„Canonul” talmudic al semănării discordiei întru’ schismă…

Doar că nu statul, nu politicienii lui, trebuie să decidă viața religioasă a unui cult ori altul!… Nu ei au dreptul să ridice ori să așeze anateme… Pentru că, până la a pângări prin condamnări și dezbinări, inclusiv fratricide, nu va mai fi decât un pas… Apoi va urma alungarea… Prigonirea… Iar când aceasta va începe, nu se va mai uita nimeni dacă este vorba despre ortodocșii de un rit mai de drept canonic ori nu…

Războiul religios pornit de Zelenski nu este nici pe departe pentru întărirea bisericii ortodoxe ucrainiene a Kievului (cea decisă, prin hotărârea clericilor, acum câțiva ani, ca fiind „cea de drept”)… Și nici pentru simpla înlăturare a părții ortodoxe aparținătoare încă Moscovei… Cu toți cei zece milioane de credincioși ai ei… Este unul îndreptat împotriva Ortodoxiei, fiind continuare desprinderi consfințite, în 2018, când prelații au decis autocefalia bisericii ortodoxe, ruperea ei de patriarhul de la Moscova… Și care este pe cale a fi transformată într-o lamă a unei schisme în schismă…

În fapt, ceea ce impune acum Zelenski s-a petrecut deja prin decizia înaltstătorilor bisericii, în 2018, când, în cadrul Sinodului de Unificare ținut la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, s-a „întronat” ca de drept stătătoare Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (care a decis și desprinderea de Moscova). Și când statul, așa cum este firesc, doar a luat act de decizie (chiar dacă implicarea lui în producerea rupturii a fost certă). Or, faptul că la atâția ani distanță, se folosește autocefalia pentru inițierea unei acțiuni de epurare, iar Europa tace, spune multe despre scopul în sine al actualului război. Mai ales că Uniunea Europeană a tăcut și când militarii lui Zelenski au dărâmat ușile bisericilor ortodoxe, cele ce au rămas canonic pe linia patriarhului de la Moscova, pentru a le pângări. Căci, bocancul militar și bonteul politic doar asta fac când izbesc în porțile bisericilor… Și când s-a pătruns în acele biserici sub justificarea găsirii unor „acoperiți” ai Moscovei, motivându-se, apoi, (o Istorie, cum te repeți tu, când într-o parte, când în alta, a golului uman…), că s-a găsit și dovada: multă literatură rusă!…

Iar Europa va tăcea pe mai departe… Nu va ridica nici o interpelare în forurile ei pentru a atrage atenția că în Ucraina se încalcă un principiu aparent respectat de ea: libertatea religioasă. Pentru că, și nedorită de statul laic, partea de biserică ce va fi rămas aparținătoare de Patriarhia Moscovei este în sine o baricadă de manifestare a libertății de cult religios.

Zelenski putea cere patriarhului actualei biserici ortodoxe recunoscute de statul ucrainean, după autocefalia din cadrul sinodului de la Kiev, din 2018, să inițieze procedura consemnării desprinderii canonice a celeilalte biserici. Doar că și acest lucru s-a făcut, Sinodul Patriarhiei ecumenice de la Istanbul acordând dreptul la autocefalie a bisericii ortodoxe ucrainiene (cea nouă), dar ridicând și anatema Patriarhiei Moscovei, atât de pe aceasta (recunoscută drept Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, subordonată Patriarhiei de la Kiev), dar și de pe cea a Bisericii Ortodoxe (cea veche), aflată sub patriarhul Kiril al Moscovei.

De aceea, ceea ce face acum președintele ucrainean nu este altceva decât încercarea (talmudică!) de a determina devorarea între ele a celor două biserici ortodoxe… Iar prigoana care va urma, fie și doar ca alungare sub semnul altor bisericii (culte și chiar secte), va mai putea fi doar consemnat… Căci Europa va tăcea pe mai departe… Nu va condamna încălcarea libertății religioase de către un stat ce vrea să intre în UE și care ar trebui să asigure respectarea libertății de exprimare a tuturor cultelor (nu doar a celor mozaice). Iar Bruxelles -ul „globaliștilor” va avea toate motivele să nu se implice, pentru că, nu întâmplător, printre focurile de arme, Zelenski a înveselit la început de război, posteriorul „curcubiștilor” cu drepturi pe care, în multe alte state membre, Europa doar le visează.

Și va suna trâmbițele diavolilor a prigoană… Căci imobilele, zidurile bisericilor, oricât de vechi ar fi, pot fi „secularizate”, fie și în interiorul ori beneficiul unui alt cult „religios”, ba, și odoarele din acestea pot fi furate și ascunse, dar milioanele de credincioși ortodocși, aparținători celeilalte biserici, nu le va putea schimba nimeni identitatea și simțirea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*