Abordarea holistică în medicină

În noiembrie 2021, Profesorul Levy, cunoscut expert în climă și sănătate spunea „Dacă vrem să prevenim pandemiile și să fim mai bine pregătiți să le facem față, nu ne putem gândi în continuare exclusiv la sănătatea umană. Avem nevoie de o abordare holistică […]. Ne-a lipsit o abordare holistică în sănătatea publică, în sisteme de vigilență epidemiologică”, Răspunsul global la pandemia de Covid-19 a mobilizat un nivel fără precedent de resurse pentru cercetare și combaterea răspândirii virusului. Cu toate acestea, succesul a fost limitat, deoarece nicio terapie nu s-a dovedit eficientă împotriva noului virus, iar masurile medicale și nemedicale nu au jugulat pandemia. În schimb, au distrus viața economică și socială. De aceea, astăzi, mai mult decât oricând, este timpul să adoptăm o abordare holistică pentru a controla o viitoare pandemie, abordare care să acopere problemele biologice, clinice, de mediu, sociale și spirituale și să fie definite strategii de combatere a amenințărilor pentru sănătatea globală.

O astfel de perspectivă a fost enunțată de mulți cercetători cu mult înaintea acestei pandemii, dar a fost ignorată de decidenții politici și de experții limitați și aroganți. În 1996, Bruce S. Levy arăta că „Supravegherea epidemiologică este o funcție esențială a sănătății publice…; este necesară o abordare holistică a supravegherii”. Morwen J. în „Why a holistic approach to public health and social care needs a wider evidence base… and how Social Policy and Practice can help” dezvoltă această temă pentru ca în 2019, Valerie Michaelson și colab. să scrie „Holismul este un concept de temă străvechi, care a reapărut în literatura recentă și care necesită o utilizare informată și intenționată pentru a-și păstra utilitatea” și despre „o reintroducere istorică și conceptuală a noțiunii de holism în legătură cu sănătatea, cu speranța de a informa utilizarea termenului în discursul de sănătate publică”. Lipsa de claritate conceptuală despre sănătate impune discuții privind sănătatea publică și promovarea sănătății.

Ce este Holismul? Termenul provine din greaca veche ὅλος („tot, întreg”) și exprimă ideea că diverse sisteme (de exemplu, fizice, biologice, sociale) ar trebui privite ca întregi, nu doar ca o colecție de părți. Este un neologism introdus de Jan Christian Smuts – un general, om de stat și filozof sud-african – în tratatul său din 1926, Holism and EvolutionSmuts a definit holismul ca „factorul fundamental operativ către crearea întregilor în univers”. În zilele noastre, holismul este un termen aplicat pe scară largă în filozofie și știință dar cu sensuri diferite ceea ce crează frecvent confuzii. Nedefinirea și delimitarea cu acuratețe a domeniului de aplicare a holismului riscă să-i dilueze utilitatea pentru viitoarele aplicații de promovare a sănătății. Potrivit Dexonline, holísmul este: concepție metafizică, idealist de la începutul secolul al XX-lea, care interpretează mistic teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil.

Dictionary Merriam Webster” definește holismul ca: 1. o teorie conform căreia universul și, în special, natura vie sunt privite corect în termeni de întregi care interacționează (ca și a organismelor vii), care sunt mai mult decât simpla sumă de particule elementare; 2. un studiu sau o metodă de tratament care se referă la întregi sau la sisteme complete. Collins English Dictionary – holism: – orice doctrină conform căreia un sistem poate avea proprietăți peste cele ale părților sale și ale organizării lor; – tratarea oricărui subiect ca un întreg sistem integrat, mai ales în medicină, luarea în considerare a persoanei complete, fizic și psihologic, în tratamentul unei boli; – filosofie – una dintre numeroasele teze metodologice care susțin că semnificația părților poate fi înțeleasă doar în ceea ce privește contribuția lor la semnificația întregului și că acesta din urmă trebuie, prin urmare, să fie anterioară epistemologic.

Așadar, în filosofie, holismul este teoria conform căreia părțile unui întreg sunt în interconexiune intimă, astfel încât ele nu pot exista independent de întreg sau nu pot fi înțelese fără referire la întreg, care este astfel considerat ca fiind mai mare decât suma părților sale. În medicină, holismul înseamnă tratarea întregii persoane, luând în considerare factorii biologici, mentali, sociali și spirituali mai degrabă decât doar simptomele unei boli.Înțelegerea holismului, în îngrijirea sănătății, poate fi o provocare, deoarece conceptul și definiția holismului are semnificații diferite pentru diferiți oameni.

Chiar dacă termenul de holism este de dată recentă abordarea holistică în medicină are o istorie milenară. Acum peste 2500 de ani, în jurul anului 300 î.Hr., pe insula Cos din vechea Grecie, ucenicii lui Hipocrate (460-377 î.Hr.) ajutau pacienții nu numai să învingă boala, dar și să obțină direcția în viață, să-și folosescă capacitățile umane în beneficiul lumii înconjurătoare. Azi știm că această abordare a fost extrem de eficientă, a ajutat pacienții să-și recupereze sănătatea, calitatea vieții și capacitatea, iar Hipocrate a câștigat o mare faimă. Practicarea medicinei de preoții lui Zamolxe, de șamanii samici din nordul Europei, de nativii americani, de vindecătorii aborigenii australieni, de medicii ayurvedici din India, de acupunctorii din China și de vindecatorii din Tibet, toate par a fi fundamentat o medicină holistică. Multe dintre vechile sisteme medicale reapar în timpul modern.

O abordare holistică a îngrijirii pacientului a fost sugerată și de Thomas Percival (1740-1804) în cartea sa Medical ethics; or a Code of institutes and precepts, adapted to the professional interests of physicians and surgeons – primul manual de etică medicală; publicată pentru prima dată în 1803. Percival a afirmat: „Sentimentul și emoțiile pacienților necesită a fi cunoscute și îngrijite, nu mai puțin. decât simptomele bolilor lor”. John Macleod, în cartea sa „ Clinical examination”, publicată prima dată în 1964, a susținut, de asemenea, că „ar trebui să ne propunem să fim holistici în îngrijirea noastra”Michael Balint, în „The doctor, the patient and his illness” (1957), afirmă că un reper important este a vedea pacientul ca un întreg, mai degrabă decât ca o patologie izolată.

Potrivit NSW Health „o abordare holistică înseamnă a oferi sprijin, care privește întreaga persoană, nu doar nevoile sale de sănătate. Sprijinul ar trebui să ia în considerare și bunăstarea lor fizică, emoțională, socială și spirituală”. Fiecare persoană va avea o experiență diferită a bolii și o cale de recuperare care este influențată de vârsta, sexul, cultura, moștenirea, limba, credința, statutul relațional, experiența de viață și credințele sale. O abordare holistică se concentrează pe bunăstarea unei persoane și nu doar pe boala sau starea acesteia. „O abordare holistică a medicinei înseamnă a trata întreaga persoană,nu numai fizic, ci și mental, emoțional și spiritual”.

Într-o abordare holistică, se caută să se descopere cauza de bază a unei probleme sau afecțiunii și nu se rezumă numai la a trata simptomele de suprafață ale bolii. Deși sunt cunoscuți factorii determinanți ai stării de sănătate, medicina convențională se concentrează mai ales pe tratarea și ameliorarea simptomelor, iar adesea trece cu vederea identificarea cauzei principale a afecțiunii. Vede corpul ca un set de sisteme independente, medicii concentrând tratamentele pe un singur sistem, mai degrabă decât să vadă toate sistemele ca fiind interconectate. Din acest motiv se caută o abordare holistică a asistenței medicale.

În abordarea holistică, medicii tratează întreaga persoană – minte, corp, spirit și emoții. Ei caută să dezvolte cu adevărat un parteneriat cu pacientii, făcându-și timp să-i asculte și să învețe despre ce factori din viața lor le pot afecta sanatatea. Când medicii tratează pacienții, ei nu se uită doar la ce fel de boală are un pacient; se întreabă și ce fel de pacient are boala? „Medicii abordează o mare varietate de preocupări de bunăstare și folosesc o mare varietate de terapii dovedite clinic – de la intervenții chirurgicale și farmaceutice, la modificări ale dietei și planuri de exerciții, la consiliere psihologică și spirituală. Ei ar putea recomanda, de asemenea, terapii alternative, bazate pe dovezi, pentru îngrijire de susținere”.

Atunci când medicii au o abordare holistică în practica lor zilnică, există o serie de beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici care constau în: – îngrijire personalizată; – relație pacient-medic bazată pe încredere; – autonomie crescută a pacientului (dă pacienților putere să preia controlul asupra propriei lor sănătate și bunăstare); – respectarea credințelor religioase ale pacientului și integrarea lor în planul terapeutic.

În concluzie, într-o abordare holistică a medicinei, există convingerea că bunăstarea se bazează nu doar pe ceea ce se întâmplă în corpul fizic – în termeni de boală, ci și pe strânsă interrelație a acestuia cu starea psihologică, emoțională, socială, spirituală și de mediu.

P.S.1: Pentru sănătatea publică abordarea holistică este vitală. Dar despre asta într-o postare viitoare.

P.S.2: „Holistic” nu înseamnă „misticism” și „anti-știință”. „Holistic” înseamnă medicina integrativă, științifică, valorificarea spiritualității în îngrijirile medicale și „anti-scienticism”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*