Mormânt dacic de incinerație descoperit la Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj)

În anul 2022, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a continuat cercetările la Șimleu Silvaniei, cu cea de-a 15-a campanie arheologică, la 28 de ani de la debutul acestora, în anul 1994. Pentru acest an 2022 a existat propunerea ca cercetarea să înceapă printr-un sondaj, în partea cea mai înaltă a incintei nr. 5, în ideea verificării situației arheologice din acest sector, neinvestigat deocamdată. Diagnosticul din anul precedent a oferit concluziile potrivit cărora incinta 5 ar fi depozitara necropolei dacice aferente locuirii fortificate (incintele 1-4). În intenție a fost și investigarea unei masive gropi create de căutători de comori, care a răscolit profund în stâncă, acum peste 100 de ani, partea superioară a muncelului. În cercetarea efectuată a fost constatată o amenajare dacică a dealului pentru realizarea suprafețelor destinate depunerilor funerare. În suprafața S1 a fost surprins un singur complex arheologic, care este o groapă de provizii din epoca fierului, și urme de la o posibilă locuință din aceeași perioadă, nivelată însă secole mai târziu în epoca dacică. A fost golit și un sfert din groapa făcută de căutătorii de comori de acum un secol, fiind descoperite fragmente ceramice rulate preistorice și un toporaș din bronz, de tip celt, în solul excavat acum o sută de ani.

Descoperirea de senzație provine din suprafața S2 unde a fost identificat și conturat un mormânt dacic de incinerație cu dimensiunile de 1,4×1,0m depus pe o amenajare patrulateră, din sol gălbui tasat, cu colțurile rotunjite de 0,8×1,0m. Depunerea funerară conținea oase incinerate, fragmente de piese din fier (paftale?, coif?, armură?), bronz (verigi) și argint (podoabe?) puternic arse secundar. Totodată au fost descoperite și piese netrecute prin foc, dar mai puține. Picuri din argint provenind, foarte probabil, de la podoabe arse secundar pe rugul funerar, au fost descoperite în număr mare între 7 – 8,5 metri ai suprafeței S1, sugerând prezența unui alt mormânt în proximitate. Elemente privind comportamentul funerar la daci au mai fost descoperite în siturile dacice din Sălaj, dar cercetările nu s-au concretizat prin identificarea unor morminte intacte. Acestea fie au fost jefuite, fie răscolite sau nivelate de-a lungul timpului. Săpătura, derulată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău în cadrul programului Cetățile necunoscute ale Sălajului/Sacru și profan la dacii din nord-vestul României, finanțat de către Consiliul Județean Sălaj, va fi continuată și în anul 2023. Cercetarea, extrem de importantă pentru cunoașterea comportamentului funerar dacic, a fost coordonată de arheologii Horea Pop (MJIA Zalău), Aurora Pețan (Fundația Dacica-Hunedoara) și Teodor Taloș.

Descoperirile arheologice făcute pe teritoriul administrativ al orașului au scos la lumină un bogat material ce a aparținut populației iazige. Două tezaure formate din piese de aur descoperite la Șimleu, datate din secolul al V-lea, se află în prezent expuse la muzeele de istorie din Viena (Austria) și Budapesta (Ungaria). Localitatea a fost atestată prima dată documentar în anul 1251 când, într-un act emis la Alba Iulia, se amintește de Vathasomlyowa, prima denumire cunoscută a localității; în 1429 devine târg și este cunoscut sub denumirea de oppidum Somllyo, iar la 1854 este cunoscut ca Szilágy-Somlyó. Istoria medievală a Șimleului este strâns legată de familia Báthory, care a jucat roluri importante în istoria Transilvaniei. Cetatea Șimleu intră în posesia familiei mai sus amintite în urma căsătoriei lui Ladislau Báthory cu Anna Medgyesaljai, în anul 1351. Cetatea Șimleului a fost de-a lungul istoriei reședința principilor ardeleni din familia Báthory, fiind teatru de război pentru armatele turcești, care în anul 1660 au incendiat orașul. A fost și un centru important, vizat de răsculații curuți și locul de unde generalul Iosif Bem a pornit, în anul 1848, acțiunile militare pentru ocuparea orașelor de pe Someș: Jibou, Dej și Cluj. În anul 1810 a fost înființat Vicariatul Silvaniei, iar orașul a devenit un centru al intelectualității românești, găzduind o școală primară românească, departamentul sălăjean al Astrei, tipografia românească Victoria etc., aflându-se sub îndrumarea lui Simion Bărnuțiu. În anul 1825 s-a deschis gimnaziul călugărilor minoriți din Șimleu Silvaniei, monument istoric care adăpostește în prezent internatul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”.

În 1916 s-a inaugurat noua clădire a gimnaziului romano-catolic, în care a fost deschis primul liceu românesc din Sălaj, în anul 1919. Aici mai găsim, ca obiective turistice, sinagoga construită în anul 1876 și transformată în primul Muzeu al Holocaustului din România (inaugurarea muzeului a avut loc în 2005) și ruinele cetății Bathory (secolul XVI), de fapt un castel rezidențial, de tip renascentist. Acesta din urmă este alcătuit din două incinte fortificate, construite în două etape. Aflat azi în ruină, castelul păstrează pavilionul porții, cu două nivele, deasupra gangului boltit. Se mai păstrează de asemenea două turnuri, un bastion și o parte din zidurile de apărare. În 2007 au avut loc săpături arheologice în vederea unei restaurări și eventuale puneri în valoare a sitului arheologic. Orașul este așezat la poalele dealului Măgura, unde în epoca dacică a existat cetatea Dacidava, zona fiind locuită de dacii liberi. Pe același amplasament, în evul mediu a fost construită o fortificație din lemn și pământ. Ruinele, vizibile azi, aparțin ultimei faze de piatră a cetății, datate după toate probabilitățile între 1315-1317 (prima fază de piatră aparținând celei de a doua jumătăți a secolului al XIII-lea). Tot aici au fost descoperite mai multe vestigii arheologice, printre care și două tezaure de argint și unul de aur, care acum se află la Viena.

Mormântul dacic de incinerație descoperit la Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj), deschide noi perspective de înțelegere a modului în care se face „trecerea” dintre tărâmuri și este acceptată moartea, ca prag al timpului de-a pururi rotitor. Descoperirea este considerată de muzeografi ca fiind una excepţională, în condiţiile în care este primul astfel de mormânt intact identificat în judeţ. (G.V.G.)