De „Roua Cerului” („Drosera rotundifolia”), planta carnivoră care „se ascunde” prin turbării am auzit și consideram că este singura „minune” de acest fel pe care regnul vegetal ni le-a dat în România. Dar, iată că nu acesta este răspunsul final, pentru că natura ne oferă surprize zi de zi. Astfel, Delta Dunării, ce care are o biodiversitate uimitoare, aproape 5.500 de specii, dintre care 1.839 de plante, ascunde în arealul rezervației sale două plante carnivore, respectiv „aldrovanda” și „otrățelul de baltă”. Prima, cunoscută ca și „Roata apei” (Aldrovanda Vesiculosa) este o plantă perenă care creşte în Delta Dunării şi în unele lacuri din sud. Este o specie acvatică cu înfăţişarea unei tufe plutitoare. Frunzele constituie veritabile capcane, fără nicio ieşire pentru animalele acvatice mici. Tulpina plantei dispune de numeroase articulaţii, fiind simplă (unifilament) sau uneori puţin ramificată și este de culoare verde sau brună. Frunzele, în cele mai multe cazuri opt, sunt aşezate sub formă de cerc. Preferă apele stagnante de la marginea lacurilor, cu un substrat de turbă, în care poate trece mai bine peste iarnă, decât în nisip.
Cea de a doua planta cunoscută ca „Otrăţelul de baltă” („Utricularia Vulgaris”) este o altă specie de plantă carnivoră din Delta Dunării. Această plantă nu este fixată de fundul apei, ci pluteşte, putând fi luată de curenți. Doar floarea galbenă se ridică deasupra luciului apei. Tulpina scufundată este deosebit de ramificată şi poartă un număr mare de capcane de forma unui săculeţ mic, plin cu aer, prevăzut cu un capac. Dacă o insectă se află în apropierea capacului, acesta se deschide brusc, aerul iese din sac si apa care intră cu forță absoarbe şi prada. Capacul se închide rapid şi „victima“ va muri de foame după cel mult trei zile, după care este digerată de plantă. Cu ajutorul capcanelor sale, otrăţelul de baltă poate să prindă până la o mie de astfel de vieţuitoare pe zi, fiecare insectă fiind digerată în circa 20 de minute. Odată cu răcirea vremii și implicit scăderea temperaturii apei planta formează turioni în partea terminală a tulpinilor care asigură protejarea și perpetuarea speciei pe timpul iernii, în stratul de mâl. Aceste plante sunt frecvent întâlnite plutind liber în apele puțin adânci sau lejer prinse în sedimente, fiind larg răspândite în întreaga Europă, Africa de Nord și SUA.
Existența acestui gen de plante ne pune puțin pe gânduri: dacă ele reacționează la anumiți stimuli, cu un anumit rezultat dorit din start, ele oare „gândesc”? Simt? Știu ce vor? Lucrează pentru viitor? (planificare? dorință?) Așa simt și copacii? Oare de aceea strămoșii noștri aveau anumiți codrii (păduri) declarați ca și sacrii (rezervații), știind importanța regnului vegetal în dezvoltarea celorlalte regnuri? În Cartea Roșie din România aceste plante aparent rapace sunt încadrate în categoria critic periclitată, așa că, dacă le vedem, să le lăsăm să vâneze în pace gâzele și țânțarii neatenți! (G.V.G.)
Lasă un răspuns