Să presupunem că au făcut-o rușii… Oare chiar și-au lăsat ei Crimeea fără apă potabilă? Fiindcă așa se va întâmpla. Vor mai putea ei să ducă „spețîalinaia vaennaia aperațîia” („operațiune a militară specială”) într-o zonă inundată? Cine va stăpâni situația într-o regiune evacuată complet? Poate broaștele?… Indiferent cine a comandat această tragedie, tot terorist se cheamă că este… Și unii și alții rămân la fel de asiatici: dacă mor niște milioane de oameni, s-ar putea să fie o știre. Aducem alte milioane în loc… Să vedem ce zic rușii Alexander Plușev, Tatiana Felghenhauer, Olga Tihomirova și Nikita Jolkver despre potopul de la hidrocentrala Kahovskaia, care, practic, nu mai există. Barajul a fost rupt, mase colosale de apă au năvălit pe albia veche a Niprului. Distrugerea hidrocentralei marchează o „nouă dimensiune” în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz. El nu a dat vina direct pe Rusia, dar a remarcat că acest lucru se potrivește cu modul în care președintele rus Vladimir Putin duce acest război. Experții independenți, ca să nu mai vorbim de reprezentanții părții ucrainene, sunt absolut siguri că armata rusă a aruncat în aer pentru a opri contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei. Cel mai vulnerabil loc al unei centrale hidroelectrice este sala turbinelor. Iurii Sobolevskii, vicepreședintele Consiliului regional Herson, nu are nicio îndoială cu privire la cine a aruncat în aer centrala hidroelectrică. „Facilitatea era controlată complet de militarii Federației Ruse, care au restricționat cu mult timp în urmă accesul specialiștilor civili – cetățeni ai Ucrainei. S-a consemnat că acolo lucrau trupe rusești de ingineri, care au adus acolo o cantitate mare de echipamente închise în cutii. – probabil explozivi. În plus, natura daunelor este vizibilă pe videoclipurile și fotografiile disponibile de la sateliți și drone. Ei bine, Ucraina nu are astfel de arme care să distrugă o structură hidraulică atât de puternică”, a spus el pe 6 iunie la emisiunea DW News Show. Expertul militar Iurii Fedorov este de acord cu această evaluare. El crede că singura modalitate de a distruge centrala hidroelectrică a fost posibilă cu explozivi atent aleși. „Sala de mașini a acestei centrale hidroelectrice a fost considerată cel mai vulnerabil loc. Ceea ce, de fapt, s-a și întâmplat. Există toate motivele să credem că exploziile au fost efectuate în această cameră de mașini”, a spus Fedorov, răspunzând la întrebări de la emisiunea „Mic dejun” a lui Alexander Plușev și Tatiana Felghenhauer.
Care vor fi consecințele pentru contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei? Analistul israelian Serghei Auslender și-a exprimat opinia în emisiunea „Breakfast Show” că acest lucru nu va afecta planurile Forțelor armate ale Ucrainei. „Regiunea Kahovka și mai jos spre sud mi s-a părut o direcție extrem de nepromițătoare” pentru contraofensivă, spune un analist militar israelian. Ce să controlezi acolo? Să stăpânești bălțile? „Toate evenimentele vor trebui să se dezvolte mai sus – în Zaporojie, Donbass, poate la granița cu Rusia, dar în principiu, posibilitatea subminării acestei hidrocentrale s-a discutat în urmă cu aproape un an. Așa că sunt sigur că Statul Major ucrainean a ținut cont de această posibilitate în planurile lor”, a explicat expertul. Rușii au aruncat în aer barajul pentru că, sugerează Auslander, au văzut o amenințare printr-un desant ucrainean în regiunea Herson: „Și așa, pentru a preveni posibilitatea acestei aterizări, au aruncat în aer barajul”.
Iurii Fedorov aderă la un punct de vedere similar: „Echipamentele grele ar putea fi transferate pe malul stâng de-a lungul barajului hidrocentralei Kahovskaia, așa cum probabil a presupus Moscova. Tehnic este însă imposibil. Acest lucru creează oportunitatea redistribuirii unor unități și formațiuni din Regiunea Herson până în regiunea Zaporojie – unde sunt așteptate principalele evenimente ale ofensivei ucrainene. Ar putea fi un fel de calcul în acest sens. Mykhailo Podolyak (Mihail Podoliak), consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, i-a declarat gazdei de la „Breakfast Show”, vorbind despre consecințele pentru contraofensiva ucraineană. El se referă la poziția consolidată a societății ucrainene, de la 92 la 96 la sută din care, potrivit lui, își doresc un sfârșit corect al războiului. „Nu există niciun compromis care ar fi acceptat în Ucraina, nu există niciun compromis care ar fi acceptat de partenerii noștri. Un final corect este restabilirea teritoriului și a suveranității Ucrainei”, a spus Podolyak. Alexei Arestovici (cum scriu rușii, Oleksiy Arestovich, cum se prostesc ucrainenii), fostul consilier de la Biroul Președintelui Ucrainei, este, de asemenea, convins că distrugerea hidrocentralei Kakhovka nu va afecta planurile contraofensivei ucrainene. „În orice caz, traversarea Niprului este o operațiune foarte dificilă, iar calculul nostru principal nu a fost, desigur, acolo”, a spus el în emisiunea DW News Show. „Malul stâng al Hersonului nu a fost direcția principală a ofensivei, deoarece traversarea sub foc, sub lovituri aeriene este o misiune imposibilă. Comandamentul nostru nu ar fi de acord cu acest lucru. „Potrivit lui Arestovici, principalul obiectiv urmărit de Rusia prin aruncarea în aer a hidrocentralei a fost „să arate comunității mondiale că, uite care sunt consecințele contraofensivei ucrainene, trebuie s-o oprim”.
Cred că aici este o decriptare corectă a tacticilor militare teroriste ale lui Vladimir Putin. Pentru cei care au memoria scurtă și care au devenit acum admiratorii lui Putin, am să reamintesc câteva episoade de teroare reală, declanșate la ordinal satrapului de la Kremlin: Teatrul Nord-Ost (Dubrovka) și Beslan (Daghestan). Majoritatea morților au fost etnici ruși, civili, nu ceceni.
La teatrul Dubrovka, din Moscova, pe 23 octombrie 2002, aproape o mie de spectatori s-au dus să vadă o piesă de succes: „Nord-Ost” a lui Aleksei Ivașcenko. I-au luat ostatici 50 de ceceni, înarmați până în dinți. Câteva zile mai târziu, cel puțin 150 de ostatici erau morți. La școala din Beslan, Dagestan, la 1 septembrie 2004, tot o mie de ostatici, dar aici, foarte mulți copii. Atacatorii: tot ceceni, veniți din republica învecinată, doritori de răzbunare asupra Rusiei cu care se aflau în război. Două zile mai târziu, 330 de ostatici morți, din care o tremie erau copii. În cazul Nord-Ost, în teatrul Dubrovka, forțele speciale ruse (Directoratul A, Alpha Team de la FSB) au pus capăt crizei folosind un gaz care a provocat leșinul celor prezenți: atacatori și ostatici deopotrivă. Câțiva ceceni au avut măști de gaze, și au tras în forțele speciale ruse, dar au fost copleșiți numeric. Odată intrate în teatru, forțele speciale au avut ca prim obiectiv executarea celorlalți ceceni, care nu mai prezentau nici o amenințare, fiind leșinați. Evacuarea ostaticilor la spitale nu a fost o prioritate, și s-a făcut extrem de lent. Tratamentul acordat a fost ineficient, pentru că autoritățile ruse nu au vrut să divulge tipul de gaz folosit, și nici nu au oferit antidoturi, în pofida apelurilor medicilor. Astfel, în jur de 150 de ostatici au murit imediat după intervenția Alpha Team, iar alți 100-150 au murit în săptămânile și lunile următoare, la terapie intensivă. Mai mult de 650 au avut nevoie de îngrijiri medicale prelungite, înainte de a fi externați din spitale. Putin a mulțumit forțelor special ruse la televizor. Fostul agent FSB, Alexander Litvinienko, jurnalista Anna Politkovskaia, și politicianul Serghei Iușcenenkov au adunat și furnizat presei vestice, precum și unor ONG-uri, dovezi privind gazul otrăvitor. Toți trei au murit asasinați.
Agenți FSB au folosit camioane de saci cu azotat de amoniu, depozitați la subsolul unor blocuri, inclusive în Moscova. Unii locatari au primit un răspuns adecvat. „Am adus niște saci cu zahăr la subsol…” La scurt timp, la 9 septembrie 1999, „explozia unei bombe” făcea una cu pământul o clădire de nouă etaje din Moscova. Agenţia de ştiri Interfax primea, printr-un telefon anonim, informaţia că atacul soldat cu moartea a 93 de persoane se dorea o reacţie la ofensiva armată rusă în Daghestanul caucazian. Câteva zile mai târziu, coşmarul se repeta, la Moscova şi în alte două localităţi din Federaţie fiind distruse blocuri de locuinţe. Bilanţul valului de acte teroriste: 300 de morţi şi, mai ales, declanşarea, o lună mai târziu, a celui de-al doilea război cecen.
În 2003, un raport al Națiunilor Unite arată că Groznîi „este cel mai distrus oraș de pe pământ”. Rușii au bombardat ținte civile, pretinzând că erau obiective militare camuflate. Ministerul rus de interne l-a dat în urmărire pe șeful Statului Major Ucrainean, generalul Valeri Zalujnîi, după ce propagandiștii Moscovei afirmaseră mai devreme în cursul lunii mai că acesta a murit, relatează Ukrinform.
Pe 8 iunie, Ucraina a declanșat contraofensiva spre sud-est cu tancuri germane și americane. Fără aviație militară eficientă, va fi un dezastru pentru Kiev. Generalul Vladimir Șamanov, fostul comandant al Forțelor Aeropurtate, cunoscut pentru brutalitatea cu care a condus operațiunile militare din Cecenia, a declarat într-un interviu pentru televiziunea rusă că războiul din Ucraina ar putea dura între cinci și zece ani. Când a început noua contraofensivă, mai mulți gazetari de Ucraina au venit la Hotelul Lido din București ca să ne arate ei nouă cum trebuie să scriem despre „Neatârnata și Indivizibila”. Ca să fie clar că noi românii vrem UE pentru Ucraina, a fost interzisă înregistrarea sau filmarea discuțiilor. Au fost invitați oamenii lor. Aflăm fără surprindere că în sală erau și cetățeni români din presă, care au făcut „liste negre” cu ziariștii români, care au scris adevărul despre Ucraina. Oameni condamnați la moarte de noua uniune sovietică de la răsărit, construită cu bani occidentali și pe seama noastră.
Un consilier ucrainean a spus că, atunci când a intrat armata română în Bucovina, acolo erau ucrainenii stăpâni. Dacă stau și mă gândesc, Ștefan cel Mare chiar aducea a hahol… S-au înfuriat (?) chiar și cozile de topor din sala de la Lido. Pe mine nu m-a invitat nimeni la Lido. Ce să caut eu acolo?Are cine… Prin 1997, m-a invitat ambasadorul Cealîi la Ambasada Ucrainei din București. Mi-am informat șefii de la „România liberă” și m-am dus. M-a primit cu un ceai cu biscuiți. Austeritate în țara mafiei khazare. Și m-a luat scurt că de ce scriu așa despre Ucraina. I-am răspuns că eu lucrez la un ziar liber și că în România a dispărut gândirea comunistă. Cel puțin, așa speram eu pe-atunci. „Nu-i nimic, vom găsi noi alți jurnaliști din România, care să scrie adevărul despre Ucraina”, mi-a zis ambasadorul Cealîi. Și audiența s-a terminat, dar m-am înfuriat rău… De atunci, Ambasada Ucrainei m-a invitat la fel de des ca Ambasada Rusiei: NICIODATĂ! Când vor pricepe reprezentanții acestor popoare că România înseamnă și altceva?…
Lasă un răspuns