Putem spune dară că asistăm la o forțare a scoaterii Occidentului din vizuina sa politică, pentru ca diplomați să vorbească, să medieze, să vină cu soluții…
Astfel, mutarea unor focoase nucleare de către Moscova în Belarus, înainte de a fi o șurubelniță de zgândărire pe care Rusia să o folosească pentru a răspunde la vârful de briceag al Europei, poate fi considerată și un apel la tratative (poate chiar ale unor viitoare programe de denuclearizare)… Și nu doar pentru că Moscova face o mișcare uriașă, decizând, pentru întâia oară în ultimii treizeci de ani, să mute parte din armele sale nucleare tactice în afara granițelor ei, ci prin aducerea pe harta lumii a unei noi puteri nucleare: Belarusul. Ceea ce va schimba major forța de intimidare reciprocă la care se joacă „șahul” cu arme nucleare.
Și mai arată ceva… Disponibilitatea Moscovei de a muta armamentul nuclear în afara granițelor, în țările prietene, ceea ce înseamnă că oricare dintre statele care nu s-a delimitat de Rusia în acest război ar putea deveni o putere nucleară. În fond, de ce să ții pentru tine ceea ce este prea mult ca posibilitate de a fi folosit, căci poate nu va mai avea cine, și să nu-ți siguranțezi poziția transformându-ți prietenii în mici puteri nucleare aliate care să-și tragă câte un scaun la masa de tratative de mâine?…
Într-un fel, abia acum Rusia aduce adevăratul „haos” din care, poate chiar ca o ultimă speranță, să iasă, după multe și multe tratative, fragilul fum alb al păcii…
Lasă un răspuns