Mihai Şora a venit pe lume la data de 7 noiembrie 1917 la Ianova, în Râmetea Mare, Comitatul Timiş, ca intrus într-o altă ţară, în Imperiul Austro-Ungar, la graniţa dintre două lumi. Despre aceasta avea să mărturisească mai târziu: „Sunt cu doi ani mai mare decât ţara mea şi mă doare să văd că ţara mea suferă”. În acest mod a început viaţa lui Mihai Şora, o viaţă tumultoasă, pe ape mişcătoare şi tulburi ca şi istoria acestei naţiuni române greu încercate de-a lungul istoriei. A făcut studiile pe pământul care l-a dat lumii pentru ca la finalul liceului să cunoască latina, greaca veche şi nu doar pe acestea… În timpul studiilor universitare, el a cunoscut piloni ai societăţii româneşti: Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu şi un intelectual în devenire pe atunci, Mircea Eliade. Mai târziu, Mihai Şora şi Mircea Eliade aveau să experimenteze admiraţia, prietenia, exilul şi dragostea de ţară. Cei doi titani au făcut cunoscută România în lume prin tot ce are ea mai valoros, inteligenţă şi geniu.
În anul 1939, împreună cu Eugen Ionescu, Mihai Şora a plecat cu o bursă de studii în Franţa prin intermediul Institutului Francez. Sub îndrumarea lui Jacques Chevalier a obţinut ulterior teza de doctorat despre opera filosofului Blaise Pascal. Debutul şi l-a făcut în anul 1947 la Editura Galimard cu ineditul său „Du dialogue intérieur. Fragment dʼune anthropologie métaphysiquie”. Ca urmare a ecourilor cărţii sale a avut privilegiul de a fi cetăţean francez dar a refuzat… apoi au urmat alte cărţi publicate la edituri importante din România. Jean-Jacques Rousseau i-a adus în dar „Visările unui hoinar singuratic” pentru a le interpreta în limba care l-a dat lumii, cea românească.
A urmat un periplu între ţara natală şi Franţa care într-un fel l-a adoptat. A lăsat românilor moştenire Colecţia „Biblioteca pentru toţi”, a oferit cărţi din literatura universală şi cea română. A primit numeroase premii, distincţii şi recunoaşteri pentru munca sa pe tărâmul cultural.
Pentru că a fost un om liber care şi-a iubit ţara, Mihai Şora a refuzat să fie doar un simplu spectator. A preferat să se implice ca să schimbe ceva în jurul său, în ţara care l-a dat lumii. Pe măsura ascensiunii sale, a creat controverse pentru că a fost în primul rând om. A spus NU sacrificiului dar a crezut în România şi tot ce era tainic în ea. A fost într-un fel o victimă a istoriei pentru că s-a născut într-un timp antievoluţie. A crezut în oameni, iubire şi ne-a lăsat o moştenire culturală de care trebuie să avem mare grijă.
Mihai Şora a iubit tinerii pentru că a fost un om fără vârstă de o frumuseţe şi o nobleţe rar întâlnite. Şi-a făcut cunoscută vocea cât a putut de mult pentru ca nemurirea să-l cuprindă prin tehnologiile care ne-au invadat vieţile. Dar oare marele Mihai Şora, dincolo de opera sa, nu a fost el remarcat şi datorită vârstei sale? Oare Mihai Şora nu a ieşit în evidenţă mai mult pentru că a spart bariera clasică a iubirii care a demonstrat că aceasta nu are vârstă?
În cadrul „Zilelor Culturii Călinesciene” de la Oneşti, l-am întâlnit pentru prima dată pe Mihai Şora în anul 2016 prin intermediul imaginii în preajma vârstei sale de 100 de ani într-un film aniversar în care trăgea dintr-o pălărie câte un bilet pe care era scris un cuvânt şi el spunea ceva despre acesta.
În anul următor 2017, la aceeaşi manifestare culturală oneşteană, l-am reîntâlnit pe Mihai Şora; a fost un moment de revelaţie, o mişcare a sinelui, a fost cu totul altceva decât ştiam sau îmi imaginasem vreodată despre personalitatea sa remarcabilă. În faţa mea, stătea un om fără vârstă de o nobleţe aparte. Avea optimism şi voie bună, nimic din rigiditatea şi superioritatea afişată de mai marii culturii zilelor noastre. Am empatizat imediat cu acesta. Spre exemplu, atunci când s-a iscat o mică polemică pseudofilozofică între greii culturii române prezenţi la eveniment, Mihai Şora a intervenit cu fineţe glumind: „De ce să moara capra vecinului când e mai bine să-mi dea lapte sau un ied?”
Şi am mai avut atunci chiar şi onoarea de a intra în dialog cu marele filozof. L-am întrebat timid ce sfat ar putea da tinerei generaţii. După un moment de tăcere care l-a şi consacrat („tăcerea lui Şora”), el a răspuns că tinerii trebuie să fie atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. M-a frapat răspunsul dar mai ales privirea de atunci a omului Mihai Şora care avea un veac de viaţă în spatele său fiind oglinda vie a istoriei României din ultimele decenii… Nu înţelegeam de ce dar privirea pe care a aţintit-o brusc asupra mea părea că a cuprins într-un tot spiritul, literatura şi gândirea lui Mihai Eminescu. (Coincidenţă sau nu, din câte am aflat mai târziu de la invitaţii speciali ai evenimentului, Mihai Şora tocmai citise timp de două zile din opera lui Mihai Eminescu, ceea ce făcea de atfel în fiecare an în preajma datei de 15 ianuarie. Genial! ) În pauza de cafea care a urmat, am primit un preţios şi surprinzător cadou pe care îl ataşez aici, în fotografie. „Tânărul” Mihai Şora, care mă studiase cu mare atenţie pe furiş cum discutam cu soţia mea (mai mare ca ani decât mine!) prezentă şi ea la eveniment, mi-a oferit un autograf care, pe lângă scris, conţinea şi un desen cu o inimă străpunsă… Am rămas interzis de simplitatea şi frumuseţea mesajului: marele om de cultură îmi sugerase că îmi înţelegea iubirea!!!
Din spusele sculptorului Vlad Ciobanu, prezent şi el la evenimentul anual de la Oneşti, „Zilele Culturii Călinesciene”, am înţeles (?) că filozoful Mihail Şora, acest monument al culturii române, e posibil că a fost şi ultimul om care l-a întâlnit pe Constantin Brâncuşi în atelierul său de la Paris, ceea ce a înflăcărat orecum gorjeanul din mine… (Ataşez şi autograful primit atunci de la Maestrul Vlad Ciobanu) Filozoful Mihai Şora tocmai susţinuse într-un anumit context că „Problema omului este cum să trăiască ca un copac fără ca prin aceasta să înceteze să fie om” iar eu mă dusesem deja cu gândul la celebra frază „Rien nu pousse à l’ombre des grands chênes / Nimic nu creşte la umbra marilor stejari” a sculptorului Constantin Brâncuşi din momentul în care şi-a părăsit profesorul francez, pe Auguste Rodin.
Mihai Şora a plecat dintre noi lăsând în urma sa amintirea unui personaj magistral şi controversat în egală măsură. Împreună cu el au mai murit încă o dată Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Mihai Eminescu şi multe alte valori româneşti. A plecat neaşteptat, luându-şi reprezentativele tăceri dar lăsând în urma sa o tăcere definitivă imposibil de urmărit şi de răspuns…
Un portret de Vasile Rușeți
Lasă un răspuns