Medusa Apulensis – cea cu părul plin de șerpi – a ieșit la lumină după 2000 de ani la Alba Iulia

O nouă descoperire arheologică spectaculoasă a fost făcută de arheologi pe un șantier din zona centrală a municipiului Alba Iulia, unde se desfășoară de mai multe luni un proces de descărcare arheologică în scopul realizării unei investiții private. Este vorba despre o așezare civilă din zona de sud-est a fostului castru roman de la Alba Iulia. Potrivit arheologilor, descoperirile făcute în cursul cercetării arheologice preventive pot constitui exemple „de manual” privind tehnicile de construcție romane, de la etapele zidăriei, amenajările interioare cu podele și pavimente diverse, tencuieli, până la elementele folosite în mod obișnuit pentru acoperiș, precum țiglele (tegulae) și olanele (imbrices). Aici a fost scos la suprafață un drum roman foarte bine conservat, precum și o locuință civilă cu un sistem de încălzire prin pardoseală (hipocaust). În zona cercetată a existat o zonă rezidențială importantă în Apulum (așezarea civilă a castrului legiunii a XIII-a Gemina/Municipium Septimium Apulense), chiar lângă sectorul Domus-Thermae, studiat în anii 2009 și 2019. „După olanul de ventilație ornamental (coșul de fum roman), ne-am bucurat să descoperim un antefix cu reprezentarea Gorgonei Medusa, un tip specific pentru Apulum, așa-numita „Medusa Apulensis”. Fața ei rotundă, cu pomeții proeminenți și privirea ascuțită, este încadrată de un păr bogat în care mișunau șerpi veninoși. Potrivit mitului, Medusa a fost transformată într-o fiinţă monstruoasă pierzând tot ce era mai de preț: statutul în societate și frumuseţea”, spune arheologul Anca Timofan, coordonatorul lucrărilor. Potrivit istoricului, adevărata poveste a Medusei începe însă după blestem, când devine magică, deci foarte puternică. „Reprezentările capului protector al Gorgonei Medusa (gorgoneion) erau extrem de populare în lumea greco-romană, atât în mediul civil, cât și în cel funerar sau militar, de fapt, peste tot unde superstiţiile și teama de nenorociri sau deochi (oculus malignus) determinau utilizarea simbolurilor care fereau de rău (apotropaice). Astfel, nu este întâmplătoare apariția chipului ei și pe antefixe”, completează arheologul.

În mitologia greacă Medusa (cu sens de „gardian”, „protectoare”) a fost o ființă mitologică, descrisă ca fiind o femeie hidoasă, care are șerpi în loc de păr. Totodată, aspectul ei monstruos este însoțit de o abilitate de a pietrifica pe oricine o privește direct în ochi. Majoritatea surselor o descriu ca fiind fiica lui Phorcys și Ceto, cu toate că autorul Hyginus (Fabulae Preface) consideră că Medusa este fiica lui Gorgon și Ceto. Medusa a fost ucisă de eroul Perseus cu ajutorul Atenei și al lui Hermes. A ucis-o tăindu-i capul, iar abilitățile de pietrificare s-au conservat până în momentul când a fost înmânat Atenei, care l-a întipărit pe egida ei, purtată drept platoșă. Din corpul neînsuflețit al Medusei au răsărit gigantul Chrysaor și calul înaripat Pegas, rezultați în urma unirii sale cu Poseidon. În Antichitatea clasică, imaginea Medusei a fost folosită ca și dispozitiv apotropaic sau de înlăturare a spiritelor rele, cunoscut sub numele de Gorgoneion. Cele trei gorgone, Medusa, Stheno și Euryale, erau fiicele zeităților marine Phorcys (sau „Phorkys”) și ale surorii sale, Ceto (sau „Keto”), monștri htonici. Genealogia lor este împărțită cu cea a Graielor, după cum prezinta Eschil în Prometeu înlănțuit: Lângă ele, cele trei surori, înaripatele Gorgone cu șerpi în loc de păr – disprețuind muritorul. Unele referințe clasice consideră Gorgonele ca fiind un trio; Jane Ellen Harrison consideră că triplarea Medusei în formula celor 3 surori este o parte secundară a mitului: „Formula triplă nu este primitivă, este abia o modalitate de generalizare… care face din fiecare zeiță o treime, care ne-a adus Horele, Charitele, Semnai, alături de alte grupuri de trio-uri. Este imediat evident faptul că Gorgonele nu sunt cu adevărat 3, ci doar 1+2. Celelalte 2 surori cruțate sunt simple anexe, datorită obiceiului; Gorgona reală este Medusa.” În cea de-a unsprezecea Odisee, Homer nu o indică în mod specific pe Gorgona Medusa. Versiunea arhaică a Medusei purtând o cingătoare din șerpi împletiți, simbol al fertilității, prezentată în pavilionul vestic al Templului lui Artemis din Corfu este expusă la Muzeul Arheologic din Corfu. În timp ce meșteșugarii antici greci o reprezentau pe Medusa și surorile sale ca fiind sub o formă monstruoasă, sculptorii și lucrătorii în ceramică din secolul V începuseră să o prezinte ca fiind frumoasă și înspăimântătoare totodată. Într-o odă scrisă în 490 î.Hr, Pindar o descria ca fiind „Medusa cu obraji albi”. Într-o versiune târzie a mitului Medusei, relatată de către poetul roman Ovidiu (Metamorfoze), Medusa era inițial o tânără fecioară foarte frumoasă, „aspirația multor pețitori”, însă pentru că Poseidon a violat-o în templul Atenei, zeița a fost atât de furioasă, încât a transformat-o pe tânără într-un monstru cu șerpi în loc de păr și a făcut în așa fel încât chipul ei să pietrifice pe oricine o privește. În relatarea lui Ovidiu, Perseu afirmă că pedeapsa aplicată Medusei de către Minerva (Atena) este justificată. Majoritatea versiunilor mitului prezintă decapitarea Medusei de către eroul Perseu, trimis de către regele Polidect din Serif deoarece Polidect voia să se căsătorească cu mama sa. Zeii știau de încercarea eroului și l-au ajutat pe Perseu. Acesta va primi un scup lucios din partea Atenei, sandale aurii înaripate din partea lui Hermes, o sabie făurită de Hefaistos și casca invizibilă a lui Hades. Medusa era singura Gorgonă muritoare, astfel încât Perseu a putut să o ucidă în timp ce o privea în reflexia scutului. În acel timp, Medusa era însărcinată cu Poseidon în urma violului, iar când Perseu i-a retezat capul, Pegasus (cal înaripat) și Chrysaor, un gigant cu sabie de aur, au țâșnit din corpul ei. Conform lui Ovidiu, în Africa nord-vestică, Perseu a trecut peste titanul Atlas care susținea bolta cerească și l-a transformat în piatră când acesta a încercat să îl atace. În aceeași manieră, coralul din Marea Roșie s-ar fi format în urma contactului sângelui Medusei cu algele marine atunci când Perseu a așezat capul pe mal în timpul unei scurte șederi în Etiopia, unde a salvat-o pe viitoarea sa soție, prințesa Andromeda. Totodată, viperele veninoase și scorpionii Saharei sunt considerați a fi născuți din picăturile din sângele Gorgonei ce au căzut pe pământ când i-a fost tăiat capul, așa cum apare în Argonautica, Metamorfozele lui Ovidiu și Pharsalia lui Lucan.  Aceasta a dat naștere de asemenea și Amfisbenei, creatură asemănătoare cu un dragon, care are un șarpe în loc de coadă (mușcă și cu spatele). Perseus zboară apoi la Serif, unde mama lui era forțată să se căsătorească cu regele. Regele Polidect va fi pietrificat de către privirea Medusei, iar apoi Perseu va înmâna capul Gorgonei Atenei, care o va plasa pe scutul ei, Egida. Jane Ellen Harrison afirmă că „potența ei începe să se manifeste abia când capul ei este tăiat, iar acea potență e prezentă în cap; într-un cuvânt, ea este o mască întrupată ulterior… baza Gorgoneionului este un obiect de cult, o mască de ritual înțeleasă greșit”.

Aceste elemente decorative (antefixurile), fixate la capătul unui șir de olane pe acoperișurile templelor sau ale caselor, erau foarte variate ca forme și reprezentări, fiind deja utilizate de greci, de etrusci sau în spațiul microasiatic. Pentru Dacia romană, Apulum deține recordul ca număr și tipologie. Muzeul Național al Unirii Alba Iulia păstrează în colecția sa antefixe romane reprezentând divinități (Iupiter, Bacchus), personificări (Boreas, Vântul de Nord), figure tragice (măști), personaje mitologice (Medusa), dar și animale (un antefix cap de leu, descoperit în castrul legiunii a XIII-a Gemina). În ansamblu, materialul arheologic scos la suprafață este bogat și este format din ceramică romană, monede, piese de mobilier, ace din os și bronz, un fragment de stucatură și, mai ales, fragmentele de mozaic care constituie descoperiri foarte rare. „Drumul roman a fost surprins pe toată lungimea terenului, este orientat E-V și a fost amenajat și reamenajat sistematic din plăci mari din gresie. Lățimea drumului este de 5 metri, fiind încadrat între două ziduri (borduri) prevăzute cu mici contraforți. Lângă drum se desfășoară clădiri romane din care s-au păstrat o parte dintre ziduri și, mai ales, diverse pardoseli cu pavimente amenajate în tehnici specifice romane: opus sectile (elemente de paviment în formă de romb sau pișcot), opus spicatum (elemente în formă de L așezate în spic), opus tessellatum (mici cubulețe – tesserae – care formează un mozaic)”, arată reprezentanţii Muzeului Unirii din Alba Iulia.

De data aceasta Medusa Apulensis ne privește hypnotic nu din structura unui acoperiș roman, ci din vitrina Muzeului Național al Unirii din  Alba Iulia, din colecția sa variată de antefixe. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*