Dorind să revăd locul care putea să devină un mausoleu al epocii trecute, sau mai nou chiar un posibil loc de înălțare a Catedralei Neamului Românesc, am pornit către Parcul Carol I. Acest parc, numit și Parcul Libertății în anii 1948-1991, numit „Parcul Filaret” la începutul secolului al XX-lea, este un parc amplasat în sectorul 4 al Bucureștilor, pe Dealul Filaretului. Inițiativa de amenajare a „Parcului Carol I” i se datorează exclusiv lui Ion N. Lahovari, ministrul domeniilor în Guvernul George Gr. Cantacuzino, pentru a sluji ca loc principal de organizare a „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R Carol I”. Parcul a fost amenajat între anii 1900-1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez Eduard Redont și a fost inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati (1850 – 1918), profesor universitar și academician. Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan.
Suprafața inițială a parcului a fost de 36 ha, suprafața totală atingând în final 41 hectare; pe două hectare din suprafața totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetația fiind amplasată în jurul Aleii Centrale – construită într-un stil geometric. Sub grija grădinarilor horticultori Samuel și Louis Leyvraz au fost plantați 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuști precum și numeroase plante și flori. Parcul conținea și o mică grădină zoologică, ale cărei elemente au fost ulterior transferate la grădina zoologică Băneasa, precum și câteva pavilioane expoziționale și clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Ștefan Burcuș, Victor G. Ștefănescu, Ion D. Berindey a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Țepeș. În fața Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc și a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare după planurile arhitecților Petculescu și Schindl. Cascada era străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea și Frederic Storck. Cele 3 sculpturi sunt „Frumoasa adormită” și 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de „Giganții”. După construirea Mausoleului, giganții au fost mutați pe marginea aleii Centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie, iar frumoasa adormită a fost mutată în Parcul Herăstrău. În interiorul parcului au fost construite cunoscutele „Arene Romane”, un complex destinat spectacolelor în aer liber, și o moschee în apropierea lacului de agrement. Moscheea a funcționat ca locaș de cult al comunității musulmane până în anul 1959 când a fost demolată și reconstruită în 1960 pe strada Constantin Mănescu, la Piața Eroii Revoluției unde se află în prezent. În perioada așa-zisei „democrații populare” condusă de nomenclatura regimului comunist, între anii 1960-1963, Parcul Carol, care imediat după 1947 fusese redenumit „Parcul Libertății”, a suferit schimbări importante. Majoritatea monumentelor au fost demolate iar unele au fost mutate, cum a fost cazul moscheii „Hunchiar-Regele Carol I”, aflată astăzi în Piața Pieptănari.
Esplanada a fost lărgită, devenind monumentală. La capătul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul Palat al Artelor), a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek (n.1925) Mausoleul din Parcul Carol, care s-a numit pe vremea aceea „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. În anul 2004, Guvernul Adrian Năstase a decis „transmiterea terenului în suprafață de 52.700 de metri pătrați, situat în Parcul Carol, în administrarea Patriarhiei Române (…)” pentru a se construi acolo Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, pe locul ocupat de Mausoleu, care urma să fie demolat și mutat în Parcul Tineretului. Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei, astfel că ideea a fost abandonată și s-a ales alt amplasament pentru catedrală. Fostul castel de apă, denumit Castelul lui Țepeș Vodă, deoarece se intenționa să fie o reconstituire a Cetății Poenari, a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Parcul Carol este înscris pe Lista monumentelor istorice din 2015 (Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute) la poziția cod LMI B-II-a-A-19016 (monument istoric grupa A). Ca „părți componente” avem: Mausoleul din Parcul Carol (1962), opera arhitecților Horia Maicu și Vasile Cucu; Fântâna George Grigorie Cantacuzino, realizată în stil neoclasic în anul 1870; Statuile Giganții; Monumentul Eroului Necunoscut, adus de la Mărășești în 1991; Muzeul National Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, inaugurat în anul 1909; Fântâna Zodiac; Fântâna 1906; Institutul Astronomic al Academiei Române; Arenele romane, cu o capacitate de 5000 de locuri; Statuia doctorului Constantin I. Istrati; Castelul Vlad Țepeș. Ca obiective dispărute putem menționa: Palatul Artelor (până în 1938 Muzeul Militar) și Moscheea Carol-Hunchiar.
După o tură pe aleile parcului și constatarea că iarba a crescut haotic, am intrat curioși la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, creația ilustrului om de știință român Dimitrie Leonida, al cărui nume îl poartă. Acesta a luat ființă în anul 1909 și a cunoscut substanțiale reorganizări în 1954 și 1972. Dimitrie Leonida a nutrit deosebită grijă pentru popularizarea științei. În 1908 întemeiază prima școală de electricieni și mecanici din România. Cu elevii săi, profesorul Leonida a strâns primele piese care vor constitui nucleul viitorului muzeu. A început prin a achiziționa piese valoroase privind introducerea tehnicii în Bucureștii secolului al XIX-lea: un cilindru din instalația morii cu aburi „Assan” în 1853, dinamurile utilizate pentru iluminarea Cișmigiului, a Palatului regal și a Teatrului Național. Muzeul Național Tehnic din București a fost fondat în 1909 de inginerul Dimitrie Leonida având ca model Muzeul Tehnic din München, vizitat de Leonida în perioada studiilor universitare efectuate la Școala Politehnică din Charlottenburg în apropierea Berlinului.
Muzeul a funcționat în primii ani în același sediu cu Școala de Mecanici și Electricieni din strada Mendeleev, apoi într-o clădire din Bulevardul Magheru. Din 1928 Muzeul Tehnic a fost adăpostit într-unul din pavilioanele existente în parcul Carol I, iar din 1935 în actuala clădire care se numea Pavilionul Industrial. Muzeul beneficiază de o suprafață de expunere de 4.500 m², din care 1.000 m² în aer liber, iar prezentarea exponatelor sale este grupată astfel: istoricul mecanicii, electricitate, magnetism, industria minieră și petrolieră, căldură, telecomunicații, hidraulică, electrotehnică, mașini industriale, transporturi terestre și aeriene, fizică atomică. În muzeu pot fi văzute piese de mare valoare documentară ilustrând spiritul inventiv al poporului român, printre care: moara de apă cu „făcaie” (precursoarea turbinelor Pelton), a cărei construcție este atestată încă din secolul al XV-lea; macazul cu ac și inimă de lemn, imaginat pe la 1600 de minerii de la Brad; primul automobil aerodinamic, conceput de inginerul român Aurel Perșu, machetele avioanelor cu care Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă s-au înscris printre pionierii construcțiilor aerospațiale, diferite utilaje fabricate de uzinele românești și pila Karpen. În cadrul muzeului funcționează „Colecția Henri Coandă”. Ea evocă prin machete, fotografii și alte genuri de exponate multiplele preocupări ale savantului român Henri Coandă (1886 – 1972), autorul a peste 250 de invenții pentru care a obținut 700 de brevete în diferite țări ale lumii. Dintre machetele aflate în colecție atrag atenția, în special, primul avion cu reacție din lume conceput de Coandă și pilotat de el personal la 16 decembrie 1910, lângă Paris, hidrogeneratorul pentru desalinizarea apei de mare (cu ajutorul energiei solare), sistemul de transport tubular cu mare viteză (o aplicație a efectului Coandă), „rezervorul oceanic” destinat petrolului extras din sondele marine, etc. Muzeul dispune, de asemenea, de o bibliotecă de peste 20.000 volume de știință și tehnică (donația inginerului Dimitrie Leonida), ca și de o fototecă cu peste 10.000 imagini. În activitatea muzeului sunt incluse organizări de expoziții tematice, de conferințe, simpozioane, demonstrații și experiențe aplicative. Poate cea mai impresionantă este colecția de vehicule. Avem „Oldsmobil Curved Dash” (1901-1904), una dintre primele automobile ce s-au plimbat pe străzile Bucureștiului și care a aparținut doctorului Carol Davila, care a importat-o din Germania, după care a ajuns în posesia pilorului Ștefan Bondarenco. Foarte dorită de colecționari, dezvoltă o putere de 4-7 CP, atingând o viteză maximă de până la 30km/h. Camionul „Gardner Serpollet” (1895) – este un autocamion cu aburi, folosit pentru transportul materialelor grele. Primăria a achiziționat două astfel de camioane, care au atras criticile bucureștenilor din cauza zgomotului făcut. Un exponat mai special poartă marca „Perșu” (1923) – poate cel mai valoros exponat al muzeului, fiind primul automobil cu formă aerodinamică din lume, având roțile incluse în interiorul caroseriei. Inventat de românul Aurel Perșu, autovehiculul a parcurs peste 100.000km, iar viteza maximă atingea 60km/h. Următorul poate fi „Duesenberg Straight Eight” (1930) – automobil de curse, precursorul mașinilor de Formula 1 din ziua de astăzi. Mașina a fost construită special pentru cursa de la Indianapolis, atingând o viteză incredibilă pentru acele vremuri, de 210km/h. Apoi avem „N.A.G.” (1910) – automobilul electric, strămoșul hibrizilor de astăzi, care avea o autonomie de 30km și atingea o viteză maximă de 40km/h. Nu în ultimul rând putem vedea un „Cadillac V8” (1924) – una dintre emblemele muzeului, situat chiar la intrarea în muzeu și care este o piesă foarte valoroasă, fiind 99 la sută original și aproape de a fi funcțional. De asemenea este prezentă o colecție de motorete și motociclete, din diferite perioade, cât și biciclete, unele chiar dinainte de anii 1900, având roți de lemn, dar și un velociped. Pe lângă acestea mai sunt expuse foarte multe piese de colecție și de o mare valoare, dar și machete ale unor fabrici, centrale, instalații de extracție minieră, locomotive și vagoane. De asemenea sunt expuse multe invenții ale lui Justin Capră, un mare inventator contemporan, ce a realizat, printre altele: „Aparatul de zbor individual cu reacție”, „rucsacul zburător”, automobilul „Soleta”, automobilul „Sarmis EM 4K”, o mașină nepoluantă, fără volan și pedale.
Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” este un muzeu foarte interesant, despre care puțini știu că există. Numele lui Dimitrie Leonida nu a fost dat întâmplător unei stații de metrou situate prin sudul orașului, ci pentru că acesta a fost și un important om de știință, la începutul secolului XX. Este printre primii care aduc ideea de metrou în București, iar în 1908 înființează prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, iar după un an, în 1909, pune bazele primului Muzeu Tehnic din țară. O ieșire de o zi minunată în capitală noastră supraaglomerată, într-un parc însorit, aerisit și cu un muzeu neașteptat de spectaculos. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns