„Salus Patriae, lex suprema”…

Da, e adevărat: legionarii au ucis… Au ucis militari români în nefericitele lupte fratricide din septembrie 1940 (care au condus la ultima abdicare a criminalului rege Carol al II-lea, piaza rea a României) și din ianuarie 1941 (provocate de dușmanii țării). Dar dacă egionarii au ucis cu adevărat sau nu evrei, văd că nimeni nu vrea să fie aflat adevărul – este suficient că Alexandru Florian bate cu pumnul în masă și spune că așa este. Pot însă să spun că legionarii au împușcat cca. 70-80 de criminali și trădători apărați de justiție.

Haideți acum să vedem situația legionarilor uciși nevinovați, număr necunoscut pe care îl apreciez în jur de 400. Cei mai mulți au fost uciși în zilele de 21-22 sept. 1939, cînd după pedepsirea de către „Razbunători” a criminalului lui favorit, Armand Călinescu, regele Carol al II-lea a ordonat represiuni împotriva legionarilor, respectiv împușcarea în fiecare județ a cîte trei legionari luați la întimplare ale căror cadavre să zacă timp de trei zile în piața publică din fiecare oraș de reședință iar elevii să fie aduși cu școala să îi vadă. Cîți legionari au fost uciși atunci?

În „CRONOLOGIE PRIVIND ISTORIA MISCÃRII LEGIONARE” (Almanahul „Cuvântul” din 1941) se menționează 252 de legionari uciși, iar comandantul legionar Filon Verca în „La răspîntie de destin” („Libertatea”, New York, nr. 61, sept. 1987) spune „peste 250”. Ambele lucrări pot fi găsite încă pe internet, și merită citite. Dar pe această temă am scris și eu un articol („Soarta tristă a fraților aromâni (II)”, în „Justițiarul”, 12 ian. 2017). După toate datele, numărul legionarilor uciși în acele zile este mai mare. Pe atunci, România avea 71 de județe iar 70 de prefecți au executat ordinul (unul singur a refuzat, cerînd ordin scris) – asta înseamnă 210 legionari împușcați (de fapt 213, întrucît prefecții de Brașov, Constanța și Severin au dovedit exces de zel și au depășit norma – au ucis cîte patru). Dar trebuie avuți în vedere și cei nouă „Răzbunători” uciși în Piața Elefterie precum și deținuții (arestați pentru simplul fapt că erau legionari) împușcați în lagărele din Miercurea Ciuc (44), Vaslui (32), Rm. Sărat (13) și Spitalul militar Brașov (șapte – ghici de ce ajunseseră la spital). În acele zile, elita legionară a fost masacrată.

Legionarii au ucis criminalii prin glont, fără torturi, fără a-i chinui, fără nimic degradant. Cum au fost uciși unii legionari? Nu sunt imagini plăcute, dar dacă minciunile născocite de mintea bolnavă a lui Elie Wiesel cu evreii aruncați de naziști în gropi cu flăcări, el scăpînd de fiecare dată în ultimul moment, i-au adus premiul Nobel, să vedem niște orori reale.

În noaptea de 29/30 dec. 1933, întrucît a refuzat să spună unde se află Corneliu Zelea Codreanu, Sterie Ciumetti, secretar și casier central al Gărzii de Fier, născut în Veria (izvor de eroi legionari – tot aici s-au născut nicadorul Ion Caranica și Constantin Papanace – a nu se confunda cu savantul Sterie Ciumetti, născut în Selia, cu care probabil era rudă, Veria și Selia fiind localități vecine în Tesalia), este ucis în bătaie de comisarii de poliție Ion Panova și Aurelian Negrescu (ambii pedepsiți de legionari în nov. 1940) iar cadavrul este aruncat pe gheața lacului Fundeni.

5 febr. 1939 – legionara Lucia Grecu, bătută la sînge în sediul Poliției capitalei, este aruncată pe geam de la un etaj superior, zdrobindu-și capul de pavaj.

11 febr. 1939 – comandantul legionar Victor Dragomirescu este ridicat din spital de poliție, bătut și apoi, încă în viață fiind, a fost ars de viu la crematoriu.

10 iulie 1939 – în mod similar, Nicoleta Nicolescu, fosta șefă a “cetățuilor de fete” (organizația de femei a Mișcării), bătută pînă a ajuns în comă și apoi arsă de vie.

Îi întreb pe monarhiști, cîți or mai fi (și probabil că nici măcar nu știu de aceste crime oribile) – vă place democrația carlistă? Îi întreb pe deontologi – de ce nu vorbiți niciodată despre asta? Pe Alexandru Florian nu îl întreb nimic, ar fi degeaba.

Legionarii au fost uciși în continuare și după 23 ian. 1941: unii au fost condamnați la moarte și executați după rebeliune; alții au murit pe front, unde au fost trimiși în linia întîi; alții au murit în lagăre și temnițe, prin grija celor reprezentați de Alexandru Florian; iar foarte mulți alții au murit în munți luptînd împotriva bolșevismului – ne lăudăm cu rezistența din munți, dar nu nominalizăm decît alegînd bob cu bob, să nu fie legionari, deși 80 la sută din rezistență era formată din legionari. Chiar și trădătorul Aurel Vernichescu s-a reabilitat murind eroic cu arma în mînă în Munții Banatului. Gata cu crimele.

Altă acuzație adusă legionarilor este cea de antisemitism. Citez din scrisoarea deschisă adresată antiromânului de la Cotroceni: „Oare legionarii căsătoriți cu evreice, își urau soțiile? Cel mai cunoscut caz este cel al comandantului legionar Vasile Marin (căzut la Majadahonda), a cărei soție, Ana Maria, era, după mamă, evreică (și membră a Mișcării Legionare). Oare legionarii români pur sânge îi urau pe legionarii evrei? Fiindcă au fost și evrei care s-au înscris în Mișcare, printre aceștia medicul Vasile Noveanu (fost ministru) și frații săi. Oare din ura s-au împrietenit filozofii legionari cu Iosif Hechter (Mihail Sebastian), din ura l-au convertit în închisoare la creștinism pe Nicolae Steinhardt și tot din ura legionarul Valeriu Gafencu i-a cedat în lagărul de la Tg. Ocna evreului Richard Wurmbrandt streptomicina pe care o primise, salvând viața acestuia cu prețul propriei vieți? Oare evreii și evreicele care au fost membrii sau simpatizanți ai Mișcării Legionare, erau și ei antisemiți? Dar chiar și așa, dacă legionarii ar fi fost antisemiți, i-ar fi primit pe evrei în mijlocul lor?”

Cred că ajunge (deși îl mai pot adăuga și pe instructorul legionar evreu Cătălin Ropală, autorul cărții „Batalionul de la Sărata”).

Legionarii au fost dușmani ai democrației – minciună! Legionarii și comuniștii (repet, comuniștii, nu bolșevicii evrei) au fost singurii care au crezut în democrație, motiv pentru care comuniștii au fost interziși în 1924 iar legionarii în 1933. “Democratul” liberal I. Gh. Duca a ordonat împușcarea legionarilor care lipeau afișe electorale.

Legionarii au fost naziști/fasciști – minciună! La Nurnberg, Mișcarea Legionară a fost scoasă de sub această acuzație, singura acuzată ca atare fiind GEG-ul, devenit FDGR-ul lui Iohannis.

Legionarii nu erau creștini, întrucît au ucis. Legionarii au fost foarte creștini – este adevărat că Mîntuitorul nu ne-a învățat să ucidem, dar în ultima Lui noapte pe pamînt ne-a învățat să ne înarmăm – ca să ne putem apăra cînd întem atacați. Legionarii au vrut să se apere pe ei, dar să apere și Patria,

În repetate rînduri am invocat un multimilenar dicton latin: „Salus Patriae, lex suprema” („Salvarea patriei este legea supremă”).

Tot ce se spune despre legionari este ori distorsionat, ori minciună. Că dușmanii Romîniei susțin minciuna, nu este o surpriză. Nenorocirea este că minciuna este susținută de autoritățile române care, văd că se inspiră tot mai mult din nazism!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*