Când o hotărâre a unei instanțe juridice internaționale vizează însăși filonul fundamental al statului tău, când printr-o decizie a unor indivizi, fie ei și judecători, străini de neamul căreia îi afectează mersul, când prin câteva iscălituri potrivnice esenței noastre se încearcă zdrobirea verigii de continuare unei nații prin timp și istorie, nu poți să stai atât de nepăsător. Și nu poți să ai ca reacție la această blasfemie la adresa unui element identitar-esență a bisericii, familia ca bărbat și femeie, o reacție atât de meschină și parșivă față de credincioși. Căci, o asemenea problemă, ce lovește în însăși zidirea unei țări, nu poate fi lăsată pe seama gândurilor tot mai de nepătruns ale unui purtător de cuvânt atât de îndepărtat de esența creștină, fapt dovedit prin felul de raportare la arhierii pe care nu-i agreează, și atât de nedus de propria-i simțire la biserică, individ anost, și nu doar din momentul azvârlirii unor vorbe de necreștin asupra unor preoți și părinți ai Bisericii noastre, unii dintre chiar sfinți părinți trăitori printre și cu noi.
În astfel de momente, se impune însăși prezența întâistătătorului… Ca un minim respect arătat credincioșilor păstoriți… Pentru că, nu poți, când ți se cere, să faci și pe agentul sanitar la dispoziția guvernului, și pe factorul poștal al vorbelor în nuanțele dorite de puterile atât de vremelnice, și pe agentul imobiliar (!), dar, când sub țară s-a pus jarul unui foc mistuitor, vizând valorile-esență, să rămâi în spatele liniilor de apărare pe care ar trebui să le binecuvântezi întru’ ridicare în jurul nostru. Nu poți permite ca un bolovan azvârlit spre Agora normalității să-și croiască atât de liber drumul… Nu poți să lași a vorbi din „piedestalul” redutelor de Cetate, spre care se uită credincioșii în speranța îndreptării, un personaj care argumentează, nu invaliditatea deciziei CEDO, de recunoașterea a căsătoriilor „gay”, ci… potrivirea cu fenomenul de concubinaj existent în societatea românească. Pentru că nu poți pune pe același plan concubinajul dintre un bărbat și o femeie cu parteneriatul cu pretenții civile dintre doi ori dintre două ce or fi și cum s-or chema astfel de ființe! Nu poți să azvârli cu noroi pe seama reprobalității concubinajului și să tratezi cu aceeași unitate de măsură un act-acțiune prin care se vizează minimalizarea (și va urma ironizarea și strivirea) relațiilor firești (fie ele și în concubinaj) dintre un bărbat și o femeie. Iar la cât de filosofic se afișează prin mărunțișurile debitate cu aer sofist (O, tu biet teosofist!), purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, ar trebui să știe că nu ceea ce fac un bărbat și o femeie este discutabil, imputabil, anatemizat pentru că trăiesc în concubinaj (în fond, pentru păcatele lor au fost pedepsiți cei dintâi păcătoși, dar Dumnezeu, în mărinimia Lui, tot prin plămădirea de Bărbat și Femeie a continuat lucrarea Sa), ci, reprobabil, scârbavnic, mizerabil, degradant este ceea ce fac un bărbat cu un bărbat și o femeie cu o femeie dincolo de locul unde ar trebui să și păstreze anonimatul apucăturile. Și nu, grav nu este cuplul normal format dintr-un bărbat și o femeie care adoptă un copil, chiar dacă trăiesc în concubinaj, depravant și măcinător pentru rostul lăsat de Domnul nostru pe pământ este bărbatul cu bărbat ori femeia cu femeia care bat cu pumnul în masă pentru dreptul de a crește și a educa un vlăstar neprihănit.
Și este condamnabilă și atitudinea lașă a celor ce ne conduc… Căci, Parlamentului i s-a ajuns a-i se face, nu doar agenda, ci să i se dea la comandă inițiativele legislative acceptate de structuri străine de interesele cetății pe care și pentru care ar trebui să fie acolo… Deja o mare parte a inițiativei parlamentare a fost lăsată la dispoziție Bruxellesului și Strasbourgului, prin recomandările și normele CE care au devenit, pas cu pas, obligatorii și punitive, pentru orice aberație inventată acolo, aici, în țară, în Ateneul pe care ar trebui să-l reprezinte Parlamentul pentru agora cetății noastre, se fac, de îndată, fără nici o întrebare, felurite legi.
Or, acum, prin decizia CEDO, și modul în care este împinsă „soluția” străină de firea noastră strămoșească prin mâna unor avocați, ce au reprezentat cuplurilor nefirești, se forțează transformarea acestei decizii de recunoașterea a anormalului direct în lege. Și nu este firesc. Nu este în regulă nici atitudinea Consiliului magistraturii care privește din afara „cercului” afirmațiile avocatei care i-a reprezentat la CEDO pe aceia ce or vrea ei sa fie, solicitând ca decizia dată să devină izvor de drept! Chiar dacă izvoarele legislative sunt clar definite. Iar dacă nimeni nu va lupta împotriva acestor aberații, decizia CEDO chiar va deveni, prin aceleași practici mârlănești și adoptări tacite, lege, dându-i-se, total neconstituțional, funcția de izvor de drept, moment de la care, orice viitoare decizie a CEDO, sau al oricăror organisme juridice de afară, va deveni impunere legislativă… Peste noi, peste parlamentul nostru….
Și mai este o problemă care pune decizia CEDO în dosarul abuzurilor vizând dezintegrarea identității și, apoi, a ființei noastre. Pentru că este o hotărâre luată pentru interesele unui grup, format din cele 42 de perechi de ce or vrea ele să fie. Dar Constituția stipulează clar că nu se pot face legi în interesul unor (de facto nonindividualități, dar hai să le spunem „colectivități” și „comunități”), decizia instanței fiind practic anulată în sine, prin folosirea termenului de „familie” pentru aceia de ce or vrea ei, înainte de a fi fost modificată în structura conceptual-juridică a societății noastre.
Lasă un răspuns