Seara mi-a fost pudrată cu praf de stele când, într-o sufragerie cu mult „suflet”, într-o seară de Crăciun am descoperit pe un perete un tablou fantastic al maestrului Sabin Bălașa. Privirea mea albastră s-a „scufundat” în albastrul tabloului, iar eu am rămas ca vrăjit câteva momente. „Este original?” am îngăimat neîncrezător. „Da!”, mi s-a răspuns, fără să mai pot comenta ceva. Da! A fost ca la o întâlnire cu o fată foarte frumoasă… Sabin Bălașa a fost un important pictor român, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București. Obsesia declarată a vieții și a artei sale a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură.
Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică, literară și publicistică, și-a pus amprenta inconfundabilă asupra epocii sale. Deși arta sa nu e nici pe departe una facilă, ea se dezvăluie cu generozitate și, pe insesizabile trepte de inițiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălașa nu trebuie să-l explici ca să-l simți, și abia după ce-l simți începi să-ți explici lumea în care ai simțit. O hermeneutică hipnotică unică și tipică artei lui Sabin Bălașa dezvăluie cu discreție ceea ce autorul știa dintotdeauna – Renașterea pe care își propunea s-o inițieze înflorise deja din clipa în care măiastra sa mână apucase penelul. Toate aceste „nobile declarații” nu l-au oprit să fie și pictorul de curte al cuplului Ceaușescu, cărora le-a dedicat – în mod voluntar – numeroase lucrări.
S-a născut în Oltenia, la Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, și mama sa, învățătoare, – părinți de o factură spirituală deosebită – își transformaseră casa în muzeu arheologic și etnografic, cu peste 3000 de piese. A fost școlit la Craiova și apoi la București. A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, dar și pentru a picta, în special de Florența. Aceeași legătură a simțit-o față de Iași, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele picture murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, și unde s-a simțit permanent ca acasă. Celebritatea pe care i-au adus-o picturile murale de la Iași și pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de opera semnate de Sabin Bălașa. Marii colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiști cu mai puțin noroc sau talent. Puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu, de altminteri remarcabile ca valoare artistic. În schimb, Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri și opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului. Succesele sale au atras și contestări vehemente, alimentate, cel mai adesea, de faptul că picturile sale se vindeau cu prețuri mult mai mari decât ale clasicilor români și absolut nesperate de contemporani.
Totuși, în special în ultimul timp, tocmai aceste prețuri au acționat ca un adevărat accelerator de performanță pentru piața de artă românească, după ce aceeași Sală a Pașilor Pierduți găzduise expoziția Sabin Bălașa organizată de Galeriile de artă „Top Business” în cadrul căreia cea mai ieftină lucrare costa câteva zeci de mii de euro. Cum expoziția a fost vizitată, în trei săptămâni, de peste 60.000 de oameni, unii sosiți de departe, chiar și din străinătate pentru a se întâlni cu opera lui Sabin Bălașa reunită într-un simbolic transfer de semnificație între picturile murale realizate în anii 70 și lucrări recente ale maestrului care împlinea 70 de ani, se mai poate vorbi și de un al treilea și cel mai important gen de „vânătoare de Sabin Bălașa” – uriașul succes de public.
Studiile marelui pictor au început cu Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București, România (1955), au continuat cu Cursuri la Academia de Limbă și Cultură Italiană din Siena (1965) și cursuri la Academia de Pictură din Perugia (1966). Opera sa cuprinde 12 filme de pictură animată (autor și regizor): „Picătura” (1966); „Orașul” (1967); „Valul” (1968); „Pasărea Phoenix” (1968); „Fascinație” (1969); „Întoarcere în viitor” (1971); „Galaxia” (1973); „Odă” (1975); „Exodul spre lumină” (1979), etc.. Putem adăuga 19 picturi murale (aproximativ 270 m2), la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași: „Aspirație” (380/546 cm), „Omagiu întemeietorilor” (372/471 cm), „Amfiteatru” (452/400 cm), „Generații” (452/379 cm), „Triumful vieții” (420/249 cm), „Dezastrul atomic” (420/249 cm), „Icar” (422/248 cm), „Prometeu” (417/247 cm), „Exodul spre lumină” (416/247 cm), „Ștefan cel Mare” (419/250 cm), „Moldova” (430/265 cm), „Luceafărul” (triptic: 429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm), „Legenda Meșterului Manole” (432/268 cm), „Nunta Cosmică” (431/268 cm), „Legenda Dochiei” (429/268 cm), „Străbunii” (433/268 cm), „Galaxia Iubirii” ”(1080/466 cm). Mai sunt două picturi murale, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați: „Războinicii” – (inițial aflată la Muzeul Militar Central, București, pusă la dispoziția artistului la demolarea muzeului, lucrarea a fost mutată și apoi restaurată pe noul amplasament de către artist) și „Hora”; apoi „Nunta Cosmică (Miorița)” la Hotel București, două picturi murale la Academia de Studii Economice, București („Geneza” și „Feerie”), două picturi murale la Agricola Internațional (Bacău), Sala rondă din Hotel Intercontinental (București). Se mai pot adăuga alte picturi murale aflate în reședințe particulare.
Ca expoziții personale enumerăm: 1978, Roma; 1980, Roma; 1982, Stockholm; 1982, București, Muzeul Național de Artă; 1985, Kerkera (Grecia); 1988, Moscova, Tbilisi și alte capitale ale statelor fostei URSS; 1992, București; 1994, Israel; 2000, București, World Trade Center; 2002, Iași, Univ. Al. I. Cuza; 2005, București. Ca operă scrisă a maestrului avem următoarele romane: „Deșertul Albastru” (roman, 1996), „Exodul spre Lumină” (roman, 2002) și „Democrație în Oglinzi” (roman, 2006). Sabin Bălașa are o multitudine de articole și eseuri apărute în presa scrisă, între ani 1956-2007.
În timpul vieții sale, Bălașa a luat parte la numeroase expoziții internaționale, care i-au adus faimă și care au ridicat prețul lucrărilor sale. El a luat parte la vernisaje organizate în Moscova, Roma, Paris, Damasc, Varșovia sau Cairo, dar și pe teritoriul american. Pictorul a primit numeroase premii, precum medalia de aur la Concursul European de Pictură din Pescara (1962), Medalia de Aur la International Parlament USA (1982), sau titlul de Cavaler al Artelor al Academiei Bedriacense, Calvarone (1985). Ca premii și distincții primite amintim pe lângă cele din SUA și Italia, pe cele din România: Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României” și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer. La Dobriceni – în satul natal – mai există şi astăzi, aproape de şcoală, casa părintească a pictorului, care s-a dorit, la un moment dat, să fie transformată în casă memorială, însă unul din cei doi fraţi ai pictorului s-a opus.
Așa că ne-au rămas ceva din toate – ca semn artistic -, în diferite colecții și pe diferite meridiane: îngerii albaștrii ai lui Sabin Bălașa și aripile lor ce cuprind nemărginirea…
Lasă un răspuns