După „Chemarea muntelui” și „Hoinari prin munți”, Dinu Mititeanu ne răsfață cu un nou volum: „Dor de Munte”. Munte cu majusculă. Este un veritabil privilegiu că Dinu – unul dintre cei mai apropiați și statornici prieteni ai revistei „România pitorească” – a ales să-și publice cărțile închinate Măriei Sale, Muntele, în „Colecția verde”. Cu excepția lui Nestor Urechia, este singurul autor cu trei apariții editoriale. Nu știu dacă premeditat, dar ieșirea lor la lumină s-a produs, parcă, după un anume ceremonial: din patru în patru ani. Îl secondează un alt remarcabil om al muntelui și condeier, deopotrivă – sunt și foarte buni prieteni – Nicolae C. Dimache, Puiu cum îi spun cei care se bucură de calda și generoasa lui amiciție.
Când Dinu mi-a spus că, în scurt timp, va preda „manuscrisul” pentru tipar, surpriza a fost peste măsură. Este adevărat, discutaserăm pe la începutul anului despre o anume formulă de editare în acest an, numai că, cel puțin pe moment, proiectul n-a fost să fie, să prindă viață. S-a întâmplat, însă, ceva mult mai minunat. O carte nouă, de toată isprava, dacă se poate spune așa. Mi s-a împlinit – fără să o fi discutat în vreun fel, barem nici ca aluzie – ca aniversarea unui deceniu de la înființare „Colecția verde” să fie gratulată, într-un chip aparte, și prin prestigioasa semnătură a lui Dinu.
Dau veste cu maximă bucurie despre apariția titlului cu nr. 34. Îmi trec prin fața ochilor oameni care, ca și Dinu, au ctitorit, pentru iubitorii înălțimilor, o sfântă dragoste, un sacru respect pentru Munte, pentru Natură, în general. Am avut șansa ca pe unii să-i cunosc îndeaproape, să lucrez cu ei, ca, ulterior, chiar să-i editez cu tot entuziasmul. A fost și este o onoare pentru mine. Încerc o listă. Va fi trist de incompletă: Emilian Cristea, Niculae Baticu, ing. Nae Popescu (sper să dau, totuși, peste urmașii lui, de la care să primesc acordul privind drepturile de autor), Dan Vasilescu, Mihail Sârbu, Petru Suciu, Ioan Pivodă, Dan Pasăre, dar și Niculae Petrescu, Gabriela Căluțiu Sonnenberg ori, nu în cele din urmă, Alecu Reniță.
Fiindcă, așa a fost gândită de la început, „Colecția verde” – chit că Muntele, grație măreției lui, deține partea leului: să întregească identitatea frumuseții românești și prin aducerea în prim-plan și a altor minunate comori: Delta Dunării, apele – de la Nistru la Tisa și Dunăre -, zidirile și, în egală măsură, eroismul, sacrificiul atâtor români, rămași, poate, necunoscuți, care a făcut ca această țară să stea, totuși, în picioare. De la Bucura Dumbravă, Radu Țițeica sau Sorin Tulea suita scrierilor care au apărut și, nădăjduim, urmează să apară vor înverzi ideea că fără carte tipărită barbaria ne va îmbrățișa precum monstruosul șarpe dintr-o proză spaniolă. Desigur, va fi, se va spune, o moarte din… dragoste.
Cu „Dor de Munte”, alături de celelalte două volume, Dinu Mititeanu ilustrează în chip admirabil adaugiul latin „mens sana in corpore sano”. Ca un veritabil patriarh al potecilor și înălțimilor alpine, dar și un inspirat, tenace și convingător propovăduitor al unei existențe în armonie cu universul de lângă noi, Dinu îmi tot amintește, aproape cu fiecare pagină, de zicerea eminesciană: „cine nu minte niciodată este Natura”; marele poet neobosind nici o clipă să tânjească după vremurilor când „natura era adevărată ca omul, și omul adevărat ca natura”. Dinu Mititeanu ne aduce Muntele în casă, în suflet, cartea lui abia ieșită de sub tipar având chipul și menirea unei delicate catedrale. Autorul merită tot omagiul nostru, al tuturor celor care nu ne vom trăda niciodată idealurile… O spune Dinu și mai frumos, în rândurile care încheie coperta a IV-a „… Deținem avuții pe care nu ni le poate fura nimeni, care nu se pot devaloriza, deoarece sunt depuse în cea mai sigură bancă – în suflet!” Toate cărțile lui Dinu au suflet. Și mai au, cum tocmai spunea excelentul om de cultură clujean Ovidiu Blag, har și… dor.
Lasă un răspuns