Și dacă, totuși, refuzăm să mai cumpărăm vaccinurile, ce o să se întâmple? Ne deschide UE procedură de „infringement”?… Dar poate chiar avem nevoie de așa ceva! Căci, atunci, vor trebui făcute publice acele informații pe care guvernanții noștri le tăinuiesc… Prețul, numărul de doze și anii pentru care ne-am angajat să tot achiziționăm… Măcar să știm dacă nu cumva, la cât vom plăti, nu ar fi fost mai ieftin să cumpărăm chiar fabrica, pentru că, la o adică, rămâneam cu instalațiile și, nu le utilizam noi la producerea altor vaccinuri, evident, dar se pricepeau ai noștri să le vândă la fier vechi… Iar cu „infringementul”, și cu datele contractuale în față, constatam poate ceea ce acum doar intuim… Că aveam șanse să ieșim mai ieftin… Să fie mai rentabil să plătim eventualele amenzi „de țară” decât sumele pe care ni le-au pus în cârcă, anticipat, acești trădători ce ne conduc.
Un refuz ferm și o eventuală procedură declanșată de Europa, dacă va avea curajul să o facă (și nu va pune chiar ea batista pe țambal pentru a nu fi nevoită să declaseze informații sensibile, nu atât pentru noi, cât, mai ales, prin analogie, pentru întreaga UE), ar scoate din zona bănuielilor, și a intuiției, informații pe care acum le putem grupa doar din frânturi „scăpate” de unii miniștri de la noi și prin extrapolarea datelor pe care le fac publice alții (ca un preambul al unor războaie juridice în care se așteaptă să fie târâți de Europa).
În acest moment, noi nu avem habar pe câți ani s-au făcut contractele… Și pentru câte milioane de doze… Avem doar un orizont de timp, prin recentele vorbe „scăpate”de ministrul sănătății, vizând achiziții contractate inclusiv în 2023… Nu avem însă un cost al acestor obligații… Dar putem să ne facem o idee prin raportarea la sumele pe care le-au făcut publice polonezii, în anunțul lor de refuz de a mai achiziționa ceva ce a devenit inutil, adică 70 de milioane de vaccinuri comandate, la un cost de aproape trei miliarde euro (din care 1,3 miliarde în 2023)… Apoi, coroborând cu unele analize ale instituțiilor europene, care arată că România a făcut, în ultimii zece ani, cele mai păguboase împrumuturi bancare din întreaga Europă, la cele mai mari rate, peste sumele pe care le aflăm de la polonezi ar trebui să mai adăugăm și o marjă dată de diferența de dobândă (în plus cu multe procente!) între ceea ce am contractat noi și nivelul de dobândă la care s-au împrumutat polonezi… Așa am avea o estimare a sumelor umflate la noi și în cazul vaccinurilor…
Și poate că este de lăudat ministrul sănătății pentru că a „scăpat” avertismentul că și în 2023 noi vom cumpăra vaccinuri anti-covid în vreme ce, în mod cert, altele vor fi provocările la nivel de sănătate publică (precum infecțiile hepatice cu etiologie necunoscută apărute la vârste tot mai fragede). Dar, atâta timp cât ministru Alexandru Rafila nu dă toate detaliile, el rămâne la fel de părtaș acestui sistem guvernamental penal. Pentru că doar încearcă să-și asigure pentru propriul domeniu, sanitar, o zonă de protecție, de fapt, nemaiavând unde să depoziteze loturile noi de vaccin (pentru un „covid” vechi, dar asta este deja altă problemă), iar eventualele costuri ar apăsa bugetul propriului minister. Ca medic însă, ar fi trebuit să taie acest nod guvernamental, prezentat tot mai des drept „moștenire” (de la ei către ei, în mare parte), spunând clar că dozele nu ne sunt utile nu doar pentru că mai avem milioane în stoc, ci și pentru că structura serului nu mai corespunde cu evoluțiile de astăzi ale variantelor „covid”. Nu a făcut-o, probabil și pentru că, după o asemenea afirmație, ar fi fost obligat să invoce o clauză extraordinară pentru a cere, nu doar refuzarea vaccinurilor cu o formulă a priori depășită de evoluția bolii, ci și returnarea către producător a dozelor existente. Care, devin cu fiecare zi, tot mai probabil a fi încadrate la deșeuri medicale, după expirarea lor lot cu lot, adică alte cheltuieli legate de distrugerea în condițiile legislative specifice unor deșeuri medicale.
Așadar, încă doi ani (cel puțin!), ar trebui să plătim alte împrumuturi de țară pentru a achita ceva ce nu doar că va ajunge la gunoi, dar care va trebui și eliminat în condiții speciale, ca deșeuri medicale. Or, dacă am face și noi tărăboi alături de Polonia, nu mare ne-ar fi mirarea să vedem că UE ne va acorda și nouă niște clauze speciale, legate de presiunea economică generată de refugiații ucrainieni, de cheltuielile militare făcute în interesul aceleași UE, de costurile cu materiile prime minim necesare, și nu pentru că UE ar fi sensibilă la problemele noastre, ci pentru că, dacă încep să iasă informații din cutia pandorei europene, s-ar putea ca nici focul pus chiar de mai marii UE la propria cetate (și nu ar fi exclus să vedem o mistuire „romanică” a sediului central, cu acești nebunii ce ne conduc și ce sunt cu mult mai nebuni decât imperatorii de acum două mii de ani), să nu fie suficient pentru a distruge toate dovezile. Pentru că, deh’, oricât de centralizată a încercat a fi Europa în propriul fort de devalizări, globalizarea a lăsat portițe pentru fel și fel de copii și recipise ale matrapazlâcurilor…
Lasă un răspuns