Ion Jalea – sculptorul cu o singură mână și o singură voință

Ion Jalea este un nume cunoscut în pleiada de artiști plastici pe care i-a dat acest popor. El s-a născut la 19 mai 1887, la Casimcea, în județul Tulcea și a fost un mare sculptor monumentalist, dar și pedagog român, membru titular al Academiei Române. A luptat în Primul Război Mondial și și-a pierdut mâna stângă în luptă, fiind nevoit să sculpteze toată viața doar cu mâna dreaptă. Ce care i-a descoperit talentul a fost Dimitrie Hârlescu, numit „bavarezul” în epocă, la începutul secolului trecut. Bavarezul a fost primul pictor profesionist cu școală, care a venit la Constanța. Dimitrie Hârlescu a descoperit talentul tânărului Ion Jalea și a decis pe loc pentru el, că trebuie să urmeze o carieră artistică, lucru la care Ion Jalea nu prea visa, pentru că nu a avut condițiile necesare pentru a-și valorifica aceste aptitudini. În urma recomandării lui Hârlescu și cu o bursă dată de municipalitate, Jalea a plecat la Școala de Arte și Meserii la București, după care a făcut studii universitare în Capitala țării. Absolvă în 1908 Școala de Arte și Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe sculptorii Frederik Storck și Dimitrie Paciurea. Își desăvârșește formația artistică la Paris, la „Academia Julian”, în atelierul lui Antoine Bourdelle. La întoarcerea de la Paris s-a înrolat în armată și a luptat în război, unde și-a pierdut brațul stâng. Era să își piardă și piciorul, a fost grav mutilat, dar și-a găsit resursele necesare pentru a supraviețui artistic. Ion Jalea a avut o voință extraordinară, a putut să lucreze și cu acest mare handicap fizic și a realizat o operă care a stat sub semnul unei seninătăți clasice.

Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității – în special a figurii umane – și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică. În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice – gesturi, diagonale ascendente sau descendente – într-un ansamblu coerent și static. O sinteză a înzestrării sale, a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice ne oferă compoziția „Arcaș odihnindu-se”, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926. El pleacă către stele la 7 noiembrie 1983, din București, lăsând în urma sa sute de statui și monumente. În data de 19 martie 2009, Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ocazie cu care a avut loc ceremonia de inaugurare a copiei în bronz a operei de artă „Arcaș odihnindu-se”, sculptură de Ion Jalea, donație a statului român către Curtea de Justiție din Luxemburg.

Dintre mărețele sale sculpturi amintim: • Compozițiile alegorice „Căderea îngerilor” și „Căderea lui Lucifer”, expuse în 1915 la a XV-a Expoziție a Tinerimii Artistice; • Monumentul eroilor ceferiști, realizat în 1923 împreună cu Cornel Medrea și amplasat lângă Gara de Nord din București; • Statuia „Lupta lui Hercule cu Centaurul”, amplasată în Parcul Herăstrău din București și datată 1925; • Statuia lui Spiru Haret, dezvelită în 1935 în București; • Statuia lui Dumitru Brezulescu, inaugurată în 1936 în localitatea Novaci și distrusă în 1948; • Bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în 1943 în Rotonda scriitorilor în Parcul Cișmigiu din București; • Bustul lui Octavian Goga, amplasat în 1943 în Rotonda scriitorilor, în Parcul Cișmigiu din București. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă; • Bustul lui Leon Ghelerter, dezvelit în anul 1946, la un an de la moartea acestuia, în curtea spitalului „Iubirea de Oameni” din București; • Statuia lui George Enescu, dezvelită în 1971 și amplasată în fața Operei Naționale București; • Bustul lui Theodor Rogalski expus în holul Studioului de concerte „Alfred Alessandrescu” al Societății Române de Radiodifuziune; • Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, din Tulcea, turnată în bronz, dezvelită în Piața Republicii la data de 1 decembrie 1972. Domnitorul este reprezentat călare, în armură de cavaler-oștean, într-o poziție statică și cu privirea spre interiorul țării; • Statuia „Aruncătorul de ciocan”, dezvelită în anul 1977 în Parcul Universității din Suceava; • Grupul statuar „Mama și școlarul”, dezvelit în anul 1977 în curtea Școlii Gimnaziale nr. 3 din Suceava; • Statuia ecvestră a lui Decebal din Deva, realizată în anul 1978 și amplasată în Piața Victoriei, în fața Casei de Cultură; • Grupul statuar „Dragoș Vodă și Zimbrul”, dezvelit în anul 1978 în Piața Arboroasa din Câmpulung Moldovenesc; • Bustul lui Miguel de Cervantes amplasat în Piața Spania din București, lângă Bulevardul Dacia; • Reliefurile Împărat și Proletar; • Reliefurile de la Obeliscul Unirii din 1859, componentă a Monumentului Unirii din Focșani, amplasat în Piața Unirii. Înscris în Lista monumentelor istorice din județul Vrancea, cu codul cod LMI VN-III-m-B-06579.

Un mare număr din sculpturile lui Ion Jalea se găsesc în Muzeul Memorial „Ion Jalea”, o secție a Muzeului de Artă din Constanța, care cuprinde Colecția „Ion Jalea”. Colecția a fost inaugurată în august 1968 și s-a constituit pe baza donației sculptorului Ion Jalea. Ea grupează 227 lucrări, din care 119 intrate în patrimoniu, în anul 1985. Nu putem trece peste Mausoleul de la Mărășești. Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat, între anii 1923 – 1938, după planurile arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu, care au fost câștigătorii concursului de proiecte și premiați cu 40.000 de lei aur. Monumentul a fost inaugurat în mod oficial la data de 18 septembrie 1938. Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924, în prezența Reginei Maria și a altor personalități ale vremii, și s-au reluat după 12 ani, în 1936. Basoreliefurile „Cupolei Gloriei” au fost realizate de către Cornel Medrea și Ion Jalea și ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărășești. Pictura interioară a fost executată de Eduard Săulescu. Arhitectul și sculptorul Emil Wilhelm Becker, sculptor al Casei Regale, a avut o contribuție însemnată la realizarea Mausoleului, pentru care, în anul 1924, a realizat toate sculpturile din capelă și din interiorul criptei.

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 110 era înscris sculptorul Ion Jalea cu propunerea „comandor al Stelei”. Ca merite și decorații avem: Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) și – în același an – titlul de Artist al Poporului. Din 1956 a funcționat ca președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România. La toate acestea mai adăugăm titlul de „Erou al Muncii Socialiste” (4 mai 1971), primit „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii” și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii.” Pentru cine vrea să adâncească studiul legat de acest mare om de cultură, există în zona veche a municipiului Constanța, într-un superb imobil de patrimoniu cu coloane în stil brâncovenesc și o terasă fantastică de pe care se vede marea până la Pavilionul Regal, „Muzeul Ion Jalea”, locul în care găsim multe dintre lucrările artistului. Un sculptor reprezentativ pentru Dobrogea, Ion Jalea, deși și-a pierdut brațul stâng în Primul Război Mondial, chiar la începutul carierei, a făcut abstracție de handicapul său și a realizat opere impresionante. Din păcate, Muzeul de Sculptură Ion Jalea, care își are sediul în fosta „Casa Pariano” (care i-a aparținut lui Constantin Pariano, prefect al Constanței din perioada 1900-1912 și a fost construită după Primul Război Mondial) de pe Bulevardul Elisabeta din Constanța este un obiectiv turistic puțin mediatizat, despre care nici măcar constănțenii nu știu prea multe.

Ion Jalea a căutat armonia, echilibrul static, acea expresie extraordinară a figurilor care țin de frumusețe, de armonie, care tind către acea zonă a unei înțelegeri extraordinare între om și Univers, pe care artistul a știut să o ilustreze atât de bine. Deși a avut un start nefericit cu care a pornit în viața artistică, acest lucru nu s-a văzut în lucrările sale. Ion Jalea și-a realizat întreaga operă sub semnul seninătății și echilibrului, sub semnul cărora a realizat întreaga operă. O operă îndelungată, deoarece Jalea a murit la peste 90 de ani și a avut șansa să lucreze mult și să fie recunoscut, atât în tinerețe, cât și în perioada următoare. Nu era ușor să fii recunoscut și să ai continuitate în recunoaștere în perioada comunistă, pentru că atunci s-a produs o ierarhie a valorilor, care uneori nu avea legătură cu artele vizuale, ci cu comandamente politice.

Toate acestea ne-au fost spuse de critical de artă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța. Jalea a rezistat și a reușit să aibă comenzi remarcabile. El este unul dintre marii autori de monumente din țara noastră. Una dintre ele, grupul statuar Regina Elisabeta poate fi văzută în timpul plimbării pe faleza Cazinoului. Cea de-a doua se intitulează „Arcașul” și se află în fața Muzeului Ion Jalea, de pe Bulevardul Elisabeta. De-a lungul întregii sale vieți, Jalea a avut mai multe cicluri tematice, dar cel care a durat în toată cariera sa artistică, a fost inspirat din viața țăranilor. Au fost imagini care i s-au impregnat pe retină încă din copilărie și are câteva dintre cele mai frumoase statui de mici dimensiuni. Statuia mică nu este ușor de realizat, cu atât mai mult cu cât el avea și vocația operelor monumentale. Câteva țărănci la muncă sau care cărau saci, femei prășind, un țăran cu calul, mici capodopere în care se recunoaște atât viziunea, cât și stilul și capacitatea artistului de a înțelege subiectul și de a-i adecva mijloacele de reprezentare. Un al doilea ciclu, extrem de important pentru creația lui Ion Jalea este cel religios. Ion Jalea a fost un mare credincios și are opere închinate acestei deschideri către credință. Are o serie întreagă de lucrări inspirate de religie, dar și două dintre cele mai mari sculpturi ale sale de interior,

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, modelată exemplar, care se află în Muzeul Ion Jalea, situat în imediata vecinătate a Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Oamenii care vin de la catedrală și intră în Muzeul Ion Jalea se bucură să vadă aceste întrupări perene ale celor doi sfinți. Câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului Ion Jalea fac parte din ciclurile religios și cele inspirate din viața țăranilor și din arta antică. L-au preocupat foarte mult aceste subiecte, a făcut și sculpturi care reprezentau victoriile antice, acele femei care simbolizau victoria, realizate cu un veșmânt ușor deasupra, în tehnica draperiilor umede. Alte opere reprezentative sunt cele din domeniul rural, lucrările cu femeile de la țară, din ciclul religios, reliefuri și cei doi Sfinți Petru și Pavel. Are o reprezentare foarte frumoasă a Sfântului Gheorghe, capul Sf. Pantelimon, iar statuia întreagă se află la Mănăstirea din Techirghiol, a precizat Doina Păuleanu. Cea de-a treia direcție care îi străbate întreaga creație este inspirată de arta antică. Hercule doborând centaurul, o lucrare de mari dimensiuni, transpusă în piatră se află în Parcul Herăstrău. O lucrare de mici dimensiuni, grupul statuar închinat eroilor francezi căzuți în România în Primul Război Mondial, se află tot la București, într-unul dintre parcurile centrale. În Muzeul Ion Jalea sunt expuse autoportretul, portretul mamei, al tatălui și al fiicelor sale, „femeia cu dovleci” sau „arcașul” în viziune de interior. Arcașul a fost una dintre formele spațiale care l-au preocupat pe Jalea decenii de-a rândul. Prima formulă în care a întrupat arcașul ca un soi de simbol al rezistenței poporului român, a fost realizată când avea în jur de 26 de ani și la ultimele a lucrat până târziu în carieră. Toate aceste lucrări pot fi văzute în Muzeul „Ion Jalea”, în care sunt expuse operele sale, care au fost donate. Artistul a dorit să doneze operele sale Constanței, implicit Muzeului de Artă din Constanța, pentru că de aici a pornit destinul său artistic și acestui mediu a dorit să îi închine întreaga operă. El a oferit orașului nostru o serie întreagă de lucrări în anul 1968, când s-a și înființat muzeul, iar apoi, în anul 1994 familia a dăruit alte lucrări Muzeului de Artă din Constanța, după moartea artistului. Acum, instituția de cultură are o colecție completă și reprezentativă a operei acestui sculptor. Este inedit faptul că Muzeul „Ion Jalea” îi este dedicat doar celui care îi poartă numele, un lucru mai puțin obișnuit la noi. În general, sunt puține muzee dedicate unui singur artist, pentru că trebuie să ai un repertoriu impresionant de forme pentru a putea deschide un astfel de muzeu. În Muzeul „Ion Jalea” există un număr impresionant de lucrări, peste 200, din care cea mai mare parte este expusă, dar există și lucrări expuse la Muzeul din Constanța și în depozite. Ion Jalea a fost un artist reprezentativ pentru Dobrogea și pentru creația sa. Este important de spus și faptul că unul dintre miracolele artei noastre moderne este tocmai apariția sculpturii, în cea de-a doua generație din care face parte și Ion Jalea. Ea îi include pe Brâncuși și pe Paciurea, doi dintre cei mai mari artiști pe care i-a avut neamul românesc.

Când ajungeți pe faleza din Constanța, veți putea afla și Muzeul „Ion Jalea”. Edificiul este ridicat în cel mai înalt punct al falezei și poate fi admirat de pe Bulevardul Elisabeta. El are proporții echilibrate foarte frumos și un foișor deschis, cu coloane în stil brâncovenesc. De pe terasa muzeului poate fi văzută marea, până la Pavilionul Regal, iar sutele de lucrări plastice ale maestrului Ion jalea aflate aici vă vor explicita cariera neșovăielnică a celui ce poate fi numit sculptorul cu o singură mână și o singură voință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*