Un „arnăut” vrea să extermine… Dacii de pe coperta unei reviste. Ba chiar din toată istoria României!

Nu înțeleg cum îi ia pe unii gura pe dinainte, pe din spate sau cine mai știe cum, numai ca să dea cu bâta în baltă… Am primit mesajul unui ins care se leagă, hodoronc-tronc, de „România pitorească”. Sigur, nu e primul. Și nici nu-l cunosc. Tot așa cum dânsul nu are habar despre „Promovarea turistică a României pentru străini prin anii 1980. Varianta de export a revistei „România Pitorească” editată de Min. Turismului. Vizitați România în care serbăm 2050 de ani…” Da, așa și-a început perorația. Dacă această postare nu mi-ar aduce oarece „atingere”, l-aș fi lăsat în plata Domnului. Chit că Domnul, de o vreme, constat că tot întârzie cu plata „facturilor”. Cu atâția hăbăuci, i-o fi și lui destul de greu…

Nu-l cunosc pe acest Radu Oltean, și nici nu vreau să comit vreo eroare. Mi-amintesc doar că am întâlnit un asemenea nume, cu ceva ani în urmă, pe niște hărți comercializate în sul. Desenatorul de atunci – poate și de azi – întinsese pe hârtie hotarele urmașilor lui Asparuh până dincolo de Carpați, dedându-se la niște elucubrații aiuritoare. Am rupt hărțile, le-am pus puțină sare și le-am gunoit. Nu mai țin minte dacă acele făcături le-am cumpărat de la Prima școală românească din Șchei sau de la vreo librărie. N-am nici o îndoială însă că le-am achiziționat din Brașov. Apropo de Șchei: în mod sigur am asociat acest nume de cel al mai cunoscutului Vasile Oltean, directorul „Școlii”, cu care am realizat prin ani câteva interviuri pentru „Holidays in Romania” (una dintre „variantele de export” ale României pitorești). Doar atât. Hărțile erau prea barbar tendențioase, lipsite de orice temei științific. Erau, pur și simplu, o propagandă pan-bulgărească în detrimentul României.

Am avut noroc, vorba vine, că am apucat să citesc totuși textul până la capăt, ba și câteva comentarii (unele, defavorabile „postatorului”, prin care era suspectat, în general, de defăimare a istoriei noastre). Numai că ieri, în momentul când am încercat să dau un obștesc răspuns, conținutul devenise „indisponibil” pe motiv că „proprietarul” l-a distribuit unui grup restrâns, că i-a „modificat vizibilitatea sau că a fost șters.” Ce să mai fac? Mă uit în dreapta, mă uit în stânga – să nu mă calce mașina – și am încercat alte poteci on-line spre Radu Oltean. Și uite așa am dat peste un ilustrator de geți, daci, traci. Asta îmi mai trebuia! Parcă nu eram sătul de „portretul” lui Ștefan cel Mare, săvârșit de un desenator sinistru – sinistru fiindcă nu respectă adevărul istoric – pe numele său Valentin Tănase. Fața de malac pictată cu (în) ulei pe pânză chiar n-are nici o legătură cu chipul lui Ștefan cel Mare de care s-au ocupat, prin veacuri, figuri ilustre ale culturii și istoriei noastre: de la Grigore Ureche și Ioan Neculce, la B.P. Hasdeu, T. Maiorescu, Nicolae Iorga ori Epaminonda Bucevschi. Pe mâna cui ajuns bietul Ștefan cel Mare, despre care se scria în „revista Historia” cum că ar fi fost un exterminator al… minorităților din Moldova anilor săi! E tare… historia asta.

Ei bine, prea greu nu mi-a fost să-mi dau seama că făcătorul de hărți antiromânești și ilustratorul de geți, daci, traci par a fi aceeași persoană. Deși ghimpele incertitudinii… Ce să mai lungesc vorba: RO-ul în cauză aduce cu un arnăut… neomarxist ce-și oferă serviciile – garantat antiromânești – noroadelor din sudul Dunării, care au marcat neînchipuit de mult – precum bulgarii, zice-se – medievalitatea românească. Arnăutul nostru nu se oprește aici. Merge și mai de departe cu oferta de servicii, până la Odesa, întinzând o vorbă de ajutor și unei etnii „pedepsite”, cândva, de armata română. Se pare că în mintea acestui „sudit” (doar bulgar?), crescut la poalele Tâmpei, probabil, Iuda se trăgea dintr-un dac de pe Columna lui Traian (din ciment, o taxa RO pe cea de pe coperta revistei). Dacă nu dac, atunci get. Get-beget. Altfel, nu există nici o explicație pentru ura pe care o prăsește dânsul cu o seninătate balcanică împotriva rădăcinilor din care – ne place sau nu ne place – ne tragem. Măcar o parte dintre români. Există și o altă categorie de exaltați – în minoritate față de cohortele multicolore „cu fuste și fără sutien” – cărora le recomand să-și obosească ochii și pe cartea lui Dumitru Drăghicescu – „Din psihologia poporului român”. Desigur, pentru cine și-a mai păstrat apucătura cititului.

După cum se vede, mă văd obligat, vorba poetului, să-mi „apăr sărăcia, și nevoile, și neamul”. Radu Oltean – nu știu, totuși, care o fi acela – vorbește despre România pitorească fără să știe nimic despre revista și redacția de atunci. A ochit două coperți ale VR, din anul 1980 – le reproducem și noi, dar nu în versiunea franceză – și pac, viteazul ilustrator, încingându-i-se vopselurile, dă cu dacii de pământ. Ca un berbec. Dacă ar fi frunzărit, mă rog, foiletat – la même Jeanette – revista respectivă s-ar fi dumirit că nicăieri nu scrie „Vizitați România în care serbăm 2050 de ani…” Ar fi dat de o încântătoare prezentare a civilizației dacico-getice, cu admirabile articole-studii semnate de prestigioși specialiști în domeniu. Față de un Hadrian Daicoviciu, Alexandru Vulpe, Ion Horațiu Crișan, Emil Condurache, D. Berciu, Radu Vulpe – am enumerat doar câțiva dintre cei care au avut ce să spună despre strămoșii noștri – Radu Oltean, oricare ar fi el în acest caz, nu-i decât, să mă ierte Dumnezeu, un oarecare Mucea, între vopsele, zugrăvind borduri. Foiletând revista, eventual, mai putea vedea acest arnăut „dacoton” că „macheta artistică” a „variantei de export” era realizată, pe atunci, de Anamaria Smighelschi, dacă i-o spune ceva acest artist plastic. (Ca și, ceva mai târziu, Vasile Orac, și el colaborator al „Vacanțelor în România”). Realizate de aceeași redacție, publicațiile erau „de sine stătătoare”. Desigur, „Vacances en Roumanie” (cu versiunile „Holidays in Romania”, „Ferien in Rumänien” etc.) nu putea fi totuna cu România pitorească, cea pentru „consum intern”. Cine își imaginează însă că putea fi „livrat la export” conținutul unei publicații destinate pieții interne nu poate fi decât naiv, necunoscător sau chiar nerespectuos. Fiindcă, pe atunci, chiar existau și profesioniști în domeniul propagandei turistice (termenul de propagandă e mai vechi decât cel de promovare). Fie că este vorba de Ministerul Turismului (din 1971), de ONT (din 1936, cu unele întreruperi, până a fost vândut unor ciprioți, dacă nu mă înșel), de Publiturism, de Editura Sport-Turism etc. Inclusiv, se înțelege, de redacția România pitorească și Holidays in Romania. Față de promovarea turistică de dinainte de 1989, ceea ce se întâmplă astăzi este un apogeu al tembelismul de care sunt în stare cei care scufundă, mă tem că irecuperabil, această țară. Am întreaga colecție – începând din 1958! – a publicațiilor, și nu numai, care au fost editate pentru integrarea României în circuitul turistic internațional. Nu vă puteți imagina ce minunății românești se află între coperțile lor… Apropo: interesează pe cineva să punem de un Muzeu al turismului românesc, idee născută încă din perioada interbelică?

Dar să legăm gura sacului. Nu port nostalgia acelor vremuri și nici nu sunt sluga vreo unor minorități abile în tot soiul de parșivenii, inclusiv ideologice ori de ștergere a identității românești. „Sport” pe care îl practică, din câte văd, destui indivizi plini de zel. De peste 40 de ani de când sunt la România pitorească am pretenția că știu, totuși, destul de bine ce s-a întâmplat și încă se mai întâmplă în această redacție. Motiv pentru care chiar nu suport ca tot soiul de rătăciți prin istorii mai vechi sau mai noi, clociți sub mantaua unui Lucian Boia et. comp. și împinși la tipar de editura Humanitas, să-și bage culorile unde nu le fierbe oala.

Poate n-ar fi trebuit să mă lungesc atâta. Cu toate acestea, mai stărui puțin. Tocmai să reamintesc faptul că unii dintre realizatorii României pitorești de atunci – alături de un alt grup de la România liberă – au fost singurii reprezentanți ai presei românești care s-au opus regimului comunist. Unii au fost băgați în pușcărie, alții și-au pierdut slujba, dreptul la semnătură, au beneficiat de alte și alte mizerii. Datorită și sacrificiului lor, diverse personaje de teapa lui R.O. să denig.reze, să murdărească și ceea ce nu ating. Dreptu-i?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*