Suedia este însă pe drumul impunerii, în acest declin „universal” al umanității, a unor noi „norme”… Și nu este vorba nici măcar de importul unui „cancel culture”, ci de ceva cu mult mai provocator, răscolitor, și incendiator, pentru spațiul european: un „cancel religion”, ba chiar un soi de „canceling God” … Iar faptul că este sau nu parte a programului actual de (a)guvernanță a feluritelor forme de involuție progresistă, nici nu mai contează… Căci, după distrugerea unor astfel de simboluri, s-ar putea nici să nu mai conteze… Așa cum nu va mai conta nici prin ale căror resturi de pagini fumegânde și cenuși vom mai păși după o asemenea acceptare… Pentru că dând foc cărților, acceptând arderea lor, cenușa nu va fi „doar o cenușă”… Nu va fi una acoperind doar trecutul și prezentul pe acele contururi culturar-religioase ce nu sunt potrivite vederilor retrograde ale mercenarilor de lumi ce ne conduc astăzi… Ci se va interpune ca un zid și între acum și ziua de mâine…
De aceea, statele ar trebui să fie mult mai vehemente față de acest prozelitism de ură religioasă pe care îl agită Suedia, arzând în mahalaua ei (a)publică, pentru că nu vorbim de o Agoră, cărțile religioase… Pagini și cărți, pentru că, iată, și în cultura urii se poate acționa cu o dublă măsură, nu?! Iar Suedia crede că a echilibrat lucrurile permițând arderea doar a câtorva pagini din Coran, dar a cărților pe de-a întregul când este vorba de tore și, ceea ce ar trebui să ne revolte pe noi, Sfânta Biblie… Deși nu este o garanție că lumea musulmană nu va lua foc pentru că s-au ars „doar” câteva pagini din Coran, când pe eșafod vor fi incendiate, din scoarță în scoarță, tore și Biblii… Pentru că nu cantitatea de cenușă lăsată în urmă de acest „cancel religion/canceling God” prin ură va conta…
Cărțile sfinte au mai fost trecute și prin foc, și prin sabie… Dar omenirea nu s-a oprit acolo unde au vrut inchizitorii de cetăți scrise… La asta ar trebui să se gândească guvernul de la Stockholm când acceptă arderea cărților sfinte… Iar la asta ar trebui să se gândească și statele ce privesc în altă parte în numele libertății de exprimare… Pentru că, în momentul în care libertatea de exprimare se transformă în ură, pârjolul este aproape și nu va mistui doar vetrele în care au fost puse vâlvătăile…
Și poate că după rezoluția în forță a ONU în Suedia nu vor mai fi acceptate oficial nici măcar arderea unor colțuri rupte ale Coranului. Căci, nu întâmplător, la câteva ore după distrugerea câtorva pagini din Coran, ONU a emis o rezoluție stabilind că arderea Coranului nu poate fi privită ca parte a libertății de exprimare (decretând asta tocmai prin încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, pentru că poate, dar asta nu contează, nu?!), dar lăsând cărțile de căpătâi ale altor religii în ghearele piromanilor de umanitate. Inclusiv arderea Bibliei pe care ar trebui să o protejăm și noi. Sau în primul rând noi! Pentru că trebuie să ne apărăm, nu doar libertățile noastre religioase, ci însăși cartea de căpătâi a sfintei noastre Biserici, înainte de a ne trezi că am fost subsumați unor false și reinterpretate libertăți de exprimare (ce nu vor mai avea nici măcar conținutul unor acceptări de fațadă, ci doar acel drept universal de a tăcea), și în numele cărora, numai mâine poate, vor fi arse chiar sfintele icoane…
Lasă un răspuns