În aceste vremuri de grele încercări, poporul român dă încă o dată dovadă de nebănuite capacități de empatie, omenie, solidaritate. În ultimele zile, mass-media din întreaga lume a tot difuzat știri și imagini cu exemplara mobilizare a confraților noștri în ajutorarea celor care se retrag din zona de conflict.
Dacă aceleași televiziuni cât și cea mai mare parte a opiniei publice internaționale blamează atrocitățile unui stat creștin ortodox împotriva altui stat ortodox, iată că adevărata lecție de creștinism vine din partea noastră, a românilor, ca o dovadă vie a omeniei ce are la noi baze profunde în spiritualitatea ancenstrală, preexistentă și superioră valorilor religioase.
De-a lungul zbuciumatei noastre istorii am știut să fim nu numai viteji în luptă, dar și înțelepți în înfrângere și omenoși în biruință, de la celebra povestire a antichității cu Lisimach și Dromihete pănă la nealinierea și neparticiparea noastră nici la practicile orânduirii sclavagiste nici la sutele de ani de colonialism sălbatic făcut de alte popoare pe această minunată planetă. Iată că acum tot noi, românii, dăm dovadă de miracolul a ceea ce suntem, asta cu atât mai mult cu cât Ucraina nu prea ne-a fost un stat „prieten”, deținând și în prezent teritorii românești în care confrații noștri români, în număr remarcabil, au fost supuși unui regim aprig de deznaționalizare și alte atrocități dintre care nu au lipsit crimele politice, deportările, înfometarea, interzicerea învățământului și a slujbelor religioase în limba română etc.
Ce frumos ar fi dacă ne-am preocupa în aceași masură, atât noi cât și străinii și de soarta confraților noștri din teritoriile românești rămase prin nedreptăți istorice sub puterea politico-administrativă a altor state. Și ce frumos deasemena dacă această renaștere a omeniei s-ar activa masiv și s-ar răsfrânge, așa cum este firesc și asupra noastră a românilor, nu doar asupra străinilor aflați în nevoie.
Iar dacă în preajma Sfintelor Sărbători de Paști discutăm despre înviere și mântuire, renașterea noastră ca popor este iată posibilă prin omenie, implicare și solidaritate, fiindcă așa cum frumos spunea Nicolae Bălcescu „O nație nu se poate mântui decât prin sine însăși”, fie așadar să ne găsim și să manifestăm zilnic, în toate ale vieții, adevăratele rosturi, înțelepciunea milenară cu care am fost binecuvântați ca neam, punând laolaltă nebănuitele energii morale și creatoare în convergența unei viziuni naționale autentic românești în care să putem prospera demografic, spiritual și material, moral și civic. Să ne aducem aminte cu ocazia Sfintele Sărbători de Paști, dar nu numai, ce țară frumoasă și bogată avem și ce popor minunat suntem. „Și bogăția aceasta de priveliști atrăgătoare, darurile și frumusețile acestui pământ binecuvântat au croit o fire mai deosebită țăranului de aici. În privirea lui deșteaptă, în portul lui îngrijit, în umbletul lui semeț, cu pieptul înainte și cu fruntea sus, în vorba lui cumpănită și dezghețată și-n felul cum te întâmpină și te ospătează în cei patru păreți ai lui are ceva din măreția blândă a naturii care-l înconjoară, din dărnicia largă a pământului pe care trăiește, din aerul curat și sănătos pe care îl respiră. De la cea dintâi vorbă de cum îți zice „bună ziua”, simți că ai de-a face c-un om de ispravă, gata să-ți dea un sfat bun, o mână de ajutor dacă e nevoie, și asta fără socoteli negustorești, fără nici un gând de răsplată, mulțumit că i-ai adus prilej să facă și el un bine” (Alexandru Vlahuță – România Pitorească).
Acestea fiind spuse îmi revin în minte versurile unui om drag sufletului meu, poetul național Florin Sava, pe care le împărtășesc cu voi spre a ne înviora patriotismul și dragostea curată de neam și țară: „La ce-am fost Europei, Lumii,/ De stăm un pic și cugetăm…/ Nu-i neam pe lume ca românii!/ Da-i creștinește să iertăm…/ Primit-am rău, făcut-am bine,/ N-am jefuit și n-am robit…/ Și-oricând, pentru străine crime,/ Mai scump ca alții am plătit!/ Mai numeroși și mai deplini/ Chiar meritam să fim, în toate…/ Dar fost-am jertfă-ntre haini,/ Două milenii prea turbate…/ Tot printre iude și pilați,/ Tot prin urgii și prin venin,/ Tot hristic sângerând, dragi frați,/ Noi, singur neam „născut creștin”,/ Meniți de Cer, din vechi străbuni,/ Să fim leac, horă și descânt,/ Mereu izvoare de minuni/ Și vii altare pe Pământ!”.
Să ne amintim cine suntem! Înainte de toate aveam resursele necesare pe care ar fi firesc să le manifestăm în beneficiul nostru ca națiune, din drag cu dor de armonie și bunăstare, fiind un neam omenos și înțelept, care încercat de vremuri a rămas ferm oricât de mult s-a atentat la integritatea noastră teritorială, materială și spirituală și care merită să trăiască, măcar în propria țară așa cum vrea și merită.
Un articol de Diana Nicole Berloiu
Lasă un răspuns