Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993): 120 ani de la naşterea sa pământească şi 30 ani de la naşterea sa în ceruri…

Anul acesta prăznuim împlinirea a 120 ani de la naşterea în viaţa cea pământească, vremelnică şi, mai cu seamă, 30 ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a celui mai mare teolog ortodox al secolului al XX – lea, mare cunoscător şi mărturisitor al învăţăturii scripturistice, patristice şi dogmatice a Ortodoxiei cea mult slăvitoare – Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, de-a lungul timpului său, pe acest pământ!… Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a închinat şi dedicat anul 2013, drept unul comemorativ, jubiliar şi omagial!…

Totodată, pentru noi, din anul 1993, această zi a naşterii sale celei veşnice, ne va duce întotdeauna cu gândul, mintea, cugetul şi simţirea la „Părintele Dumitru Teologul”, fără a sugera prin aceasta în mod expres o tentativă de canonizare, căci acest lucru se va decide în timp, atunci când se vor înmănunchia toate criteriile doveditoare ale sfinţeniei vieţii lui. Însă, apelativul de „teologul” i se potriveşte întru totul, deoarece a fost omul care, nu numai că a vorbit despre Dumnezeu, ci mai ales a vorbit cu El. Aceasta înseamnă că a intrat în comuniune cu El, trăind prin El şi cu El. Şi cum nici un canon nu stipulează cât timp trebuie să treacă pentru a canoniza pe cineva, ajungem la concluzia că trăirea Părintelui cu Domnul Iisus Hristos şi în Hristos s-a consumat deja în această istorie.

Teologia Părintelui Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze. Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intensitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Stăniloae a scris şi a trăit.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – „cel mai influent teolog al contemporaneităţii…, venerat de mulţi ca un părinte spiritual” – apare şi astăzi ca un părinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune şi, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxală să vezi cum teologii protestanţi şi romano-catolici împărtăşesc aceleaşi idei cu teologii ortodocşi, atunci când este vorba de teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Şi apare, în mod inevitabil, următoarea întrebare: Care este cauza acestei apropieri? Cred că este important să găsim răspunsul la această întrebare, deoarece în el se ascunde şi misiunea ce ne revine nouă, teologilor de astăzi. Însă acest răspuns nu poate fi dat printr-o prelegere, un studiu sau o carte, ci trebuie urmărit prin întreaga noastră activitate teologică ulterioară. De fapt, ceea ce căutăm noi nu este un simplu răspuns, ci reprezintă esenţa gândirii Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae care ne adună spre a ne hrăni cu darurile teologiei sale. Chiar sfinţia sa spunea, ca un testament lăsat teologilor de azi, că teologia sa îşi va împlini rostul numai în măsura în care va plămădi şi cultiva, în mintea celor care o studiază, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns.

Observăm că dragostea şi iubirea ce au stat la baza studiului său şi pe care le-a inserat cu prisosinţă în creaţia sa, ne cheamă să le cultivăm în viaţa noastră şi a semenilor noştri, din întreaga lume. Din această perspectivă putem spune că opera Părintelui Stăniloae este izvorâtoare de iubire şi comuniune, iar structura supremei iubiri şi comuniuni este Sfânta Treime. Din iubirea Sfintei Treimi revărsate peste lume sub forma darurilor creaţiei şi din iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos îşi extrage şi îşi adună Părintele Stăniloae forţa scrisului său. El nu face teologie după modelul matematic, în care rezultatul apare în urma unei analize, ci teologia lui are la bază modelul agapic. Părintele Dumitru Stăniloae nu caută să ajungă prin analiza teologică la descoperirea lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, el doreşte să descrie experienţa iubirii şi comuniunii cu Dumnezeu, pentru ca şi alţii să pătrundă pe drumul pe care el se află. Credem că întreaga sa operă poate fi văzută ca un răspuns dat iubirii lui Dumnezeu. El se străduieşte şi chiar reuşeşte ca, prin scrisul lui, să ne arate cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult trebuie să-l iubim şi noi. De aceea, putem spune că teologia Părintelui Stăniloae se adresează nu numai minţii, ci şi inimii şi voinţei noastre. Aceasta face să ne dăm seama de ce atunci când citim o pagină din lucrările sale suntem transpuşi într-o stare de linişte, meditaţie şi reculegere.

Opera Părintelui profesor Dumitru Stăniloae se remarcă prin conţinutul să autentic. În acest sens, teologia sa este una hristologică şi hristocentrică. Ea pleacă de la Iisus Hristos şi prin intermediul lui Iisus Hristos duce tot la Iisus Hristos – Domnul şi Mântuitorul. De la Hristos Cel mărturisit în Sfânta Scriptură, prin Iisus Hristos propovăduit de Sfinţii Părinţi, Părintele Dumitru Stăniloae ajunge la Hristos Cel cosmic şi euharistic. Domnul Iisus Hristos este şi rămâne Acelaşi, iar noi suntem împreună cu Sfinţii Apostoli, cu martirii, mucenicii şi cu Sfinţii Părinţi contemporani ai lui Iisus Hristos. Astfel, scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae sunt impregnate de prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos. Aici Domnul Hristos este prezent în măreţia slavei Sale, dar şi în smerenia Sa slujitoare. Nu este un Hristos conceptualizat, ci Hristos Cel unic şi adevărat, Dumnezeul – Om, prin care suntem trecuţi de la moarte la viaţă. De aceea, şi din acest punct de vedere, opera Părintelui Stăniloae trebuie considerată un punct de reper. Ea nu ne lasă să orbecăim în căutarea mântuirii, ci ne reîntoarce la Iisus Hristos – Unicul Răscumpărător şi Mântuitor. Înălţarea la Cer, aşa cum spune Părintele Dumitru în lucrarea sa „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”, nu reprezintă o îndepărtare a lui Hristos de umanitatea istorică. Prin înălţare Iisus Hristos nu părăseşte lumea, ci îşi transpune umanitatea asumată în planul atotprezenţei duhovniceşti, pnevmatice, pentru ca toţi să ne putem uni cu El.

Încă un aspect foarte important ce nu trebuie omis este puterea eliberatoare şi înnoitoare pe care o reprezintă opera Părintelui Dumitru Stăniloae în contextul actual. Această operă înlătură toate atacurile pe care impersonalismul, dualismul, existenţialismul, gnosticismul, evoluţionismul, precum şi celelalte concepţii ale modernităţii le-a adus împotriva persoanei umane. Omul nu este lăsat să fie distrus de aceste concepţii, ci este repus în adevărata sa demnitate. Părintele Dumitru Stăniloae accentuează foarte mult ideea de persoană şi pe cea de comuniune interpersonală. Sfânta Treime este Comuniune de persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar şi omul este o persoană creată după chipul lui Dumnezeu şi care tinde la asemănarea cu El. Ca persoană, omul este menit să intre în comunicare şi comuniune cu ceilalţi semeni şi cu Dumnezeu, fapt ce duce la naşterea unei comunităţi ziditoare şi sfinţitoare, adică mântuitoare. Astfel, eliberat fiind de falsele concepţii antropologice, omului i se oferă perspectiva înnoirii şi desăvârşirii prin Hristos şi în Hristos. Sub această formă, concepţia antropologică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae constituie un izvor nesecat de idei care pot formula un răspuns consistent şi substanţial înaintat provocărilor actuale.

Alte două elemente ale gândirii Părintelui Dumitru Stăniloae pe care le consider foarte importante sunt darul şi dorul. Părintele se foloseşte foarte mult de aceste două noţiuni. El arată că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu, cu tot ceea ce ea cuprinde, iar la rândul său, şi omul este un dar ce cuprinde însă şi dorul după Dumnezeu şi nemurire. Ca teologie a darului şi a dorului, opera Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie văzută atât ca o mulţumire, cu alte cuvinte ca o euharistie, pe care el personal o aduce lui Dumnezeu, cât şi ca un dar pe care Dumnezeu îl face, prin noi, ortodocşii, lumii întregi. Depinde de fiecare cum îl chiverniseşte, cum îl valorifică şi onorează acest dar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*