Peștera „Poarta lui Ionele” (jud. Alba) – un impresionant portal de cetate

Este situată pe teritoriul Comunei comunei Gârda de Sus, județul Alba, în Munții Bihorului, în Parcul Natural Apuseni. Peștera „Poarta lui Ionele” este situată în versantul drept al Văii Ordâncușa, la o altitudine de 800 metri, în calcare triasice, fiind una dintre cele mai importante peșteri din aceste chei. Legenda spune că denumirea peșterii provine de la un haiduc, pe nume Ionel, care s-a ascuns în ea până a fost prins…Adevărat sau nu, peștera a rămas cu acest nume și atrage vizitatorii care trec pe aici. Se poate ajunge la ea prin Valea Arieșului, din comuna Gârda de Sus, urmând cale de 2,5 kilometri drumul DJ750 ce pornește din centrul comunei spre Peștera Scărișoara pe Valea Ordâncușa. Peștera a fost semnalată de J. Vass încă din anul 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel și Emil Racoviță.

În anul 1986, în timpul filmărilor pentru lung metrajul artistic „Flăcări pe comori” în regia lui Nicolae Mărgineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Ludușan explorează a doua intrare în peșteră, un aven care debușază în galeria principală în zona intrării. În film a fost introdusă o secvență din acest loc. Tot atunci se identifica și intrarea în „Galeria Polaris”, dar din lipsă de timp acesta nu este explorată. Abia în anul 1988, în timpul explorărilor din peștera vecina, Peștera Zgurăști, membrii „Alpin Speo Club Polaris Blaj”, la o tură de încălzire, se cațără pe hornul din finalul peșteri și explorează „Galeria Polaris”. Cu această ocazie Viorel Ludușan realizează o hartă detailată a peșterii. În anul 1989, tot ei realizează o primă amenajare turistică a peșterii. În 1999, peștera Poarta lui Ionele a fost declarată monument al naturii și inclusă pe lista ariilor protejate din România. Peștera „Poarta lui Ionele” este locul în care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele și dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Aceasta a fost dovedită de colorările cu fluoresceină făcute de speologii clujeni. Este aceiași apă ce trece prin Peștera-aven „Ghețarul de sub Zgurăști” care se găsește la 130 metri distanță. Colorările cu fluoresceină făcute de „Clubul Polaris” în finalul activului din Zgurăști au apărut în „Poarta lui Ionele” după 24 de ore, confirmând legătura dintre ele, dar și viteza extrem de mică de curgere a apei, datorată imenselor lacuri în care staționează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanța dintre peșteră și vărsarea în Ordincușa, 150 metri mai jos și formează frumoase cascade de travertin și gururi. Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 22 metri. După primii zece metri, coborând panta de grohotiș întâlnim izbucul (izvorul) sub peretele stâng, activ tot timpul anului. La 50 metri de la intrare, galeria peșterii cotește în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă ușor datorită aderenței podelei, în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, de 32 metri.

Peștera își păstrează profilul, având podeaua acoperită de pietriș sau bazine de tip gur. După 20 metri apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peșterii de la acest nivel. Dacă la ultimul cot escaladăm marele dom de pe partea dreaptă, după 12 metri ajungem în galeria superioară. Este mult mai strâmtă și urcă în trepte. Găsim și câteva formațiuni modeste, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale. Peștera este inundată o mare parte din an, după cum o dovedesc și pereții care au diferite culori în funcție de nivelul apei.

În peșteră a fost identificată o faună bogată formată din chilopode, lepidoptere, diptere, troglobionte, araneidae, copepode, etc. După descoperirea „Galeriei Superioare”, Viorel Ludușan organizează amenajarea peșterii în scopuri turistice. Participă, pe lângă membrii clubului și speologi independenți sau turiști montani. Lucrările se execută între 1 și 31 august 1989, simultan cu ultima mare explorare din Zgurăști. Este instalată o punte peste cascadele de travertin apoi o potecă de acces pe partea stângă, până sub grohotișul de la gura peșterii. Pe grohotiș se toarnă din beton o scară, cea mai grea operațiune. Betonul era adus de un trust de construcții gata amestecat și a fost încărcat în ranițe militare impermeabile și dus în spate de speologi pe panta de grogotiș. În peșteră s-au instalat scări de lemn la cele două săritori. De reținut faptul că întreaga sumă de bani necesară pentru materiale, beton, fier beton, scândură, grinzi, plus banii necesari pentru hrana speologilor constructori au fost obținuți din donațiile turiștilor care în trecere spre Scărișoara se opreau să vadă și cum se amenajează peștera „Poarta lui Ionele”. După anul 1990 peștera a intrat în administrarea Primăriei locale. În 2011, Consiliul Local din Gârda de Sus a hotărât modernizarea amenajării peșterii cu scări și podețuri metalice. S-a construit un pod de lemn peste Valea Ordâncușei, un pod peste pârâul ce iese din peșteră, scări de beton/metal și balustrade pentru a facilita accesul turiștilor la peșteră. Reamenajarea turistică a peșterii s-a făcut prin proiectul finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Primăria Comunei Gârda de sus – „Reabilitare alee de acces, amenajare acces și traseu de vizitare Peștera „Poarta lui Ionele”, sat Gârda de sus, comuna Gârda de sus”. Cu acest prilej, a fost blocat accesul la galeria superioară de dincolo de lacul periodic, tăind pe jumătate vechea scară de acces și turnând un zid de ciment la capătul acesteia, în scopul protejării faunei carstice (cu precădere cele două colonii de lilieci)

Peștera „Poarta lui Ionele” merită vizitată chiar și numai pentru impresionantul portal de la intrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*