Pe 6 Decembrie 2020 au fost descoperite întâmplător două vase din bronz cu o vechime de peste 3000 de ani, probabil depuse în mod ritualic. Acestea prezintă ornamentații specifice finalului epocii bronzului, iar starea de conservare a acestora este una bună, comparativ cu alte descoperiri similare realizate în România. Cel care a făcut descoperirea este Ovidiu Mihalca, un pasionat de istorie și deținător autorizat al unui detector de metale încă din anul 2019. Ovidiu nu este la prima descoperire, în cei aproape doi ani a înbogățit patrimoniul național si cu alte câteva obiecte: inele din bronz, verigi, monede, etc. „Descoperirea am făcut-o în satul Sângeorzu Nou, comuna Lechința, jud. Bistrița Năsăud, pe panta unui deal, la o adâncime de aproximativ 10-15 centimetri. Probabil în urmă cu ceva timp a avut loc în zonă o alunecare de teren.” Descoperirea este foarte asemănătoare cu cea a vasului de la Brăduț (Odorhei), sau fragmentele de vas din Brâncovinești (Mureș), fragmentul de la Alba Iulia sau alte fragmente din marele depozit de bronzuri de la Gușteriță (lângă Sibiu). Importanța acestei descoperiri este dată în primul rând de starea bună de conservare a vaselor din bronz și de ornamentație, care pare diferită față de celelalte cunoscute deja. Vasele din bronz nou descoperite au ajuns la specialiști și vor fi restaurate, urmând ca acestea cel mai probabil sa fie disponibile publicului la Complexul Muzeal Bistrița Năsăud.
Sângeorzu Nou, mai demult numit și Sângeorgiul Săsesc, Sângeorgiul Nou, Sângeorzul Săsesc, Sângeorzul Nou (în dialectul săsesc Säntgerjn și Sant Gerng) este un sat în comuna Lechința din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Localitatea Sângeorzu Nou este situată în partea de sud a județului Bistrița-Năsăud. Principala cale de acces este drumul județean care face legătura între Lechința și Budești. Prima atestare documentară este din anul 1320, iar aici se află o biserică evanghelică din secolul XV.
Această descoperire arheologică „împinge” istoria acestor meleaguri cu câteva mii de ani mai în trecut, respectiv în epoca bronzului. Epoca bronzului în România este o perioadă din preistoria acestei țări împărțită în Epoca bronzului timpuriu (circa 3.500-2.200 î.Hr.), Epoca bronzului mijlociu (circa 2.200 – 1.600/1.500 î.Hr.) și Epoca bronzului târziu (circa 1.600/1.500 – 1.100 î.Hr.). Astfel vom putea declara că avem „un semnal” de la strămoși de acum 4000 de ani sau 3000 și ceva de ani, funcție de perioada aleasă de specialiștii ce studiază vasele nou descoperite. Ca simbolistică, aceste vase cu două toarte (luate de pe foc cu două mâini, sau în tandem cu o altă persoană) oferă semnul dublei conduceri (ca și securea dublă a lui Zalmoxis), a existenței a două tărâmuri (două lumi), a două sensuri (stânga – dreapta), a două jumătăți adunate spre a fi un întreg. Cele două vase se constituie într-un „set” (o pereche), unul fiind mai mare, iar celălalt mai mic. Cel mic este așezat în interiorul celui mare, care îl și cuprinde astfel… (G.V.G.)
Lasă un răspuns