Haotic pentru noi, căci ei știu bine ce săvârșesc acolo… Umilitor tot doar pentru noi… Doar limba le aparține… Acolo nu-i întrece nimeni… Căci o furie servilă îi mână să-i atace pe toți aceia care mai cutează a pune întrebări… Și nu știu cozile de topor prea multe, adesea nu știu mai nimic, dar buchisesc de pe îndrumare decizii de analfabeți funcționali în numele acelora ce stau în umbră… Personaje ce nu se implică, nu se afișează, doar dictează prin lichelele, ipochimenii și detractorii ce le stau la dispoziție. Și parcă mult prea repede s-a tocmit dosarul de la parchet pentru cei de la AUR, nu?!
Pare că nici n-au apucat cuvintele să se deșire pe de-a întregul dintr-un comunicat oarecum anost, că au și fost lansate acuzațiile. Și chemările la explicații. Cercetări „in rem” și convocări nominale în fața „reprezentanților” acelora ce au pus toată tărășenia la cale. Și nu am văzut nici măcar o improvizată notă de fundamentare vizând semnificația atât de gravă a termenilor folosiți de cei de la AUR. Nici o descriere juridică a presupusului grotesc pe care l-ar fi creat aceștia. Doar un contur de vinovăție și verdicte, nici măcar o predică de exemplificare, doar repere de sancționare chiar înainte de formularea scriptic legală a unor acuzații oficiale și, mai ales, constituționale.
E drept, acum s-a lăsat un soi de „liniște” peste toată agitația peiorativă… Și pare că nici o mustrare nu va mai goni nehămesită spre cei de la AUR. Nu acum, și nu pe tema pe care au lansat-o ei. Dar e o liniște, nu aparentă, că de așa ceva nu vom avea niciodată parte, ci o „batistă pe țambal” precum o kippă deznodată din colțurile ei șase… Să nu-i trezească pe prea mulți a se întreba… Pentru că întrebările venite dinspre sine, și nu rostogolite pe post de aserțiuni permise, acele „adevăruri”, fie ele și fățiș neadevărate, dar strict autorizate de unii, vor fi însoțite suis-generis și de actul gândirii… Și al sensului existenței noastre aici, măcar în raport cu valorile și reperele ce ne sunt puse sub semnul întrebării. Nu complet retezate, nu definitiv interzise, nu pe veci extirpate din mentalul colectiv, ci doar suficient de scobite prin manuale și cărți pentru ca sămânța să existe pe mai departe. Căci, fără acele semințe și fără brazdele de pe care să-și culeagă ei „recoltele”, învinovățirile ar fi sordide în cel mai important aspect: justificarea continuității compensațiilor materiale…
Dar întrebările noastre trebuie să continue neostenit… Pentru că, fără a defini exact ce înseamnă „a minimaliza holocaustul”, fără a clarifica acele limite în care vorbim doar despre păreri, opinii (fie ele „răutăcisme” și ironii, fie expresia unui infantilism, mai ales la nivel de grafitti, „de cartier”), și de unde începe, de fapt, sfera, nu atât penală, cât mai ales cea a atingerii memoriei și sensibilităților, nu putem fi acuzați și condamnați doar după subiectivisme transformate în izvoare de (pseudo)drept. Și trebuie să știm și unde sunt aceia care se pot plânge pe bună dreptate că le-au fost atinse sensibilitățile? Mai există ei? Pentru că au trecut totuși șapte decenii… Și doar nu o să se vâre cu legitimitatea victimizării și recunoașterii unor sensibilități acolo unde acestea nu au cum să mai existe, nu?! Pentru că în lumea celor drepți, și cei ce se cred acum judecători atotștiutori pot intra doar într-un singur fel: ca noi toți ceilalți…
Trebuie să avem un reper despre ceea ce înseamnă linia minimă a vinovăției de a le minimaliza lor „sensibilitățile”… Altminteri, ne vom trezi chemați în instanțe că ne-am scris vinovăția fără vină cu litere mici… Ori că nu am pus majusculă holocaustului… Sau că orice derivat din aceasta va fi parte a unei familii de cuvinte considerate a priori peiorative, jignitoare… Ba, de vom ajunge prin somnul rațiunii noastre să avem și o materie de studiu în școli, mai grav, chiar în locul Istoriei noastre, să nu ne mirăm când vor veni copiii de la școală, nu cu note mici la „materia” holocaustului, ci de-a dreptul cu decizii punitive pentru minimalizarea voită a holocaustului, dovedită, nu-i așa?!, prin chiulul de la ore, netocirea și neînsușirea „materiei…
Am ajuns într-un punct în care întrebările devin esențiale pentru felul în care vom mai putea privi în urmă… Iar dacă nu facem acum pasul, întrebările vor deveni aserțiuni fundamentale în dicționarele-parazit ale vremurilor ce urmează…
Lasă un răspuns