Apocalipsa stepei…

Recensămintele ucrainene ne-au tot dat o scădere accelerată a numărului de români care trăiesc între înșelătoarele hotare galben-albastre. Este, desigur, o continuare a practicii de odinioară a cancerului habsburgic. Dacă realitatea este asta – ceea ce, desigur, n-are nici o legătură cu adevărul – de unde atâta popor de eroi căzuți pe front aparținători neamului nostru?

Cât privește România de dincolo de Prut, atitudinea celor care o conduc – o oribilă mascaradă a cârdășiei ruso-germane, cea mai dezastruoasă împreunare de interese și crime din existența Europei – nu poate decât să-ți blocheze sentimentul elementar al românismului greu încercat de vrăjmașii iviți din îndepărtate pustietăți. Dacă revenirea între hotarele noastre firești are în vedere doar faptul că sunt gata-gata să fie înghițiți de malaxorul rusesc, și nu din convingerea că România este trunchiul din care se trag, atunci nu fac altceva decât să joace la ruleta celor care i-au desfigurat sub toate chipurile. Și să rămână, pentru România, o căscată gaură neagră care nu va putea fi săturată niciodată. Dacă lucrurile s-ar pune așa, cu cât ajutor s-a trimis în Basarabia se putea cumpăra Alaska și ne rămâneau ceva bani și de o potecă până acolo… Scriu cu tristețe aceste rânduri fiindcă știu prin câte suferințe și sacrificii au trecut românii de dincolo de Prut, la fel cum am cunoscut și cunosc atâția patrioți basarabeni care nu au un alt ideal mai sfânt decât cel de a se înfăptui Reunirea. Se întâmplă însă ca în ape tulburi, cu ceva… Maia la mijloc, încercând să salvezi de la înec pe cineva, să fii și tu însuți tras la fund…

Pentru români, și nu numai, Ucraina este la fel de periculoasă – prin cruzime, prin excese animalice – ca și Rusia. Cu toate acestea, Rusia – probabil cea mai monstruoasă fiară pe care a cunoscut-o vreodată pământul – trebuie învinsă. Cu orice preț. Ceea ce n-au făcut, de-a lungul veacurilor, generațiile anterioare care au tolerat extinderea acestei apocalipse de stepă, cade în obligația generațiilor de astăzi de a bloca invazia inimaginabilei calamități pe care o provoacă rușii. Stoparea spiritului rusesc – până la distrugerea lui totală, dacă este cazul – reprezintă o misiune sfântă. Nu trebuie să mai rămână pe umerii generațiilor viitoare teribila povară moștenită de la înaintașii care fie n-au putut, fie din interese ultra-meschine și lașități, au lăsat cale liberă panslavismului, translat ulterior în bolșevism.

Dacă va fi nevoie – ceea ce nu este de dorit – Ucraina va merita cu prisosință și ea soarta la care trebuie adusă Rusia. Deși, ca român imparțial – îi cer iertare Celui de Sus că mi-a încolțit un asemenea gând – cred că mai bine pentru noi ar fi să iasă înfrântă nu numai Rusia, ci și Ucraina. Deopotrivă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*