Ștefan Dimitrescu s-a născut în 1886 la Huşi. La 16 ani, pleca la Iaşi pentru a studia violoncelul la Conservator, dar peste numai un an îşi descoperea adevărata pasiune pentru pictură şi se înscria la Şcoala de Arte Frumoase din oraş, unde l-a avut profesor pe Gheorghe Popovici şi unde l-a descoperit pe Tonitza, cu care a continuat o prietenie strânsă. El a fost de asemenea un reputat violoncelist. A studiat în paralel la Școala de arte frumoase din Iași (1903-1908) și la Conservatorul din Iași (1903-1907), apoi și-a continuat specializarea la Paris. Studiile sale artistice au fost completate la Paris, unde a urmat cursuri la Academie de Grande Chaumiere între anii 1911 şi 1913. În 1918 a fost unul din fondatorii asociației Arta română. Împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat, în 1926, Grupul celor patru, bazat în principiu pe strânsa unitate de concepţii dintre membrii săi şi pe o dorinţă comună de a inspira un nou suflu picturii, eliberând-o de constrângerea atelierului şi apropiind-o de natură şi de mediul propriu subiectului pictat.
Din 1927 a fost profesor la Școala de arte frumoase din Iași, fiind numit directorul acesteia un an mai târziu, poziţie pe care a ocupat-o până în anul morţii – 1933. Opera sa profund umanistă în care interesul pentru studiul diferitelor tipologii este revelat de preponderenţa portretului, este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje. Ea înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor mineri, cuprinzând elemente de critică la adresa societății din vremea sa. În operele lui Ștefan Dumitrescu, factura robustă și sobră echilibrează culoarea și conturul grafic. Lucrări sale reprezentative în această privință sunt: Morții de la Cașin, 1917; Minerii (1921); Cina (1924); Femei țesând la război, „Bucătăreasa” (1926), „Ţărănci din Sălişte”, „Ţigănci din Dobrogea” etc.
Prietenul Nicolae Tonitza aprecia: „…voluptatea lui Ștefan Dimitrescu pentru studiul aprofundat al naturii, varietatea și multitudinea de desene, care erau la el splendide preludii muzical-cromatice și care i-au adus publicul mare și faima unui desenator fără pereche la noi”. La rândul său criticul Tudor Vianu spunea: „…pictorul a reținut un reflex din pictura lui Toulouse-Lautrec, care în anii dinaintea războiului rămăsese încă printre zeii boemei din Montparnasse. …(Tudor Vianu) se întreba ce vor fi devenit pânzele lui Ștefan Dimitrescu reprezentând săli de teatru sau de cafenea, cu figuri caracteristice, pictate într-o intenție vădit psihologică și care aminteau pânzele fixând forfota pitorească a vestitului cabaret Moulin Rouge, cu care Toulouse-Lautrec interesase atât de puternic pe contemporanii săi?” („Fragmente moderne”. Ed. Meridiane, 1972). Iolanda Malamen a ținut să adauge următoarele: „În scurta sa existență (1886-1933), Ștefan Dimitrescu a lăsat o operă extrem de bine articulată, realizînd, mai ales din lumea satului, adevărate capodopere de construcție și de echilibru. Considerat de toți contemporanii un excepțional desenator, în pictură, Ștefan Dimitrescu, are o cromatică stăpânită, cerebrală, puternic narativă.”
În anul 1933 pictorul realist și violoncelistul Ștefan Dimitrescu, artistul dăruit celor două muze (picture și muzica), pleacă prea devreme către stele, lăsându-ne opera sa martoră a unei vieți zbuciumate și a unui mesaj realist asupra existenței umane.
Lasă un răspuns