Citind eu pe ici, pe colo, că mi-a plăcut dintotdeauna să citesc cam tot ce mi-a căzut în mână, am dat peste un fragment care m-a uns pe inimă prin mesajul aruncat în eter de către autorul lui, pe nume Efrem Katunakiotul. Efrem Katunakiotul a fost unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut Sfântul Munte și unul din cei mai mari isihasti ai contemporaneității. Parintele devenit Sfântul Efrem nu a fost un scriitor în toată puterea cuvântului, ci un isihast. Și pentru mine isihasmul este la fel de atrăgător precum sânul mamei pentru sugar. Am o mare slăbiciune pentru tot ce înseamnă „liniștirea” aceasta întru Dumnezeu. „Eu iți voi vorbi de la măsura mea, iar tu vei pricepe de la masura la care ești.” spunea el.
Cuvintele Sfântului Efrem Katunakiotul. Greșit înțelese de către toți cei chitiți mai degrabă să judece și să arate cu degetul, fără să se obosească a înțelege care le e miezul. Ca aceia care au încercat să-mi dea peste nas, pretextand că la mijloc ar fi presupusa mea lipsă de modestie. Doar că, exact cum spune Sfântul, ei socotesc toate de la măsura lor. Lipsa de smerenie e la ei, când Ii iau locul Lui Hristos dându-și cu părerea asupra credinței și felului meu de a fi, cu toate că această sarcină nu este în fișa postului lor. Să deslușesc așadar pentru aceștia, dar nu numai pentru ei, semnificația paragrafului.
La fel cum „Bogăția și sărăcia depind de opinia fiecăruia” (Michel de Montaigne), la fel e și cu înțelegerea. Nu e o comparație futilă. Pentru unii „bogăție” înseamnă acumulare materială (bani, proprietăți, lucruri scumpe), iar pentru alții „bogăție” înseamnă mii de cărți citite, familii armonioase și liniște sufletească.
Tot așa e și cu priceperea a ceea ce lecturăm. Mesajul îl trecem prin filtrul propriu.
O altă măsură de judecată a lucrurilor nu înseamnă a priori că e mai bună sau mai proastă decât cea folosită de alții. Ci e, pur și simplu, alta. Așa cum apei ii pot fi măsurate și greutatea, dar și volumul fără ca vreo metodă să fie greșită, tot așa e și cu măsura de la care înțelegem ce ni se întâmplă, ce citim, ce vedem și ce auzim.
Cum nimic din ce e omenesc nu e infailibil, tot așa e și puterea noastră de înțelegere. Înțelegem (cum am mai scris de câteva ori până acum, dar pe o ureche a intrat, pe alta a ieșit) ceea ce suntem pregătiți, antrenați să înțelegem.
Încă un exemplu: pandemia. Despre pandemie oamenii vor vorbi diferit, în funcție de ce pregătire au, de ce interese au, de cât și cum au fost afectați la nivel personal de acea perioadă. Juristul o va analiza din prisma încălcării drepturilor omului. Medicul o va analiza din punct de vedere al bolii, al simptomelor, al tratamentului. Virusologul o va analiza din punct de vedere al mutațiilor dezvoltate de microorganism. Psihologul o va analiza din punct de vedere al impactului pe care l-a avut asupra stării de sănătate mintală a populației. Sociologul va defini perioada pe seama schimbărilor petrecute în societate. Economistul o va analiza din punct de vedere al impactului economic asupra economiilor statelor. …Și tot așa. Fiecare va emite propria judecată lucrând în paradigma pentru care mintea lui este antrenată, fără a greși obligatoriu.
Fenomenul de înțelegere a unui text este absolut identic. Mai mult, în acest proces un rol deloc de neglijat este factorul emoțional. Pentru că altfel pricepem, „simțim” ce lecturăm când suntem triști, altfel când suntem nervoși, altfel când ne identificăm cu autorul lui.
Concluzie… Dacă v-ați simțit atinși sau jigniți de cuvintele Sfântului Effem nu e pentru că el ar fi fost lipsit de smerenie sau eu aș fi îngâmfată. Pur și simplu ați descifrat mesajul folosindu-vă de un „cod'” de spargere defectuos, deoarece doar pe el l-ați avut la îndemână.
PS: Dacă aveți impresia că textul acesta este despre pandemie și simțiți un imbold să comentați despre subiect, opriți-vă! Nu l-ați înțeles nici pe acesta, așa cum, cel mai probabil, nu ați înțeles nici despre ce vorbea Sfântul Efrem. Pentru că nu există nicio „cheie” care să deschidă mintea unui om care suferă de analfabetism funcțional și nici nu are vreo dorință să scape de „boala” limitării. Și asta e!
Lasă un răspuns