Eu îl apreciez mult pe jurnalistul Valeriu Pricină, dar nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit la televizor spunând: „Cine este domnule George Simion, ce a făcut el pentru această țară de toate televiziunile au preluat nunta lui?” Televiziunile particulare domnule Pricină sunt libere să preia ce vor ele, au un singur stăpân: telespectatorul… Poate așa ar trebui să fie, totuși excepțiile au devenit numeroase, iar cele din categoria „excepții” au preluat doar ce le-a dictat stăpânii lor. Noi vrem o lume liberă (adică eu) și am fost fericit când am citit o scrisoare a domnului colonel ziarist Valeriu Pricină către Viorel Kis: „Colega draga, stăpânul poate fi bestie cu sluga, dar dacă sluga este Iancu Jianu sau Pintea Haiducul nu prea ține. Noi primim de 30 de ani răsplata pentru ceea ce am făcut în dec. 89 și pentru ceea ce am îngăduit după, până astăzi”.
Acum nici eu nu știu cine este acest George Simion, dar îmi place. Îmi place în primul rând pentru că este singurul care face opoziție celor care sunt în toate „pozițiile” și conduc totul după dictare. Scriitorul și jurnalistul Gabriel Klimowicz a scris un articol în care a spus totul: „Am fost la o nuntă. Dar, n-a fost o nuntă ca toate nunțile. Să-ți ieși din toate mințile. Ciudată nuntă. Se făcea că undeva, între dealuri învelite în verdele de acasă, era un sat. Un sat de la țară. Un sat atipic prin faptul că era normal. În plină resetare, țărani îmbrăcați în țărani. Și orășeni îmbrăcați în țărani. Ciudați. Și mai ciudat era că muzica era românească. La fel ca satul. Și încă de aia veche. Obișnuit cu muzica de la radio, m-am surprins că voiam să traduc „muică” în engleză. O nuntă în care nu s-a furat mireasa și nici nu s-a strigat darul și nici nu s-a certat mirele cu socrii pe bani. Ciudată, ce vă spuneam.
Bine. Să faci nuntă mare cu episcopi, ortodoxă, după tot tipicul, pe vremea asta globalistă, în care Dumnezeu nu mai e la modă, nu e ciudat? Ca să nu mai vorbim că slujba, cu altarul în vârful dealului, a fost una dintre cele mai frumoase și mai adânci la care am asistat. În care unirea dintre bărbat și femeie devine un act de iubire în care se amestecă Dumnezeu. Și e o unire spirituală, la care sunt chemați să participe și strămoșii și urmașii. Ciudată, nu? Acum, când nu mai trebuie să fim siguri că familia e formată din un bărbat și o femeie, și din copii lor, nu ai altora.
Ni se spune de la Bruxelles că trebuie să mâncăm insecte, friptură de lăcustă la grătar în sos de păduchi lați și pâine din viermi de făină. Și, în mijlocul promovării „mâncării sănătoase”, care e menită să salveze planeta, să vii și să faci nuntă cu sarmale, fleici mustoase de porc, mici la grătar, cârnați de toate felurile, nu e ciudat? 50-60-80 nu mai știu câte grătare fumegau deodată. În ciuda Bruxelles-ului, cu varza lui cu tot. Păi, a fost mai mult decât o nuntă. A fost o declarație de război împotriva gândacilor din capetele de Bruxelles. Tocmai ne resetam cultural cu ministrul Câmpeanu și desființam tradițiile, iar comportamentul – recomandat cu mască – făceam eforturi să devină unul universal, educat sexual și dezvoltat personal. Să vii în această atmosferă aseptică, în care toate diferențele și identitățile se șterg și să-ți afirmi identitatea românească, afișând portul popular, ia și opincile, nu e ciudat? Ba, chiar și retrograd.
A fost mai mult decât o nuntă. A fost o afirmare apăsată a identității naționale. Iar oamenilor le-a plăcut asta și s-au distrat nebunește, încingând hore și sârbe, închinând bere și vin. Unii, dintre cei cărora li s-a scos „nunta” din suflet, au spus că a fost o imensă afacere ilegală care trebuie cercetată de ANAF, poliție, SRI și ce-o mai fi. Au fost foarte surprinși când au aflat că lumea a venit acolo pe cont propriu, plătindu-și chiar și deplasarea”. Iar în vremea în care nuntașii dansau și cântau, onor guvernul nostru mai făcea o nefăcută. Scriitorul Alexandru Petria scria: „Un exemplu de trădare a intereselor naționale este privatizarea Termocentralei Mintia. Într-o lume în care puterea reală este la cel care are energiile, asemenea afacere întâlnești numai în țările fără busolă, unde corupția este mod de viață. Întreg guvernul poartă vina mizeriei.” În timp ce doi tineri se uneau în această mare taină, și în timp ce Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie reușea să-și ducă slujba până la capăt (cu microfon) s-a dat alarma. O voce chinuită de invidie anunța cum o bombă este gata să explodeze (tot din invidie și ea) pe aceste locuri pline de normalitate.
Istoricul britanic, Lord Sumption, spune undeva: „Absența scrupulelor morale în numele a ceea ce se crede a fi binele public este primul simptom al totalitarismului. Reducerea ființelor umane la simple instrumente ale politicii de stat este al doilea”. Acum aștept vești de la următoarea nuntă ce se va desfășura pe Lacul Como sau de pe o insulă grecească făcută de un proaspăt îmbogățit.
Au și privatizările rostul lor…!
Lasă un răspuns