Am putea reclama și demonstra cât vrem noi că este vorba chiar despre o subminare a sprijinului nostru umanitar, o transformare a acestui ajutor în „gheșeft” de război, unul în care adâncirea și lărgirea de către ucrainieni a canalului Bâstroe (și a unei părții a brațului Chilia) poate fi considerat sabotaj economic și industrial la adresa Europei, unul făcut pe seama bunăvoinței celor ce plângeau cu lacrimi adevărate soarta Ucrainei și unul „curgând” pe lacrimile de crocodil vărsate de trădătorii, impostorii și afaceriștii politico-guvernamentali în vreme ce își verificau cardurile și portofelele, dar ar fi la fel de inutil… Ba am putea depune la organizațiile atât de preocupate de mediu (de „mediul” indicat politic, însă!) mii de petiții vizând distrugerea iminentă și definitvă a ecosistemului Deltei Dunării, și tot nu ne-ar asculta nimeni… Și cât ne-am „agăța” noi de anexele „green deal” -ului, ce pare a fi singurul opis contând ca strategie energetică, tot nu am obține nimic… Pentru că distrugerea Deltei nu îi interesează pe cei mari, fiind probabil deja trecută la capitolul dedicat victimelor și accidentelor „colaterale” (și „de existență”)…
De fapt, ucrainienii n-ar fi mutat ei nici măcar o cupă de pământ din albiile canalelor Bâstroe și Chilia dacă nu fi avut acordul Statelor Unite și UE… Și nu, nu un pact vizând mediul, ăla e oricum doar praf în ochi, ci unul politico-militar… Nici polonezii, la rândul lor, nu s-ar fi apucat să-și distrugă ecosistemul prin canalul pe care îl sapă, dinspre portul Elbag spre Marea Baltică, pentru a evita enclava rusă Kaliningrad, fără a fi avut acceptul celor mari. Pentru că vorbim despre un șenal navigabil a cărui justificare de realizare trece dincolo de motivațiile comerciale ori cele financiare de „compensare” a resetării spre dezastru al propriului mediu…
Și nici de am avertiza Europa că, lăsându-i pe ucrainieni să ciopârțească malurile canalului Bâstroe și a unei părți din brațul Chilia, se îndreaptă spre o sabotare a economiei europene, prin desființarea propriilor coridoare navigabile, inclusiv cel al traficului fluvial Rotterdam-Dunăre-Marea Neagră, nu ne-ar asculta cineva… Pentru că aici este vorba de acel război pe care cei mari NU vor a-l evita, dar și de modul de organizare și desfășurare a unei forțe militare de răspuns la nivel fluvial… Una ce va lua locul, în toate țările riverane Dunării, flotelor de pescuit, prin transformare lor în armade fluviale de război… Și a căror staționare, și poate și loc de acțiune, și nu ca simplu poligon de antrenament, va fi la gurile de vărsare ale Dunării…
Cât despre ai noștri, guvernanți și politicieni trădători, impostori, ipochimeni ori lași, ei știau bine jocurile, cel puțin de la începutul anului când chiar UE ne-a solicitat oficial să fim de acord (!) cu „propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T” (rețeaua trans-europeană de transport). Adică, să privim în altă parte… Poate să facem și ultimele fotografii „de mediu” ale Deltei Dunării înainte de înmlăștinarea ei… Iar autoritățile aveau habar și de acțiunile ucrainienilor, dar și de acordul cerut de la Kiev, prin intermediul UE, fiind evident că nu vor interveni credibil, punctual, deși ar putea să acționeze chiar tehnic, prin „ajustarea” debitului fluvial pe celelalte brațe, pentru a lăsa Dunărea să rămână izvor de viață a Deltei, și nu un canal tactic militaro-comercial, în fond, fiind vorba despre terenuri, ape, cursuri navigabile și habitate ce trec cu mult dincolo de acel procent pe care îl poți risca la cererea acelora ce invocă „interesul superior”, nu al copilului-război, nici măcar!, ci al părinților lui demenți…
Lasă un răspuns