Ochii pe maimuță!

Recent a avut loc la Davos o întrunire a Forumului Economic Mondial la care s-au văzut mai marii lumii pentru a ne stabili soarta. Unele discuții și discursuri au fost făcute publice, altele vor sta ascunse prin spatele ușilor închise. Pe mine nu mă înspăimântă ce s-a discutat sau spus ci ce nu s-a discutat, dar s-a acceptat tacit sau dirijat. Deși aparent lumea ”economică” e îngrijorată de conflictul din Ucraina și admite (sau poate dorește) apariția unei crize alimentare și mișcări sociale induse de conflict, măsurile discutate sunt total nerealiste și în loc să închidă conflictul îl adâncesc. Nu poți spune că vrei să stingi focul aruncând benzină peste el, sau că scoți flacăra din casă deschizând ferestrele și alimentându-l astfel cu oxigen. Pe mine nu mă interesează ce spun mai marii lumii, nici dacă unii vor considera că fac jocul cuiva. Pur și simplu văd că acest conflict este alimentat nu doar cu declarații și pretinse informații aduse de o singură parte ci și cu tehnică și armament care îl adâncesc dar care nu se va sfârși decât tot prin discuții și negocieri. Ca să se termine prin război, ar trebui ca una din părți să fie anihilată complet, ceea ce înseamnă război nuclear. Asta se urmărește?

Întrebam acum ceva timp cine urmărește extinderea războiului în condițiile în care este clar că Rusia nu va ceda iar Ucraina nu poate continua nici dacă va primi ajutor nelimitat în tehnică. Până la urma resursa umană se va sfârși fie prin plecarea, emigrarea ucrainienilor (sprijinită tocmai de cei care îi îndeamnă să lupte), fie prin cre;terea victimelor lor în război, fie combinat. Este o fractură de logică aici, să îi indemni pe unii să lupte, dar să și plece din țară, pretinzând că emigrând vor câștiga războiul sau că au șansă să câștige împotriva unei armate de zeci de ori mai mare, fără să îi furnizezi și luptători. Factorul tehnic, fără cel uman nu are nicio valoare, oricâte drone ai folosi. Prin prelungirea artificială a războiului din Ucraina, S.U.A. urmărește slăbirea sau distrugerea întregii Europe, nu doar a Rusiei. Oare cat timp le-o mai trebui liderilor europeni, care fac jocul unui senil, să ințeleagă că în încercarea de a distruge Rusia se distrug singure, pentru că rușii pe lângă faptul că au propriile resurse, le controlează acum și pe ale ucrainienilor? Banii nu se mănâncă, banii se folosesc pentru a cumpăra mâncare. Europenii au bani, rușii au produse de care europenii au nevoie pentru a supraviețui. Fără produse, fără energie, fără gaz, Europa nu va supraviețui mult timp. Ca întotdeauna, crizele alimentare creează crize sociale și politice acestea creează război, războiul creează distrugeri, distrugerile creează suferintă dar doar pentru populație și pentru statele implicate în conflicte. S.U.A., ca în toate conflictele create în Europa, asistă, împinge, își dezvoltă industria militară divide și stăpânește apoi cu două bombe atomice „salvează lumea”. Urmează ”ajutoarele pentru reconstrucție” acordate exact de cei care nu au fost afectați teritorial și nici social sau economic de război, dar au împins pe alții în el și din nou vom constata că Lumea Nouă a reușit să se salveze „miraculos” pentru că este „țara tuturor posibilităților”.

Cât de orbi sunt liderii europeni? Se pare că singurul care nu vrea să cadă în acest joc este Orban de Ungaria, dar vrea-nu vrea, dacă conflictul va merge după planul american și nu se trezesc oamenii, și Ungaria va trebui să se poziționeze de o parte sau alta.

Una din știrile recente m-a făcut să râd. Rusia este învinuită că blochează transporturile de grâne sau alte produse ucrainiene în Europa și distrug ajutoarele militare în drum spre Ucraina. Bine, dar S.U.A. a blocat transportul de gaze rusești către aceeași Europă, gaze care sunt la fel de vitale populației ca și mâncarea. Nu ai gaze, mânânci hrană rece. În plus, le amintesc cel puțin românilor cu memoria scurtă care își pun astfel de probleme de ”morală”, că aviația S.U.A. a bombardat Ploieștiul și Bucureștiul pentru a bloca aprovizionarea cu combustibil a tancurilor germane iar nemții nu s-au plâns, au ripostat, au intensificat măsurile de apărare, au căutat noi forme de aprovizionare . Vrem război, asta înseamnă război, nu văicăreala. În orice război fiecare combatant încearcă să câștige iar dreptate va avea cel care învinge. Din păcate, ca de fiecare dată, parcă văd, noi vom pierde, indiferent cine va câștiga.

S.U.A. nu urmărește doar căderea Rusiei, ci, prin implicarea altor state europene, indiferent câte, și a Europei care începuse să ridice pretenții: legi comune, armată comună, guvern comun, justiție comună, ceea ce ar fi dus la crearea Statelor Unite ale Europei conduse de la Berlin. Indiferent că va fi un conflict mondial sau zonal, prin legăturile și mai ales regulile stabilite de conducerea de la Bruxelles, toate țările Europei vor suferi, iar cel mai mult statele fără coloană, conduse de marionetele puse în fruntea lor de aceeași Europă Berlixeleză. Se așteaptă cineva ca Bruxellul să acorde ajutoare celor mici și slabi? Să fim serioși, mai marii europeni se vor asigura că EI au tot ce le trebuie și vor colecta toate bunurile din țările supuse, sub pretextul centralizării și unei repartiții „juste”, așa cum au repartizat și refugiații, dar de primit vor primii granzii, cei care sunt pe viteza întâi europeană. Ceilalți, mai răruț, că-i mai drăguț. Normal, toți vor pierde mai mult sau mai puțin. La nivel micro vor câștiga speculanții, hoții, criminalii, cei fără scrupule care vor domina piața neagră sub acoperirea ”neputinței” guvernelor. La nivel macro vor câștiga băncile, grupurile financiare, conducătoare vizibil sau invizibil, adică tot speculanții, hoții, criminalii, dar cei cu ștaif.

Rusia, așa cum am mai spus, poate va fi slăbită, poate chiar distrusă parțial, dacă conflictul se extinde, dar niciodată înfrântă sau ocupată, așa că cine își propune, urmărește sau pretinde asta, ori e orb, ori inconștient, ori nebun, ori manipulator. Culmea este că tocmai țara europeană pe care contează toți micii europeni să îi ajute împotriva colosului rus, din interiorul Europei, Germania, ar putea fi prima atinsă de revolte nedorite. Să nu uităm că Germania Democrată a fost plină de ruși care și-au format familii în Germania fie că e vorba de o politică de rusificare conștientă fie că s-a întâmlat. Stalin a știut ce face și a făcut temeinic. În actuala Germanie cel puțin 10% din populație vorbește limba rusă. Cine se așteaptă ca aceștia să țină cu americanii și britanicii care le-au distrus orașele în al doilea război mondial omorând civili laolaltă cu militarii fără număr, aiurează. Deci este posibil ca primele revolte să pornească tocmai din Germania.

Despre Zelensky nu are rost să scriu. Este un instrument inconștient care face ședințe foto prin subsoluri în timp ce populația suferă. Va veni vremea când va fi considerat trădător de propriul popor, dar asta după ce vor fi demantelate toate discuțiile și aranjamentele făcute cu cei care îl folosesc. Deocamdată încă este pe un cal mare dar care a început să șchiopăteze iar caii șchiopi se împușcă.

Că lucrurile stau așa cum spun, o dovedește și mutările care au loc în zona Chinei. În încercarea de mondializare a conflictului, S.U.A. aprinde bricheta pe lângă Taiwan. Eu nu știu dacă e prostie sau nebunie, rezultatul unei minți pierdute sau un joc al unor servicii care pur și simplu vor să dirijeze totul și cred că le va ieși, dar vizita lui Biden în Japonia unde a solicitat sprijinul nipon în caz de conflict cu China, mie mi se pare o absurditate. Este adevărat, China și Japonia întotdeauna și-au disputat supremația în zonă, fie ea teritorială,militară, industrială sau culturală, dar Japonia poate fi ocupată teritorial până să fie întrecută tehnologic. Ce garanții i-a oferit Biden Japoniei? Bombe nucleare? Dar deja le-a primit în 45, iar japonezii nu au uitat și nu vor uita 1000 de ani durerea și umilința armatei japoneze și a Casei Imperiale a Japoniei. Japonia nu înseamnă doar floarea de cireș și gheișe ci și Bushido. Cine nu ține cont de importanța și prețul onoarei japonezilor, onoare arsă prin cele două bombe criminale de la Nagasaki și Hiroshima, e dus cu capul. Mai mizează S.U.A. pe conflictul Kurilelor dintre ruși și japonezi și faptul că juridic războiul dintre Rusia și Japonia nu s-a încheiat? Ok. Să admitem, cu sprijin american, poate japonezii vor reuși să își ia în primire (vremelnic sau nu) insulele revendicate. Mai departe nu vor merge, nu sunt nebuni să încerce să invadeze Rusia așa cum le-au cerut și nemții în 40, deci sprijinul lor ar putea fi, cum spunea un ministru român, simbolic.

Și atunci pe ce a contat Biden când s-a dus la japonezi? Pe nimic. De fapt a vrut doar să îi întărâte pe chinezi, să îi facă să își mute tehnica și oameni mai aproape de Taiwan, pentru ca ei să îi învinuiască apoi că vor să ocupe Taiwanul și să îi convingă pe vecinii Chinei, pe Australieni, să intervină în Taiwan, căci este în zona lor de responsabilitate și după Taiwan, China va ataca Australia. Așa a procedat cu polonezii, românii, cehii, slovacii, moldovenii, finlandezii, în cazul Ucrainei: a împresurat Rusia cu baze, trupe, tehnică, „exerciții” N.A.T.O. interminabile pretextând că rușii vor să atace, l-au forțat pe Putin să își aducă trupele la granită, apoi a spus că iată au avut dreptate când i-au înconjurat pe ruși, rușii fac mișcări de trupe. Și cercul s-a strâns iar Rusia a atacat conform principiului „cea mai bună apărare e atacul”. Ești orb dacă nu vezi acest joc. Și uite așa S.U.A. dă foc planetei întărâtând, insinuând, dar pretinzând că vor să o salveze.

Kissinger, un politician american, poate cinic, dar realist, a cerut la Davos ca statele Europene să nu mai pună gaz pe foc, iar Ucraina, care orice s-ar întâmpla nu va câștiga nimic, pentru că ori va rămâne neutră dar fără zona de Sud-Est, ori va fi distrusă în totalitate în cazul extinderii războiului (spre care e împinsă de Zelensky) dorite de S.U.A., nu va fi independentă, va fi condusă de familia Biden și serviciile secrete ale altora, cum e condusă România. Ar fi absurd să îl învinuiască cineva pe Kissinger de parteneriat cu rușii, că ar fi putinist sau antiamerican, cum se vor grăbi poate unii să spună despre mine sau alții care au aceleași opinii. Astăzi, ca și pe vremea lui Stalin, dacă nu cânți cântecul marelui prieten/partener, ești trădător.

Deci ori în Ucraina, ori în Taiwan se pregătește extinderea conflictului.Depinde cine va veni cu benzina peste bricheta aprinsă.

Poate evoluția avenimentelor va fi alta, dar în caz că ele vor evolua așa cum își dorește jandarmul universal, către asta ne îndreptăm. Acum un an nu credeam că este posibil un război mondial pentru că riscul ca detonatorul să fie apăsat de o maimuță ca în desenul lui Banksy, e prea mare și nu credeam că poate fi cineva așa de idiot încât să scoată maimuța din cușcă, dar acuma văzând declarațiile și actele unora cred că maimuța e deja în libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*