În 1989 aveam ONT-ul la nivel de țară și la nivel de județ avem OJT-uri. Acestea erau „celulele” teritoriale ale organismului central ce avea în grijă turismul și turiștii din România. Apoi ne-a venit o idee excelentă: să le desființăm. Au rămas doar agențiile turistice private ce ne îndemnau să mergem în țări străine. „Baza” informatică a vechilor structuri „s-a pierdut”, la fel ca și fostele sedii. După 89 fiecare partid venit la putere și-a făcut iar câte o „bază” informativă, iar la ceas de „rotativă” fiecare și-a luat acasă baza de date. Și iar am lua-o de la capăt… Nimeni nu a predat „procesul verbal” (model comunist) și nimeni nu a primit. Alte poze, alți scriitori, alți „cercetători”… Apoi într-o minunată efuziune cu imaginea „frunzei”, s-au crea pe bani europeni (sau nu) Centre Naționale de Informare Turistică aproape în fiecare localitate unde se afla ceva sau cineva (110 bucăți la nivel de țară, deocamdată). Acestea, când le căutai, ori erau închise, ori aveau o „fătucă” înăuntru ce distribuia fluturași tipăriți. Nu era mai bine cu un sediu central județean care să raporteze la centru obiectivele și starea acestora, numărul de turiști și activitățile cu specific?
Vedeți dumneavoastră, un asemenea domeniu important unde se pot câștiga bani frumoși fără să iasă fum sau să săpăm șanțuri, în alte țări este pus în valoare cu totul altfel. Astfel, în Turcia, nu poți efectua o excursie cu autocarul la un obiectiv turistic, dacă nu ai anunțat o agenție turcească, iar acesta ți-a pus la dispoziție un ghid al ei. Și nu mergi tu unde vrei…Trebuie să ai în plan trecerea pe la o cetate istorică, un muzeu, un supermarket (bazar), o masă la un restaurant, un atelier de pielărie, argintărie, bijuterii de aur, etc. Turcia este singura țară care are Poliție Turistică. Astfel își apără un bun al țării. Ei întrețin monumentele și le pun în valoare, indiferent de ce cultură aparțin. Au o evidență națională a vizitatorilor și astfel știu ce să ofere turiștilor. Te iau cu mașina de la hotel și te duc la shopping. Te duc la restaurante cu specific. Își stau în cale cu toate informațiile necesare. Am găsit în situl cetății antice Efes pliante color în limba română, de o calitate deosebită. Noi nu avem nici trase la xerox.
În România „comunistă” acele OJT-uri știau care sunt obiectivele turistice ale județului de care aparțineau și creau programe și circuite în funcție de posibilități și circumstanțe. Aveau și școli de ghizi. Acum… Dumneazeu cu mila! Sau cu frunza? În 1989, ministru al Turismului era Ion Stănescu. Ion Stănescu, inițial Ion Silaghi (n. 23 ianuarie 1929, comuna Ghercești, județul Dolj – d. 5 iunie 2010, Periș Ilfov) a fost un comunist și general român, care a îndeplinit funcțiile de membru al CC al PCR (1965-1979 și 1982-1989), ministru de interne și președintele Consiliului Securității Statului al RSR (1968-1972), ministru de interne (1972-1973), ministru al turismului (1984-1989), precum și alte funcții cu rang de ministru. După 1990 a fost vicepreședinte al Partidului Socialist al Muncii. Îşi începuse mandatul în octombrie 1984, după ce anterior deţinuse alte funcţii importante: prim-secretar al Comitetului regional de Partid Oltenia (1964-1967), pre¬şe¬dinte al Consiliului Securităţii Sta¬tului (1968-1972), ministru de In¬ter¬ne (1972-1973), preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Dâmboviţa (1974-1977). Înain¬te de a ajunge la Turism ocupase funcţia de şef al Departamentului pentru Construcţii în Străinătate. Domnul Ion Stănescu a avut amabilitatea să vorbească despre starea turismului în 1989, fiind cel mai în măsură să ofere o imagine a sectorului, având în vedere perioada în care a fost ministru. Acum 20 de ani, atât „oamenii muncii”, cât şi străinii îşi petreceau concediile în România prin intermediul agenţiilor turistice de stat. Cea mai importantă dintre acestea era „centrala” ONT (Organizaţia Naţională a Turismului) Litoral, care avea ca misiune repartizarea turiştilor în staţiunile de la malul Mării Negre. Urma apoi „centrala” de la Braşov, care se ocupa cu turismul montan. La nivelul fiecărui judeţ existau oficii judeţene de turism (OJT-uri), iar excursiile în străinătate cădeau în sarcina ONT Carpaţi, cu sediul în Bucureşti.
Pe lângă instituţiile care îi repartizau pe turiş¬ti în staţiuni, ministerul avea în subordine şi unele unităţi care asigurau infrastructura. Spre exemplu, de buna desfăşurare a transportului se ocupa Întreprin¬derea de Transporturi Turistice Auto (ITTA), care avea autocare şi maşini mici, pe care le închiria pentru di-verse ocazii. Alimentaţia hotelurilor şi staţiunilor turistice era asigurată de Întreprinderea de Agrement şi Producţii Industriale pentru Tu¬rism (IAPIT), creată chiar de Ion Stă¬nescu la începutul mandatului său, în 1984. El susţine că „mirosise” criza alimentară ce avea să urmeze după accelerarea achitării datoriei externe şi a decis să înfiinţeze așa numitele „gru¬puri gospodăreşti” în fiecare judeţ al ţării, dar mai ales în principalele staţiuni turistice. Un astfel de grup era compus din complexuri de creştere a porcilor, vitelor şi oilor, unităţi de preparare a cărnii şi laboratoare pentru pati¬serie şi cofetărie. Ministerul avea contracte cu Combinatul de carne de la Timişoara, care furniza cantităţile necesare alimentării uni¬tăţilor de turism. Spre exemplu, pe litoral existau trei astfel de complexuri, dintre care cel mai mare era la Mamaia, având un rulaj de 200 de porci pe zi. Directorii de hoteluri aveau obligaţia să anunţe din timp necesarul de alimente către „centrele gospodăreşti”, astfel că Turismul nu a făcut „foamea” în anii ’80. Cum toate hotelurile din staţiunile turistice aparţineau statului, rezervările pentru sejururile în ţară se făceau prin intermediul OJT-urilor. Fiecare judeţ, în funcţie de numărul de locuitori, primea o cotă de la Ministerul Turismului pentru locurile din staţiunile de agrement şi de tratament. Cum pe litoral OJT-urile aveau obligaţia să administreze unele hoteluri – de la director, bucătar, cameriste până la portar -, agenţiile judeţene puteau să-şi repartizeze turiştii la respectivele unităţi. O altă „sursă” de turişti erau sindicatele, care făceau repartiţii muncitorilor pe locurile subvenţionate. „Toţi muncitorii, ţăranii şi intelectualii au beneficiat de turism social”, afirma Ion Stănescu. Acum nu mai întreabă nimeni de la „ministere cu șantiere” dacă se pot organiza călătorii turistice cu angajații. Putem să „plimbăm” prin țară noii angajați din țările străine partenere, putem să ducem elevii la obiectivele istorice și culturale, unde să se prezinte lecțiile „pe viu”…
O altă instituţie care participa la activitatea de turism de dinaninte de 89 era BTT-ul (Biroul de Turism pentru Tineret), ce ţinea ierarhic de Uniunea Tineretului Comunist. Însă, ca şi în cazul sindicatelor, BTT-ul făcea repartiţiile în colaborare cu Mi¬nisterul Turismului. Ministerul Turismului nu-şi îndrepta atenţia doar spre potenţialul intern. Anual, în ţara noastră veneau zeci de mii de turişti străini, majoritatea din „ţările frăţeşti” – Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietică, RDG etc. Nici occidentalii nu ne ocoleau, Ministerul Turismului având contracte cu firme din Germania Federală, Israel, Franţa, Marea Britanie etc. Erau semnate contracte cu mari tour-operatori vest-germani, printre care: Neckermann, TUI, ITS. Acum „modelul” all-inclusive a fost preluat de vecinii bulgari și aici a devenit chiar popular. Aceștia își îngrijesc monumentele și muzeele, așa cum făceau și înainte de 89. Simți că le pasă. La noi acum bate vântul peste Marea Neagră și ne credem pe Coasta de Azur, la prețuri…
După Revoluție, activitatea turistică a fost privatizată. S-au înființat Societăți Comerciale și pe Acțiuni, însă din păcate nu am avut parte de investiții străine majore și nici de o viziune strategică pe termen mediu și lung. În această perioadă s-au dezvoltat intens pensiunile agroturistice și mici investiții private în principalele zone turistice: zona Montană, Delta Dunării și Litoral, ca o variantă alternativă și concurențială la hotelurile clasice. Dar… Trăim într-o vreme în care avem realmente nevoie de turism: avem nevoie să ne odihnim, să ne refacem și să ne relaxăm. Avem cu adevărat nevoie să evadăm din oraș și să fugim pentru un timp de probleme. Turismul nostru românesc nu mai este „controlat”. În trecut acest „control” național și coordonare atentă (cu OJT-uri și BTT-uri) a făcut ca turismul să aducă venituri și valută în visteria țării noastre. Acum ne uităm cum alții reușesc și cel puțin nu copiem modelele lor… Suntem din nou originali!
Lasă un răspuns