Concert eveniment al Corului de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” la Slatina

Prestigiosul cor de copii și tineret „Symbol – Jean Lupu” invită publicul slătinean la un concert de excepție, susținut la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina joi, 23 iunie, la orele 19:00. Evenimentul este o reluare a celui mai recent concert al corului, susținut pe scena Ateneului Român, cu casa închisă. Mai mult de atât însă, este o revenire mult așteptată și plină de emoție în fața unui public special pentru membrii corului și dirijorii lor, dr. Luminița Guțanu Stoian, director-dirijor principal și Părintele profesor Jean Lupu, fondatorul corului de copii și tineret. Căci Slatina este o a doua casă a corului, locul în care maestrul Jean Lupu și-a început cariera pedagogică.

Programul concertului propune compoziții corale atent alese, cu o largă varietate tematică și stilistică, atât lucrări laice și de inspirație folclorică românești cât și prelucrări din repertoriul internațional, alături de muzică românească de film, ce vor purta auditoriul într-o frumoasă călătorie spirituală, pe aripile cântecului.

Așa cum și-a obișnuit deja publicul, programul serii este completat de momentele de solo și acompaniament instrumental, ale căror protagoniste sunt atât membre ale formației corale, cât și invitate speciale dragi corului. Maria Mihalache, Maria Nistor, Alexia Vasilescu și Filoteea Chiriac vor încânta auditoriul cu momentele de solo, Maria Crângașu cu cele de vioară și Andrada Coneac cu elemente de percuție. Pianistele Magdalena Faur și Cristina Gheorghe sunt invitate speciale pentru acest eveniment, ce își vor aduce amprenta de sensibilitate completând sonoritatea remarcabilă a corului.

Tinerii symboliști sunt onorați să îi aibă alături printre invitații din această seară pe Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și al Romanaților, alături de un sobor de înalți slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” rămâne pe meleagurile slătinene pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită chiar de către Preasfințitul Sebastian, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slatina, începând cu ora 09:00.

*

Maestrul Jean Lupu este născut în comuna Brâncoveni și cetățean de onoare al județului Olt și al Slatinei, activitatea sa desfășurată în cei peste 80 de ani de viață în slujba spiritualității și culturii românești fiindu-i recunoscută prin acordarea celor mai înalte distincții. În anul 2020 Jean Lupu a fost distins de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler și tot în același an Părintele Patriarh Daniel i-a acordat Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici pentru întreaga activitate desfășurată. Luminița Guțanu Stoian este doctor in Muzica, director-dirijor principal al Corului de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” și dirijor adjunct al Corului Patriarhiei Române „Nicolae Lungu”. La începutul acestui an, Luminița Guțanu Stoian a primit Titlul onorific de Ambasador Emerit al Spiritualității Românești Contemporane.

Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române a fost înființat la data de 18 decembrie 1990 de către Părintele-profesor Jean Lupu, al cărui nume îl poartă cu mândrie astăzi. De-a lungul celor peste 31 de ani de existență, corul a acumulat un palmares impresionant, îmbogățind totodată spiritualitatea și spațiul cultural românesc: a fost primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român; a obţinut 20 de premii naţionale şi internaţionale; a fost primul cor de copii şi singurul care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală; a fost nominalizat de două ori (2001, 2002) la „Premiile Industriei Muzicale Româneşti”; în iulie 2016 a câștigat două Medalii de Aur la categoriile „Coruri de copii si tineret” și respectiv „Coruri de muzică sacră” la Festivalul Concurs „Claudio Monteverdi” de la Veneția, Italia; în decembrie 2017 a câștigat Marele Premiu și Trofeul la Gala Premiilor „Excelsior”, ocazie cu care a fost desemnat reprezentant al României la Eurovision Choir 2019; a imprimat în Kardex, la Radiodifuziunea Română, peste 100 de lucrări corale.

A consemnat Luminița Guțanu Stoian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*