Dacă statuile ar putea vorbi, multe taine ale istoriei ar mai ieși la iveală. Asta se poate întâmpla și în cazul a două splendide busturi din bronz, înfățișându-i pe regele Decebal și împăratul Traian, care ar putea istorisi o adevărată odisee ce se întinde pe o perioadă de aproape un secol, poveste întortocheată care începe glorios la Roma (în Italia) și se încheie sec și anost într-un depozit al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT). Acesta sunt cele mai importante dintr-o listă mai lungă marcată cu mesajul „statui neamplasate”, dar aflate în patrimoniul Primăriei locale. Alături de acestea, lista mai cuprinde un medalion-acvilă, depozitat tot la MNIT, plus o placă „comemorativă Alexandru Petrovici”, a cărui adresă nu a fost notată. „Acea plăcuță comemorativă nu a fost instalată, am înțeles că e puțin avariată. Se află în patrimoniul primăriei de prin 1998. La momentul respectiv nu li s-a găsit un loc în care să fie amplasate și au fost date în custodie muzeului, pentru expunere. Nu există în acest moment dorința ca ele să fie amplasate în oraș”, a explicat un reprezentant al Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Cele două busturi se află la MNIT, într-o sală de la etaj, folosită în acest moment ca depozit de exponate. Un consilier local a solicitat expunerea lor într-un spaţiu public, dar fără rezultat. Cele două busturi au fost realizate în anul 1928, de un celebru sculptor italian. Este vorba despre busturile împăratului roman Traian, respectiv a regelui dac Decebal, sculptate de Ettore Ferrari, la comanda Primăriei Cluj-Napoca în anul 1928, lucrări care, potrivit alesului, se află în prezent în depozitul Muzeului de Istorie a Transilvaniei.
„Cele două busturi au fost comandate în anul 1928, de primarul de atunci al municipiului Cluj, Teodor Mihali, şi plătite din fondurile Primăriei. Ettore Ferrari a realizat, printre altele, statuia lui Ovidiu din Constanţa şi medalionul cu împăratul Traian de pe soclul Lupei Capitolina. Celebrul sculptor italian a realizat şi expediat lucrările în patru luni”, arată Bîldea în solicitarea adresată primăriei. Totodată, acesta subliniază că în perioada interbelică, cele două sculpturi au fost amplasate în sala de şedinţe a Consiliului Local Cluj, în clădirea din Piaţa Unirii nr. 1, astăzi camera în care se colectează taxele locale, propunând ca şi acum, sculpturile să fie amplasate în spaţiul ce are aceeaşi destinaţie, respectiv în Sala de sticlă a primăriei. „După Dictatul de la Viena, sculpturile au fost reamplasate la Turda până în anul 1995 când, în urma unei tentative de furt, s-a descoperit cine este proprietarul celor două busturi, respectiv Primăria Cluj-Napoca. În prezent, cele două lucrări depozitate la Muzeul de Istorie a Transilvaniei sunt restaurate pentru expunere în interior”, precizează consilierul liberal. De asemenea, Bîldea atrage atenţia asupra faptului că, în cazul în care se consideră oportună expunerea acestora într-un spaţiu exterior, conform specialiştilor, se impune tratarea suplimentară a busturilor pentru a le proteja de intemperii.
Dar, povestea lor nu mai este cunoscută în detaliu. „Au fost comandate deodată cu Lupa Capitolină, monument care acum se află pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Cert este că în 1928 se aflau în primaria orașului, probabil în sediul cunoscut astazi ca „Primaria Veche”. O dată cu ocuparea Transilvaniei de către hortyști, în 1940, pentru a se evita distrugerea lor de către noiii ocupanți, au fost duse la Turda, la Muzeul de Istorie, unde au rămas mult timp. După Revoluție, în timpul fostului primar Gheorghe Funar, au fost aduse și depozitate la noi”, a precizat dr. Ovidiu Muntean, muzeograf în cadrul MNIT. Din istoria acestor lucrări s-a păstrat și zvonul că ele ar fi trecut și prin Timișoara, la un moment dat. „Sunt niște statui frumoase, lucrate în același stil cu Lupa Capitolină, și aceasta a stat o vreme la noi în muzeu. Un domn Marian Lazăr a realizat un studiu despre ele, se pare că au avut un traseu uimitor, unii ziceau că au fost pe la Timișoara… Noi mai știm doar crâmpeie din istoria incredibilă a acest statui. Cel mai probabil sunt opera aceluiași sculptor care a realizat și Lupa Capitolină, Ettore Ferrari. Făceau parte din aceleași contracte pe care primaria clujeană le-a încheiat cu municipalitatea Romei. Eu sunt de 20 de ani la muzeu și nu au fost expuse până acum. Oricum, noi mai avem un bust al lui Decebal, sculptat în piatră. Statuile au drumul și viața lor, fiecare epocă istorică le-a valorizat sau, după caz, le-a diminuat valoarea”, a conchis Muntean.
Ettore Ferrari s-a născut la 25 martie 1845, la Roma și a fost un sculptor italian. Născut într-o familie de artiști plastici, a devenit unul din protagoniștii mișcării de renaștere artistică după actul de unificare a Italiei. Tatăl său, sculptorul Filippo Ferrari (1819-1897), l-a învățat sculptura și i-a inoculat pasiunea pentru politica republicană. În 1868 a câștigat o bursă de studii la Accademia di San Luca din Roma, pe care a absolvit-o în 1872, după care a rămas în Academie pentru o vreme îndelungată ca profesor și, în același timp, deputat în parlamentul italian. Între 1904 și 1917, Ettore Ferrari a fost Marele Maestru al Ordinului Francmasonic Marelui Orient al Italiei (Grande Oriente d’Italia). Din 1918 până 1929, a fost Suveran Mare Comandor al Ritului Scoțian din Italia. Ca apărător consecvent al valorilor democratice, Ettore Ferrari a fost unul dintre cei mai consecvenți adversari ai fascismului mussolinian. După ce în noiembrie 1925 Benito Mussolini a promulgat legea ce interzicea activitatea societăților secrete, Masoneria a fost, practic, scoasă în afara legii. Pentru că Ettore Ferrari nu și-a abandonat convingerile, a fost pus sub observația poliției iar atelierul său a fost devastat de mai multe ori de către fasciști. Reprimarea sa a culminat în mai 1929 cu punerea sa sub acuzare, pentru vina de a fi încercat să reorganizeze Francmasoneria. Imediat după aceea, Ettore Ferrari i-a transmis deplinele sale puteri lui Giuseppe Lenti, Locotenent Mare Comandor și luptător antifascist de anvergură, care emigrase în Franța. După numai trei luni, Ettore Ferrari a încetat din viață la Roma. A fost înmormântat în Cimitero Comunale Monumentale Campo Verano din Roma.
Dintre capodoperele sale sculpturale putem menționa: Statuia lui Ion Heliade-Rădulescu din București (1879); Statuia lui Ovidiu din Constanța (România, 1887) și din Sulmona (Italia, 1925), orașul de baștină al poetului; Monumentul lui Giordano Bruno din piața Campo de’Fiori (Roma, 1889); Statuia lui Giuseppe Garibaldi din Pisa (Italia, 1892); Monumentul lui Dante Alighieri din Trento (Italia); Monumentul lui Giuseppe Mazzini din Roma (1909); Busturile lui Decebal și Traian din Cluj-Napoca (1928) (între 1940-1995 transmutate temporar la Turda); Basorelieful împăratului Traian de pe statuia Lupa Capitolina din Cluj (1928).
Statuia Lupa Capitolină aflată în centrul Clujului a fost donată de statul italian României, alături de încă una, identică, dăruită Chișinăului, „drept simboluri ale unității românilor din zonele unificate cu Regatul Român”. A fost realizată după lupoaica de pe Capitoliu, cu cei doi gemeni, Romulus și Remus. Pe soclul monumentului din Cluj se află un basorelief cu imaginea împăratului Traian și cu inscripția „ALLA CITTÀ DI CLVJ, ROMA MADRE, MCMXXI”. Inițial a fost amplasată în Piața Unirii, în fața statuii lui Matei Corvin. Festivitatea de dezvelire a avut loc în 28 septembrie 1921, fiind prezidată de Iulian Pop, primul primar român al municipiului, în prezența a numeroși localnici. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, din 1940 și până în 1944, statuia a fost adapostită la Sibiu. După cel de-Al Doilea Război Mondial, statuia a revenit la Cluj, dar noul climat politic existent nu a permis reinstalarea statuii pe locul original, de aceea ea a fost montată în anul 1967, la inițiativa profesorului Constantin Daicoviciu, în fața clădirii centrale a Universității, unde a rămas până în 1973, când statuia a revenit în Piața Unirii, pe locul ei din fața universității fiind amplasat grupul statuar Școala Ardeleană. Statuia Lupoaicei a fost mutată ulterior la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, unde a fost restaurată de sculptorul Liviu Mocan, iar în 2007 de sculptorul Kolozsi Tiberiu, ulterior ea fiind amplasata la jumătatea Bulevardului Eroilor, unde se află și acum.
Statuia Lupoaicei (Lupa Capitolina) din Chișinău (Republica Moldova astăzi), a fost dăruită de municipalitatea orașului Roma în primii ani după unirea Basarabiei și Bucovinei cu România, mai precis, în anul 1921. Pentru a aminti originea romanică a populației băștinașe din Basarabia și romanitatea lingvistică comună, în 1921 municipalitatea orașului Roma a oferit municipiului Chișinău o copie a statuii Lupa capitolina, realizată de sculptorul Ettore Ferrari. Statuia a fost instalată în fața clădirii în care „Sfatul Țării” (Parlamentul Basarabiei la data Marii Uniri) a votat unirea cu România (clădire care a devenit în 1933 sediul „Facultății de Științe Agricole”). O dată cu anexarea sovietică, în urma pactului Hitler-Stalin, statuia a fost topită de către cotropitorii ruși, care o socoteau „simbol al fascismului italian și al imperialismului roman”. După obținerea independenței Republicii Moldova în 1990, „Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni” a realizat o replică a statuii, pe care a dăruit-o noului stat, de aceeași obârșie latină. Statuia a fost instalată în fața „Muzeului de Istorie a Republicii Moldova” din Chișinău. Odată cu venirea comuniștilor rusofoni la putere, în 2001, simbolurile latinității poporului au ajuns a fi din nou marginalizate, în contextul doctrinii moldovenismului promovat de către aceștia. Deteriorată pe timpul nopții de personae necunoscute, Lupoaica a fost demontată de pe soclu pentru restaurare și în ciuda faptului că unii donatori se oferiseră să o refacă, ea zace și acum în subsolul Muzeului. Există mărturii că lucrările de restaurare au fost zădărnicite din motive politice. Dar între timp, după constituirea Alianței pentru Integrare Europeană în iulie 2009, un șir de proiecte culturale înghețate de guvernarea comunistă, printre care și instalarea bustului lui Liviu Rebreanu pe Aleea Clasicilor, au primit undă verde. Astfel, o nouă donație din partea „Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni” a permis realizarea unei noi copii (reproduceri) a statuii originale din 1921, care a fost reinstalată pe soclul ei la data de 1 Decembrie 2009.
Un periplu demn de un călător pasionat au urmat aceste simboluri ale românismului, reușind până la urmă să vină în întâmpinarea privitorului și a iubitorului de țară. Acum așteptăm ca și celelalte statui plecate odată cu acestea din atelierul sculptorului din Roma, să desfete privirile celor ce admiră arta și istoria. Sperăm ca viitorul să fie mult mai îngăduitor cu ele și să le mai dea o șansă de a sta pe piedestal.
Lasă un răspuns