Se vorbește din ce în ce mai mult despre bullying. Ca și cum fenomenul ar fi nou. În mod ciudat, deși prezent dintotdeauna, fenomenul nu și-a găsit niciodată un cuvânt care să îl definească în limba română, așa că am importat unul. Pentru că „hărțuire” nu acoperă nici pe departe paleta de manifestări ale fenomenului în sine. Ni se spune că numărul de copii care abuzează copii a crescut și că ar trebui să fim îngrijorați. Știți însă cand a mai crescut bullying-ul în intensitate? În bolșevism. Bullyingul practicat de profesori prin scoaterea „puilor de chiaburi” in careu, în fața clasei era preluat de copii, care continuau de unii singuri ce începuseră agitatorii bolșevici, ei înșiși cu mare dorință de afirmare socială, indivizi avizi de putere asupra celorlalți.
Bullyingul nu e nou în istorie și nu e nici pe departe recent. Dintotdeauna copiii au dat dovada de o cruzime inimaginabilă (probabil un comportament atavic) mai ales dacă au fost educați in acest sens – a se vedea trupele de copii africani antrenați să ucidă, copii de o ferocitate care pare neverosimilă. De ce există bullying?! Copiii pur și simplu repetă ce văd acasă și în jurul lor în societate: indiferent ca e bun sau rău, ei sunt (în general) oglinda familiei lor – în principal.
Cum apare bullyingul? Un copil care își vede părinții tratându-i de sus pe cei pe care îi consideră inferiori, îi va trata „de sus” pe partenerii pe care ii socotește mai jos de nivelul lui, având drept etalon aceleași însușiri pe care parintele lui le consideră necesare și suficiente pentru a acorda respect unei persoane. De obicei, aceste însușiri nu țin de caracter sau nivel cultural, ci de poziție socială, realizare financiara, funcții, titluri, apartenența la o clasă conducătoare. Când părinții se ploconesc strict în fața celor care intră in categoria descrisă mai sus și îi disprețuiesc si tratează urât pe cei considerați a nu face parte din ea, copiii vor face exact același lucruri. Vor încerca să se împrietenească, la fel ca părinții lor, cu aceia cu care vor să se identifice și îi vor respinge mai mult sau mai puțin agresiv sau chiar abuza pe cei care sunt considerați „nedemni” de atenția lor. Copiii fac exact ceea ce văd în mediul lor familiar și familial pentru a obține aprobarea adulților și devin copia lor. Mai rar, mult mai rar, se întâmplă ca micul „satrap” să aibă asemenea înclinații fără să fi fost educat într-un mod toxic, pentru că există și astfel de cazuri, ca să fim drepți. Însă, repet, sunt mult mai rare.
Copiii funcționează pe modele – iau de tipar comportamentul persoanei cu care petrec cel mai mult timp sau pe care o admiră /iubesc cel mai tare și după a cărei aprobare tânjesc.
Bullyingul este rezultatul unei educații defectuoase: părinții care nu își respectă toți semenii vor crește fapturi asemenea lor: toxice, agresive, poruncitoare, încrezute, cu un ego „inflamat” fără măsură față de „inferiori”, dar slugarnice, lingușitoare, duale și pupincuriste, manipulatoare față de „cei superiori” – statut la care își doresc (nedeclarat) să ajungă și ei. Și în natură se petrece la fel: puii învață de la mamă și de la haită / turmă cum să se comporte, cum sa se hrănească, ce este ierarhia, când se respectă și când nu, cum te ridici în ea. Comportamentul copiilor este oglinda perfectă a lumii în care trăim și a lumii ce va să fie.
Bullyingul: între creștere reală și mediatizare… Personal, nu cred că asistam la o creștere în intensitate a fenomenului, ci la o mai puternică mediatizare a lui. Și nu cred nici că principala cauză ar fi numărul mai crescut de copii lăsați în grija bonelor. Să fim serioși, bullyingul există și la sat, acolo unde mamele doar de fițe nu au vreme! Mame ocupate au existat mereu. Chiar dacă unii idealizează morbid viața din trecut, sa nu uităm că femeile aveau în cap toată gospodăria, plus munca câmpului și animalele din gospodărie, și graduna din curte, si spălat, și mâncare, absolut tot! Nu prea exista timp de drăgăleală, copiii se creșteau practic unii pe alții sau de către primul născut ori erau lasati in grija vreunui bătrân – doar că mami nu era la săliță sau shopping, ci la prașă sau la animale. Și tati era și el la muncă sau pe front.
Concluzie? Până când noi, ca adulți, nu vom da exemplul personal al respectului necondiționat și al dragostei fără recompensă față de toți cei din jur, chiar nu putem avea pretenția de avea copii buni, altruiști, iubitori! Nu mă poziționez niciunde când spun că nevoia de afirmare este genetică pentru toți. Toți o avem, toți simțim nevoia de apartenență la grup și de recunoaștere. Toți suntem tributari unei dorințe de a fi „mai cu moț”. E în firea lucrurilor. A se vedea piramida lui Maslow. Mai mult, nevoia de afirmare este una dintre condițiile de bază pentru evoluție și creștere a grupului. Cel aflat în vârful ierarhiei este urmat și devine un model pentru generațiile următoare. Or, atâta timp cât societatea nu are o ierarhie bazată pe principii morale și etice cu sorginte în umanism, bazate pe valoarea intrinsecă a omului, nelegată de pecuniar, viitorul nu poate arăta altfel decât salbatec, crud, brutal, criminal. Byllyingul există pentru că i se permite. Chiar dacă nu aveți un copil bully sau un copil victimă a bullyingului, puteți face diferența. Învățați-vă copiii SĂ INTERVINĂ atunci când văd că un altul este agresat. Un bully își dorește supremația și nu o poate obține fără a beneficia de încurajări sau susținerea grupului. Când grupul se întoarce împotriva copilului bully, acesta este nu doar descurajat pe moment, ci prin repetarea acțiunii de blocare pe care grupul o îndreaptă asupra lui, prin condamnarea acțiunilor lui de către ceilalți copii, îi trece dorința de a abuza.
Nu vrei să ai un copil bully?! Tratează-i pe toți cu respect. Nu vorbi pe un ton de superioritate nimănui. Nu îi considera și nu te purta cu cei care te deservesc în viața curentă ca și cum ți-ar fi slugi. Nu bârfi acasă oamenii care au mai puține posesii materiale sau studii decât tine. Nu mai strâmba din nas când alții au haine, case și lucruri mai puțin scumpe decât ale tale. Nu vorbi urât, nu jigni oamenii mai puțin înzestrați ca tine. Nu mai considera că lumea este făcută doar din ciocane puternice care pot lovi când au chef și nicovale care sunt obligate să îndure. Învață-ți copilul să facă la fel! Taie din rădăcină orice manifestare tip bully, pedepsește orice abuz pe care acesta îl întreprinde asupra altora. Învată-ți copilul că toți suntem speciali și merităm respect, în egală măsură.
Lasă un răspuns