Nu, nu îl apucă pe câte un edil brusca dragoste de țară… Și nici dorința personală de a pune în evidență personalitățile neamului nostru… Nu este vorba nici măcar de o atitudine solitară născută din revelația necesității de a face minime gesturi de recunoștință față de înaintași… Și nu sunt nici forme voalate pentru a fi pe plac unora dintre votanți, alegătorii fiind ultimii care află despre așa-zisa luptă a câte unui primar „cu sistemul” pentru a pune efigiile înaintașilor la loc de cinste… Totul este doar butaforie… Un simulacru cinic de punere în scenă a noi și noi motive de reevaluări și reconsiderări „istorice”… Pentru că aici se află azi dreptul nostru de a ne onora înaintașii: la reevaluările decise de alții… Și este urmarea presiunilor, devenite nu doar etichete acceptate a priori, ci obișnuințe firești (și numai mâine-poimâine o să ne cerem singuri partea de acuzații și de plăți de despăgubiri…), presiuni rostogolite peste o nație ce a rămas în genunchi când primi eroi ai ei erau ponegriți, scoși din manuale și din cărțile de istorie, „retrași” din spațiul și memoria public-vizuală… Iar acum doar asistăm la generalizarea deciziilor veneticilor și otrepelor noastre trădătoare de a impune afișarea imaginii personalităților noastre istorice doar cu apostilarea de facto a unor vinovății croite din fel și fel de interpretări a faptelor, fără o raportare la conjuncturile timpurilor în care s-au derulat acestea, exagerări voite, falsuri, „făcături” și minciuni…
Și poate că toți acești venetici, alogeni și trădătorii de neam ar putea scrie direct tăblițele cu „vinovații” și „vinovățiile” reproșate… Dar ar risca să nu aibă unde să le atârne… Și nici unde să le „zidească” drept plachete de avertizare și încriminare…
Ne plătim oare neputința? Nu! Doar nepăsarea și ignoranța! Când statuia lui Octavian Goga era dezvelită la Iași sub condiția „adnotării” (monumentului, nu a ceremonialului!), cu o notă de înfierare a contribuțiilor politico-istorice ale poetului, prea puțini au ripostat. Chiar dacă nu este firesc să accepți ca pe statuile neamului tău, ca preț al prezenței lor în spațiul și, mai ales!, memoria publică, să fie puse plăcuțe de identificare ca fiind răul absolut… Dimpotrivă, este umilitor să ajungi a-ți mai expune personalitățile neamului tău doar sub condițiile puse de niște iuda, care scriu pe statui felurite rele puse pe seama celor reprezentați, nu pentru cunoașterea lor de către tineri, ca poeți, scriitori, ci strict pentru oprobriul generalizat al moștenirilor naționale.
Pe statuia lui Goga de la Iași, pigmeii și ipochimenii au scris amendamentul dreptului de expunere publică a unei personalități… Afișarea unor, nici măcar fapte reprobabile concrete, dovedite, ci a reproșului pentru afinități specifice vremurilor și conjuncturilor de atunci… Dar a fost un prim cui bătut în capacul încă deschis al, nici măcar unei cutii a Pandorei cu busturile și efigiile înaintașilor, ci a unui sicriu în care se vrea închisă istoria noastră…
Iar acțiunile detractorilor au devenit și mai numeroase astăzi… Pentru că nimeni nu a atacat, măcar la nivel arhitectural ori la cel al comisiilor de istorie, acțiunea de mutilare a unei statui cu un autocolant prin care să se facă dovada (!) faptelor presupus reprobabile ale persoanei omagiate prin statui (căci asta fac statuile, duc un omagiu în spațiu și timp în numele acelor ce nu mai au curajul nici măcar să șoptească), lucrurile se repetă, acum la Cluj Napoca, unde „fișa de învinovățire” a vizat o altă personalitate a Neamului Românesc dar și a binelui uman: Nicolae Paulescu. Și acolo scopul a fost acela de a se face un postament pe care să fie înscrisă o secvență de învinovățire decisă de alții. Dovadă că nici nu s-a pus problema redenumirii unui mare bulevard, ci a unei biete străduțe dintr-un… parc industrial.
Or, decât să avem străzi cu numele înaintașilor noștri sub care să fie afișate, ca preț al acceptării, listele rușinii decise de alții, mai bine așteptăm vremurile în care vom ști a face statuile să strălucească așa cum merită. Nu batjocorindu-le cu panouri explicative de dovedire a caracterului negativ al unui personaj. Dacă vom accepta astfel de plăcuțe pe soclurile statuilor personajelor etichetate de alții ca negative, ori sub numele alocate unor străzi, dacă le vom pune lângă fiecare personalitate a neamului nostru de care nu au loc veneticii, lista va tot crește, pentru fel și închipuite vinovății, de limbaj, de scriitură, poate și de „uitătură” prea dură a unor statui, „sfredelind” prin sufletul veneticilor ce nu vor putea privi în ochi nici măcar un bust, dacă ne vom afișa dară efigiile înaintașilor cu adnotarea „din păcate, activitatea sa politica este una regretabilă pentru istoria României, întrucât a fost militant fascist și antisemit”, cei ce vin după noi, și pentru care lăsăm aceste metereze, nici măcar nu le vor mai privi. Nu vor mai citi numele acelora ce au contribuit, poate chiar și greșind uneori, dar cu încredințare de dragoste de neam și țară, la devenirea noastră.
Nimeni nu are voie să ne impună liste! Nimeni nu are dreptul să ne lipească scornite avertismente pe statui, efigii, străzi. Și nu permitem nimănui să ne pună simboluri de avertizare pe lucrurile care ne reprezintă. Istoria s-a ridicat și prin ei. Iar dacă atârnăm astfel de batjocoritoare poveri pentru mai târziu, din toată istoria noastră nu va mai rămâne nici măcar o listă… Ci doar atenționarea decisă de alții: „activitate regretabilă pentru istoria României”. Iar istoria de mâine va fi aidoma unui rastel cu mii de fișe „de descărcare” arhitecturală, istorică și patrimonial-culturală…
Lasă un răspuns