Speranța Noastră

Despre speranță ne vorbește și marele inventator și aviator Aurel Vlaicu. „De la cel din urmă muncitor, plecat din atelier ca să vadă un aeroplan românesc, până la fruntașii vieții noastre intelectuale și politice… au simțit aceiași simpatie caldă și pentru acel care zbura și pentru invenția minunată, care mâine va fi în mâinile tuturor. Fie ca așteptările celor care m-au întovărășit în încurajarea și prietenia lor să nu fie înșelătoare. M-aș socoti răsplătit cu prisosință pentru cei paisprezece ani de muncă, de teamă și de speranțe chinuitoare, dacă aș ști, că am făcut ceva, cât de puțin, pentru progresul științei și pentru fericirea oamenilor”. Dar marele aviator a capotat în încercarea lui de a traversa Munții Carpații la 13 Septembrie 1913 în localitatea Bănești, lângă Câmpina.

Munții Carpați, această comoară de o frumusețe uluitoare și care păstrează la un loc secrete nebănuite, leagănul civilizației noastre. Copil fiind, mergeam la Palatul Culturii din Ploiești atunci când veneau oameni cu har pentru a vorbi despre: literatură, știință, artă. Îmi încărcam sufletul cu energia frumosului, sau mintea cu acele taine ale necunoscutului. Aveam 18 ani atunci când a venit să vorbească despre Farfurii Zburătoare ( apăruse în Statele Unite cartea lui Frank Edwards, Farfuriile zburătoare- o chestiune serioasă) marele inventator Justin Capră și scriitorul de literatură științifico -fantastică Ion Hobană. Discuțiile se purtau liber, cine voia putea să pună întrebări, iar la un moment dat s-a vorbit despre monumentele megalitice din Munții Carpați, dar și despre data de 28 Noiembrie care este numită și ziua Sfinxului. Atunci nu am înțeles nimic, dar cu timpul am început să citesc tot ce am găsit. Am găsit aceleași gânduri și la Maestrul Păunescu în renumitul Almanah Flacăra, dar și la Maestrul Corneliu Vadim Tudor. Toți oameni cu har care au vrut să descopere timpul și orice idee ce a însemnat ceva, au vorbit despre acest eveniment.

După 40 de ani am ajuns lângă Sfinx pe data de 28 Noiembrie la ora la care se face acel schimb între zi și noapte, la ora la care energiile se deschid. Nu râdeți, telefonul meu a rămas fără acumulator, iar camera foto idem… Dar cel mai minunat lucru pe care l-am văzut, au fost miile de tineri cu steagul Dac, sau miile de tineri cu steagul tricolor. Vorbeam despre speranță, vorbeam despre viitor…! Da, speranța poate o împrumutăm de la marele Decebal despre care legenda spune, oștile lui erau purtate acolo înaintea marilor războaie pentru a le încărca cu energie, vitejie și speranță. Speranță pe care ne-o insuflă și nemurirea părintelui Arsenie Boca care și-a dat ultima suflare acolo la Sinaia înainte de a deveni nemuritor. Sau poate împrumutăm speranță de la Aurel Vlaicu care a vrut să depășească limitele zborului, acel Icar cu aripi de ceară al viitorului.

Să nu ne pierdem speranța. În trilogia sa „Istoria traco-daco- geților” Iosif Constantin Drăgan scrie despre strănepotul lui Decebal, Regalian (258-268 d.H.) care forțat de abuzurile și de exploatarea sângeroasă imperial-romanică în toamna anului 257 d. H. dacii din provinciile dunărene: Pannonia, Dacia (Traiană) și Moesia, s-au răsculat, iar Regalian și armatele de sub comanda sa au fraternizat cu poporul revoltat de masacrele ordonate de Gallienus, declarând independența tuturor pământurilor strămoșești dacice, adică statul independent al Daciei.

Cristina Panculescu a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi, iar la sfârșitul studiului ca o concluzie spune: „Chemați de Sfinx, dacii știau a se face nemuritori”. Studiul a fost finalizat în 1988 și se pare că ar fi ajuns și pe biroul Elenei Ceaușescu. Cercetătoarea demonstra printre altele, că acolo există o poartă de ieșire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă care se manifestă ciclic. În acest studiu se mai spune: „În Bucegi în zona Vârfului Omu se află cel mai important Centru Energetic-Informațional natural al planetei; existența lui este semnalată de toate tradițiile, sub numele sau mai exact prin conceptul de „Centru”. Zona care conține acest „Centru” este Sanctuarul Principal Altarul Kogaionului. Deci Muntele Sacru al Dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de inițiere”. Strămoșii noștri nu au ales întâmplător acest munte, ei cunoșteau existența acestui ”Centru” iar vârstele umanității sunt determinate de variația activității energetic-informaționale a acestui Centru, activitate supusă legilor ciclice universale.

Da, am coborât de pe munte ,totuși, cu un gust și amar, aceste bijuterii megalitice erau împrejmuite cu un gard de sârmă (vorbesc acum de Babele) pe care scria „Proprietate Privată”. Așa ca să înțelegem, ce a fost al Dacilor și Românilor astăzi cine știe ce proprietar are. După cum afirma Herodot: „Geții, cei mai viteji și mai drepți după Daci, știau a se face nemuritori”. Să nu ne pierdem speranța, poate se întoarce un alt strănepot al unui rege-erou Dac, sau poate că și el era acolo pe munte.

Lasă un răspuns