Da, Dumnezeu lucrează prin oameni! Dar nu pentru a face posibile minunile sale, căci El este și Începutul și Sfârșitul, și viața și Premoarte călcând apoi, ci pentru a face minunile Sale vizibile ochilor noștri, prin noi. Și poate că Dumnezeu și-ar încredința harul Său oamenilor pentru a face și aceștia minunile posibile, dar, cum omenirea a căzut într-o mare a necredinței, nu fără de sfârșit, ci poate doar încă fără de țărmuri de mărginire, cum lumea a căzut dară într-o uriașă mare a necredinței, și nu mai crede (dar va veni ceasul vremurilor din urmă când mulți vor înota înspre a găsi insulele de salvare prin credință, pe care le vor tot căuta, deși acestea vor fi și atunci, aidoma zilei de acum, acolo unde au fost din clipa în care ne-am întrupat din lutul și harul divin, în noi), ar fi minuni pe care nu le-am putea nici măcar vedea. Pentru că oamenii, în marea lor majoritate, vor înota pe lângă acele țărmuri înșelătoare privirii ale unei nemărginiri pe care am sădit-o în noi, îndepărtându-ne de smerenie pentru trufia unor talanți bătuți în chipuri de arginți de iude. De aceea, oamenii nu merită să fie faceri de minuni. Nu încă. Da, poate după ce Ziua Judecății, ce va așeza de-a stânga și de-a drepta Tatălui pe cei ce merită, și în baloți de spițe putrede de neghine de necredință pe cei ce au înșelat primul cuvânt al șansei de a fi, Facerea, abia atunci toți cei rămași să fie aduși printre cei ce se cuvin a fi prezențe ale minunilor Tatălui, Fiului, Maicii Domnului și Sfinților ce ne așteaptă trezirea.
Și vom avea această șansă de a ne regăsi în iertarea Tatălui, de a nădăjdui la nădejdea regăsirii drumului socotită, după ce le de cuviință și celor de cuviință, de Sfânta Maica a Noastră, prin țărmuirile pe care ni le-au așezat sub picioare creștinii îndumnezeiți prin suferințe și martiriuri, prin rugă și nădăjduirea rugăciunilor în lacrimi săvârșind prin curgerea lor spălarea păcatelor noastre.
Și cât de frumos mărturisirea și Părintele Sofronie că un suflet poetic este prin însăși acel fel al lui de a fi un bun creștin… Iar un bun creștin, un bun rugător, un vrednic apologet al locului și rostului de acolo de unde a fost așezat prin înțelepciunea Tatălui și bunătatea Maicii Domnului, este, la rându-i, un suflet poetic. Și nici nu ar putea fi altfel… Căci și poetul și bunul creștin au în inimă și în suflet rânduit Cuvântul în forma lui de început și de sfârșit. Căci numai prin rugăciune și versul de închinare, de smerenie, noi luăm parte la Minunea pe care o Săvârșește Dumnezeu prin noi: Cuvântul. În oricare alt loc și în oricare altă stare de nesmerenie și neînchinare nu rostim Cuvinte, ci simple vorbe… Iar vorbele nu zidesc pentru că nu au în ele Sfântul Har. Doar Cuvântul; dar pare că îl lăsăm a ne fi smuls din noi, dacă nu ni-l smulgem chiar noi…
Aplecarea asupra poeziei religioase, trăirea prin ea, atingerea Cuvântului prin forța ei de vecinătate cu Sfânta Rugăciune, ne poate ajuta la curățirea cea necesară pentru reîntruparea Cuvântului în noi. Pentru alungarea simplei vorbe, cea neziditoare spiritual și religios… Iar volumul de față ne ajută la aflarea Cuvântului din sacrificiile atâtor creștini întemnițați, a atâtor buni rugători, ce și-au amestecat sângele de jertfă cu lacrimile de rostire a Cuvântului, poezia religioasă putând deschide o ferestră cu adevărat iconară, căci ea nu este menită a produce plăcere și încântare, ci smerenie și regăsire. Adică acea stare de bine dată, nu dinspre plăcerea de lecturi neașezate, ci dinspre pacea sufletească a frumuseții divine. Și asta pentru că, doar prin poezia religioasă, frumosul estetic este înlocuit, așa cum spunea și Titu Maiorescu, de frumusețea divină, poezia devenind ea însăși rugăciune. Rugăciune și, aș îndrăzni să adaug, Cuvânt… Acel Cuvânt…
O întrupare prin Cuvânt pe care o găsim minunat conturată în volumul de față… Și care nu s-a plămădit prin simpla așezare în pagină a unor poezii, prin acest minunat dar al editurii, al coordonatorului și al bunilor părinți ce au binecuvântat, prin Cuvânt, apariția cărții, având parte de istoria întregi poezii religioase românești. Începând cu zorii a ceea ce avea să devină, în timp, poezia noastră religioasă, și nu doar ca parte a literaturii noastre, ci, de drept, ca pilon de susținere a scriiturii ce avea a coborî în vremuri din penițele autorilor… Continuând cu decriptarea unor șipoturi de inspirație filo-poetică, izvorând o linie de susținere a evoluției Limbii și Literaturii Române… Astfel, vom regăsi în această carte de har și sursa de început, de inspirație, prin cântecele de colind, dar și ferestrele iconoversice ale căutării și cizelării, ale duhovniciei prin vers, ale martiriului acelora ce au însămânțat, prin Cuvânt, „Rugul aprins” de la Antim, și sacrificiul celor ce au mucenicit în închisorile comuniste, și care au trăit asceza prin jertfa supremă, acei mari trăitori ai ortodoxismului pentru care închisoarea a fost mănăstire, cu toții pilde ale jertfei prin cuvânt și prin fapte, mărturisitori ai Domnului nostru, iar, prin însăși mucenicia lor, simțitori ai unor experiențe duhovnicești egale poate celor trăite de Sfinții Părinți. Avem în acest tom și orientarea poetic religioasă spre lumea satului, ca esență a spiritului național, a poeților punctând prin versuri dragostea, munca, istoria, vecinătatea și identificarea cu natura, creând ori ducând mai departe spiritul și ideologia Școlii Ardelene. Descoperim în paginile de față și versurile de bucurie și slavă a marilor sărbători creștine, transmise, ca rânduire, rost și conținut din generație în generație, dar și apăsările de revoltă, mai dinspre zilele noastre, față de marea de necredință pe care vâslesc atâția și atâția semeni, prin versuri exprimând revolta poetului măcinat de zădărnicia eforturilor lui de a-și trezi semenii, mulți dintre cei prezenți în această restituire istorico-iconografică fiind adevărați creatori ai unor Psalmi românești, ca împletiri din rugăciunea și revolta manifest.
O lucrare cu adevărat monumental, nu doar pentru reprezentativitatea poeziei noastre religioase, ci pentru însăși literatura românească, și pe care ar trebui să o găsim în fiecare casă de creștin, de adevărați mărturisitori, de buni rugători și smeriți primitori de asemenea ofrande religios-literare. Și nu pot încheia aceste rânduri fără a aduce întreaga mea admirație celor ce au făcut posibilă această Sfântă Carte din însăși sfințirile neamului nostru prin poezie și rugăciune. Pentru că nu a fost un lucru ușor pentru cei ce au trudit, pentru a face, iată, din rânduri de versuri și rime, însuși Cuvânt. Dar Dumnezeu este iubire și lumină, iar prin aducerea la un loc a poeților mărturisitori, din timpuri și generații diferite, stări și simbolistici specifice fiecăruia, ca așezare, putem spune că volumul de față s-a așternut și ca o Monografie a însăși ființei noastre naționale.
*„Focul cel netrupesc”- antologie de poezii-rugăciune (lansarea volumului va avea loc la Mănăstirea Delta Neajlovului, Giurgiu, Dumincă, 23 Iulie 2023, orele 12.00, după săvârșirea Sfintei Liturghii).
Lasă un răspuns