Să nu devină rănile altora plăgile și metastazele noastre…

Este mai ușor, firesc și chiar îndreptățit, să instituim acum crearea unor baze de date decât, poate, la multă vreme după ce războiul va fi trecut, când rănile lăsate de alții vor fi devenit hăuri și metastaze al poate nici nu ne putem închipui acum ce fel de rău.

Prin frontierele noastre se trece fără nici o opreliște. Și este obligația parlamentului să ceară o întrunire de urgență pentru a se asigura că autoritățile elaborează și aplică un set minim de protecție sanitară, socială și economică a noastră față de acești nou veniți. Mai ales în condițiile în care vorbim și despre refugiați aparținătorii unor nații care au mers la muncă în Ucraina. Oameni care se aflau acolo în baza unor permise și vize de lucru temporare și pe care îi „importăm” pe termen nedeterminat. Ba, le vom asigura și drept de lucru pe câțiva ani, doar pentru că așa a decis Europa… Or, unde este Klaus Iohannis cu avântul lui prorefugiați de altădată? Când punea pe masă oferta de a primi refugiați în rând cu celelalte state ale Europei? De ce nu solicită acum Uniunii Europene noi liste de repartizare a refugiaților către toate țările?

Ar trebui pusă o primă condiție tuturor acelora care intră în țară. Obligația de a se prezenta la un sediu de poliție într-un interval rezonabil, fie și de câteva săptămâni, pentru a-și anunța prezența și a fi luați în evidență. Altfel, vom trăi din nou o formă de discriminare. Aceea în care noi vom fi amendați pentru că nu ne-am „autorecenzat”, pentru un recensământ astăzi oricum neprioritar, noi, trăitorii de drept pe aceste meleaguri, iar toți acești noi veniți nu vor avea nici o problemă să staționeze pe teritoriul țării noastre cât vor avea nevoie. Ori cât vor considera ei de cuviință.

Și trebuie să facem o prioritate din înregistrarea ucrainenilor de etnie română. Chiar și nerecunoscuți acolo, din momentul în care au intrat în țara-mamă, se impune consemnarea, certificarea, prin asociații și autorități, a legăturile lor cu țara mamă, pentru a le asigura acte românești. Pentru că, ne preocupăm de nevoile unor străini, ce nu au nici o vină pentru situația în care au ajuns, dar să nu ignorăm nici problemele pe care le au frații noștri dintre străini, cărora, astăzi, în mod oficial, le putem face actele de care nu au avut voie să se bucure într-un stat mult prea răutăcios cu minoritatea românească.

Și, chiar dacă ne bucură intenția anulării stării de alertă în România, parlamentarii ar trebui să se întrebe dacă este într-adevăr o măsură care ne trebuie acum?… Măcar din perspectivă sanitară. Pentru că nu știm dacă și ce nivel de infectare covid prezintă, ce forme și cât de agresive ne pot aduce toți acești refugiații. Sau de ce alte boli specifice, în special în cazul refugiaților nonucraineni, am putea avea parte. Căci, dacă din această rană deschisă ce se scurge spre noi va izbucni un focar de orice fel de molimă, nu vom putea face nici măcar o anchetă epidemiologică. Pentru că nu vom ști cine, când și unde a ajuns…

Trebuie să depășim zona emoțională produsă de acest flux de refugiați. Trebuie să ne gândim din timp, nu doar la problemele pe care le întâmpină aceștia, ci la necazurile pe care le-am putea avea noi pentru că nu am avut o minimă atenție și grijă față de propria țară și propriul popor. Pe de altă parte, unde vor lucra acești oameni? Unde vor își vor continua studiile și în ce condiții? Pentru că nu vom putea sufoca un sistem deja atins de limite oferind refugiaților locuri în școli și facultăți fără nici o echivalare a studiilor, la nivel de acreditare academică. Și, mai ales, cum vom putea să impunem, ulterior, condiții de urmare a studiilor pentru a fi siguri că nu ne vom transforma într-o zonă accesată pe locurile educaționale doar pentru asigurarea de acte de absolvire recunoscute în Uniunea Europeană?…

Se nasc probleme pe care acum nu le vedem din cauza implicării emoționale. Sunt atât de numeroase și pot ajunge la profunzimi în care nevoile noastre chiar să nu mai conteze. De exemplu, tineri ucraineni ajung să studieze în liceele noastre militare… O fi normal, ce spun serviciile?… Și vor apărea multe alte probleme și în nici un caz ele nu vor putea fi gestionate doar pe seama unor asociații umanitare. Aici este nevoie de implicarea statului român cu forme concrete de primire, absorbție și/sau incluziune, cu termene și condiții clare. Pentru că trebuie să evităm ca rănile altora, pe care încercăm să le oblojim acum, să devină, în timp, ale noastre, și nici măcar ca simple plăgi ale unui timp ieșit din normalitate, ci poate o metastază a neputințelor noastre. Suntem alături de ucraineni, dar trebuie să fim și cu mintea deschisă și la nevoile și posibilitățile noastre…

Un răspuns la “Să nu devină rănile altora plăgile și metastazele noastre…”

  1. Aurel Brumă spune:

    Corect. Pragmatic. Necesar. Părinții mei, la al doilea refugiu din zona Ismail, au fost trimiși ca REFUGIAȚI în zona Timiș, la Bichigi. De aici, întorcându-se la Nocrești (Galați) aveau aceleași documente de REFUGIAȚI (deși ambii părinți erau români, născuți în România). Dacă nu s-ar fi refugiat cei trei frați născuți în Basarabia ar fi fost mai întâi cetățeni sovietici și apoi cetățeni ucrainieni. Trebuie clarificată situația refugiaților, ajutați ca refugiați și asigurate (la cei care rămân o perioadă mai mare de timp în România) locații clarificate de ședere și/sau de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*