Era Vărsătorului: Vindecare prin renunțare!

Tendințele unora de a sta în turnurile lor, izolați de lume, se va fi cam încheiat o dată cu conjuncția Jupiter-Neptun, în Pești, din 12 aprilie 2022, deoarece vor fi nevoiți să acționeze într-un fel sau altul. De exemplu, vor trebui să renunțe măcar la un viciu, ceea ce va fi considerat un lucru pozitiv, necesar. Dar asta va însemna să ieșiți din zona de confort, ba, chiar să luptați cu voi înșivă pentru a vă elibera de un viciu, pentru a scăpa de ceva toxic, pentru că Neptun, planeta iluziei, otrăvurilor, imaginației și spiritualității ne cere acest lucru, pe când, planeta Jupiter ne cere să scăpăm de exces, abuz și de orice formă de abundență. Mai ales când nu ne este de nici un folos imediat. Neptun, la o vibrație joasă, înseamnă intoxicare, otrăvire, iluzie, iar, la nivel înalt, înseamnă antidot, detoxificare și dorință, care, dacă este constructivă și în armonie cu universul, poate deveni chiar realitatea în sine.

În această conjuncție, și Jupiter ne îndeamnă la renunțarea de bună voie la excese (mâncatul ca pe o refulare, compensare sau decompensare) și dorința de răzbunare, și, fiind în zodia Peștilor, se cere și un fel de sacrificiu, o renunțare de bună voie la un viciu sau la un lucru toxic cum ar fi o atitudine distructivă (batjocura, bârfa, ura).

12 Aprilie 2022 este ziua unui nou început… O renunțare… Iar fiecare decide dacă acceptă de bună voie acest lucruri sau va ajunge a fi obligat de o boală, de un accident ori te miri ce… Chiar și o perturbare a situației financiare…

Planeta Neptun, fiind în domiciliu în zodia Peștilor, are forța de a crea iluzii puternice, dar și viziuni, presentimente, dar asta nu înseamnă că ele reprezintă și realități, ci, poate, sunt doar parte a unor gânduri care au venit din inconștient sau subconștient. Nu uitați că nu tot ceea ce credeți despre dumneavoastră este și adevărat! Analizați-vă într-o măsură cât mai obiectivă, deși este greu, fiind vorba despre propria persoană sau cineva drag!

Legat de presentimentele și viziunile posibil trăite, experimentate, nu luați totul ca pe un adevăr absolut; poate fi și o capcană a întunericului. De aceea, încredeți-vă în Dumnezeu, în puterea rugăciunii, pentru că doar rugăciunile vă vor lumina! Și astfel, nu vă veți mai lăsa păcăliți de tot ceea ce vedeți, poate chiar sub forma unor viziuni.

Atitudinea pozitivă, gândirea pozitivă, rugăciunea, credința vă vor ajuta! Dar nu fiți habotnici, încercați să priviți viața ca pe o șansă, nu ca pe un lanț al încercărilor, ci drept o șansă primită pentru a evolua, pentru a putea fi chiar voi într-o zi Lumină.

Fiți pozitivi și încercați să nu vă lamentați ori să dramatizați, să exagerați, pentru că planeta Jupiter are tendința să fie excesivă, jucăușă și nu știți ce v-a pregătit… Vedeți partea plină a paharului și nu jumătatea goală… Și nu căutați să cunoașteți ceea ce nu vă ajută, ci încercați să aflați ceea ce vă ajută, iar asta vă va ajuta!

Încercați să fiți echilibrați și să nu faceți bine în mod excesiv, ci într-o formă cât mai simetrică balansată. Da, este greu să știți cui să faceți bine și cui nu!… Dar fiți înțelepți, rămâneți pozitivi, în tot ceea ce vă privește în și prin treburile lumești, dar mai ales în Credință. Iar ajutorul Divin va veni. Poate nu așa de repede cum am vrea, dar va veni! Desigur, nu toți vom fi ajutați, pentru că unora nu le-a venit timpul, iar alții nu doar că nu merită, dar au și o plată karmică de făcut….

Nu vă lăsați dară a fi frunze în vânt, prin atitudini distrugătoare, cum sunt cele produse de vicii ori de propriile abordări negativiste ale vieților noastre… Încercați să renunțați la tot ceea ce este toxic… Gândiți-vă la voi, nu la ceea ce au făcut și poate v-au făcut alții, pe care nu-i suportați, lăsați bârfa, batjocura, ura și grija pentru că nu vă sunt însoțitori în bine, ci doar niște trădători, și, da!, vor fi multe trădări sub acest aspect al conjuncției Jupiter-Neptun.

De aceea, încercați să fiți copacii care nu se îndoaie în fața furtunilor… Și niciodată bietele frunze în vânt ale unor vremuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*