din Podișul Dobrogei, cum ar fi Parcul Național „Munții Măcinului”, expoziția permanentă permite descoperirea diversității biologice ridicate a celor două unități geografice prin expunerea a 46 specii de plante, 3 specii de reptile, 44 specii de păsări și 12 specii de mamifere prezentate în diverse ipostaze și relații ecologice. Tot aici aveți posibilitatea de a cunoaște păsările declarate monumente ale naturii, speciile de animale rare protejate la nivel național și european, speciile dispărute din spațiul deltaic și dobrogean, speciile nou pătrunse în fauna deltei, dar și aspecte din viața lor prin intermediul filmelor dispuse de-a lungul traseului de vizitare.

Acvariul este dotat cu instalații moderne și are o capacitate de stocare a apei de 150 tone. Prezintă o colecție formată din 24 specii de pești indigeni întâlniți în Delta Dunării și Marea Neagră, 23 specii de pești de recif, opt specii de nevertebrate marine și șase specii de corali aduse din Indonezia. Acvariile cu specii de pești si nevertebrate întâlnite în recifele de corali constituie o noutate pentru Tulcea, și chiar pentru acvariile din România, amenajate într-un spațiu public. Printr-un sistem de două acvarii cilindrice, dispuse concentric, aveți posibilitatea de a experimenta, aflându-vă pentru câteva minute in mijlocul unui recif, înconjurați de pești și corali, cu forme și culori impresionante, ce vă vor încânta privirile. Aceleași senzații le puteți trăi și parcurgând tunelul aferent celui mai mare bazin din acvariu, însoțiți de sturioni, considerați a fi printre cei mai primitivi pești ce mai trăiesc azi pe glob, și anghile, cunoscute datorită particularității reproducerii lor biologice. Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării este un loc preferat de localnici și turiști pentru recreere și socializare, atât datorită activităților pe care le desfășoară cât și pentru facilitățile create vizitatorilor: spațiul de joacă destinat copiilor, infotecă cu computere conectate la internet și programe interactive, wireless, iar pentru persoanele cu dizabilități locomotorii sunt special amenajate rampa de acces, liftul interior și un grup sanitar adecvat. La ieșirea din Centru, vizitatorii au posibilitatea să achiziționeze diverse suveniruri. Acvariul construit în anul 2009 reuşeşte să scoată, cât de cât, din anonimat oraşul de dincolo de Dunăre. Acvariul Tulcea din România este unul dintre cele mai mari acvarii, atât de la noi din ţară, cât şi din întreaga Europă. Dacă aveţi drum în partea aceea a ţării, nu ar trebui să rataţi Acvariul Tulcea. Este, într-adevăr, mai mare decât cel de la Constanța.

Acvariul Tulcea găzduiește din aproximativ 300 de acvarii. Se poate viziona de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Acvariul Tulcea se află vizavi de Muzeul de Artă Populară, mai exact pe strada 14 Noiembrie, numărul 1. Cei care sunt interesaţi să meargă la Acvariul Tulcea şi vin din zone îndepărtate ale ţării au mai multe posibilităţi de a ajunge. Municipiul Tulcea se află la 90 de kilometri de Brăila, la 280 de kilometri de Bucureşti, la 120-130 de kilometri de Constanța, la aproximativ 300 de kilometri de Vaslui. Însă cea mai simplă modalitate de a ajunge la Tulcea este cea prin Brăila, numai să vă asiguraţi că circulă bacul. Podul suspendat nou construit și dat în folosință ne „apropie” destul de mult de destinația căutată.

Pe meleagurile dobrogene mai există numeroase atracţii turistice ce încă nu sunt fructificate, precum lacurile Razim, Sinoe, Tașaul, Babadag sau Techirghiol. Toate aceste lacuri sărate ar putea fi „ajutate”, amenajate și transformate în staţiuni balneoclimaterice de succes. Dacă Canalul Dunăre – Marea Neagră, Autostrada Soarelui și Podul suspendat de la Brăila – Galați ne apropie de însorita Dobroge, terminarea canalului București – Dunăre poate deschide o nouă cale de ape mult mai tentantă pentru mici croaziere către acestă zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*