Cu arcanul din hățuri al unui altfel de „cal troian”…

Acum avem ocazia să vedem și „soluția” Europei… Felul în care va răspunde la noua provocare a lui Putin… Modul în care va aborda, sub aspect juridic, criza umanitară rusească… Cea a fugarilor goniți din țara lor de teama arcanului… Pentru că se vor suprapune non-sensuri pe care UE le-a tot meșterit și impus statelor membre, dar fără a privi însă în perspectivă… Și vom vedea acum felul în care Europa se va raporta la rușii care fug de mobilizarea din țara lor, dar fără a deveni ea însăși un factor discriminant… Cum îi va cataloga… Pentru că se va găsi ea însăși într-o contradicție… Și nu doar de teama apariției pe tapetul conflictului al unui altfel de „cal troian” (reconceput, în fond, la modernitățile și specificitățile războiului hibrid, nu?!), ci, mai ales, din cauza blocajului pe care l-ar putea avea din partea propriilor state membre… Pentru că, pe de o parte, UE a cerut suspendarea „otova” a vizelor pentru ruși, dar, pe de altă parte, s-a dovedit extrem de generoasă în asigurarea unui cadru larg, fără nici un control, al afluenței de refugiați… Inclusiv ucrainienei… Or, cum vor fi tratați cetățenii ruși care vor fugi de tiranul lor?… Umanitar, și ei ar trebui să primească statutul de refugiați, nu?… Și ar trebui distribuiți în același mod în care s-a procedat și cu alți refugiați… Dar cum vor răspunde unui eventual astfel de apel statele care au deja comunități semnificative de refugiați ucrainieni?… Țări ce nu vor sta nepăsătoare, eventual privind cum pe teritoriile lor se vor înrădăcina fracții de refugiați ce vor putea aprinde oricând focare de conflict…

Poate și acesta este o parte a războiului hibrid, nu?!… Să generezi Europei probleme la care nu s-a gândit ori pe care le-a tratat prea simplist… Iar aici ar trebui inclusă și acțiunea de mobilizare forțată din Rusia… Nu atât pentru a asigura „carne de tun” pentru propria-i armată, cât, mai ales, pentru a genera și forța un exil al propriei populații, a unei părți din aceasta… Un exil care să compenseze „victoria” de pe tușă a Europei, pe care aceasta a crezut că a obținut-o prin sancțiunile vizând vizele cetățenilor ruși…

Din această perspectivă, Polonia și Cehia nu trebuie nicidecum blamate pentru că au anunțat că nu vor deschide granițele pentru rușii care fug din cauza mobilizării în masă… Pentru că, în fond, nu vorbim despre o criză umanitară… Ci despre decizia internă a unui stat… Iar corelând cu normele internaționale, putem spune că toți cei ce își părăsesc țara, pentru că nu vor să îndeplinească o obligație civică impusă de propriul stat, nu îndeplinesc criteriile pentru a primi vize umanitare. În fond, nici unui alt stat nu i-ar plăcea, să vadă cum, în situația unei acțiuni similare de mobilizare a propriilor cetățeni, aceștia fug și sunt primiți cu brațele deschide de către alte state, nu?!…

În fapt, Polonia și Cehia au semnalat necesitatea unei definiri urgente și clare a statului acestor fugari… Care nu sunt nici dezertori, ei fugind de mobilizare, nu lepădându-se de haina militară, dar nu sunt nici azilanți. Și atunci, ar trebui ei tratați ca refugiați din motive umanitare?… Avem vreo dovadă că ei fug din țara lor din cauza unor presiuni și amenințări ce le pot pune viața în pericol imediat?… Mai ales că mobilizarea pentru război este o obligație constituțională… Și fiecare stat ar trebui să privească lucrurile prin acestă posibilă variantă, de a ajunge, la rându-i, să nu își poată mobiliza proprii cetățeni din cauza disponibilității altora de a-i primi ca „refugiați”. Chiar și în cazul nostru, dacă analizăm sincer, oare cum ar arăta astăzi o eventuală campanie de chemare sub arme a cetățenilor?… Ne-ar plăcea să avem de-a face, pe lângă exilul unei părți a celor vizați, și de imposibilitatea de a aplica normele constituționale ale mobilizării pe timp de război, doar pentru că alte țări deschid larg granițele pentru fugari?…

Am ajuns într-un alt punct al războiului hibrid… Generarea unor probleme ce pot da naștere unor conflicte la nivelul propriilor națiuni, inclusiv din cauza asperităților dintre grupurile și comunitățile de refugiați… Și nu doar Polonia și Cehia sunt expuse riscului de a avea „fața în față” refugiații ucrainieni, deveniți între timp poate chiar rezidenți, și grupurile de refugiați ruși… Or, are vreun stat UE capacitatea de a răspunde unor eventuale asemenea conflicte?… Fără a mai vorbi despre posibilitatea ca exodul declanșat de Putin să „livreze” Europei adevărații „cai troiani” ai acestui război!… Pentru că nu doar Polonia ori Cehia, dar nici alte state nu sunt pregătite să răspundă unei asemenea provocări… Capacitatea de a identifica eventualii spioni, agitatori și declanșatori de acțiuni ostile statului gazdă, prin refugiații ruși… Am avut dovada în cazul primelor valuri de refugiați în Europa… Și cine ar vrea, în fond, ruși la el în țară?!… (Și nu doar din considerentul că așa ar putea Putin, sau cine îl va urma, să își justifice invaziile, motivând că își protejează comunitățile pentru că nu au drepturi, ci pentru că există o fobie istorică justificată!)…

Unde suntem noi? Din păcate, tot sub coada Europei Ursulei, așteptând indicații… Dar ce ne facem dacă Republica Moldova ne va solicita ajutorul în fața unui eventual asalt al refugiaților ruși?… Cum ne vom poziționa noi în a le oferi un suport logistic când nici măcar nu am luat în considerare, la nivel instituțional, o asemenea posibilitate?… Ce sfat le vom da dacă, prin părți ale frontierei lor cu Ucraina, devenite ruse prin orice fel de acțiuni, vor avea adevărate porți și punți de intrare a refugiaților ruși în Moldova, apoi mai departe în Europa?… Cum îi vom consilia noi cu toată experiența Nato în spate?… Mai ales dacă poziționarea clară de azi a Poloniei și Cehiei, ca limitare a accesului unor posibile cauzalități în Europa, va fi fost tratată de noi cu indiferența impusă de alții…

Lasă un răspuns