Sistemul carstic Humpleu (jud. Bihor) – a doua peșteră din România ca lungime

Sistemul carstic Humpleu reprezintă un complex carstic aparţinând Munţilor Bihor și este dezvoltat în calcarele Dealului Humpleu, între Valea Ponorului şi Valea Firei, afluenţi ai Someşului Cald. Acesta este alcătuit din Peştera Mare din Valea Firei, Avenul din Poieniţa şi Peştera de la Abri (Peștera cu apă din Valea Firei). Este declarat Monument al Naturii şi este în custodia Parcului Natural Apuseni, al Cluburilor de Speologie „Omega” şi „Politehnica” din Cluj-Napoca, dar și „Z” din Oradea. Remarcabil la această peşteră este volumul uriaş al sălilor pe care le adăposteşte. Râul subteran care străbate galeria activă este, cu cei cinci kilometri ai săi, cel mai lung din România, fără a lua în calcul lungimea afluenţilor.

Sistemul carstic Humpleu (cunoscut și ca „Peștera Mare din Valea Firei”) a fost descoperit în 1984 și este a doua peșteră ca lungime din țară și cu siguranță foarte curând va trece pe locul unu, detronând Peștera Vântului. Lungimea sa a atins 40 de kilometri și există reale șanse de continuitate. Adâncimea sa actuală este de -314 metri. Altitudinea la care se află zona de acces se află la altitudinea de 1.165m. Are două guri de acces. Accesul în zonă se face pe ruta Huedin-Mărgu-Rachițele-Doda Pilii. Ca și istoric, în septembrie 1984, clujanul Angelo Bulboacă a fost condus de către pădurarul Avram Cuș la o mică deschidere într-un con de grohotiș, aflată în versantul drept a Văii Firei (Dealul Humpleu). Împreună cu I. Pop și M. Almășan, două luni mai târziu, după mai multe ture de dezobstrucție, au pătruns în Peștera Mare din Valea Firei, descoperind Sala de Intrare, Sala Domului Prăbușit, Galeria Rol și Galeria Falselor Lacuri. În explorări au intrat și speologii de la „Z Oradea” care tatonaseră zona câțiva ani înainte. Din concurența celor doua echipe a rezultat o descoperire de excepție. 40 kilometri de peșteră în doar zece ani, comparativ cu Peștera Vântului în care exclusiviștii speologii de la „CSA Cluj” au explorat 40 kilometri în 40 de ani. Aici este vorba despre un sistem carstic de peste 40 kilometri cu un potențial de peste 100 kilometri. Peștera Mare din Valea Firei este o peștera complexă care cuprinde aproape toate elementele carstice. Cavitatea este dispusă pe trei nivele: nivelul superior principal fosil, format dintr-o succesiune de mari săli bogat concreționate, unul intermediar fosil ce apare intermitent și unul inferior, activ, situat la 30-50 metri sub nivelul fosil principal, larg, bogat concreționat, cu un râu subteran cu debit mediu de 300 l/s.

Fosilul este alcătuit din: Sala de Intrare, respectiv Sala Ondine, care are o lungime de 365 metri, lățimi cuprinse între 25–30 metri și înălțimi de 10–15 metri. Fosilul continuă cu Sala de Dans (304/77/55 m), Sala Buzunar (55/78/10 metri), Sala Suspendată (108/42/12 m), Sala Club (100/54/22 m), Sala Dan Coman (242/73/23 m), Sala Minunilor (230/40/30 m), Sala Gabor Halași (490/103/35 m), Sălile Charonte, Sălile Grenoble, Sălile „A”, Sala Bivuacului, Sala Înaltă (80/75/80 m), Sala Giganților (750/111/35 m), Sala Pagodelor (50/40/20 m), Sala „89” (110/30/22 m), Sala Helictitelor (75/50/22 m), Sala cu Ferestre (40/30/18 m), Sala Finală, Sala Amfiteatru și Sala Bingo. Aceste săli sunt separate de sectoare de galerii pline de scurgeri calcitice sau de prăbușiri. Etajul activ este alcătuit din: Galeria Activului principal (4900 m), Galeria Afluentului (780 m), Galeria Marmitelor (245 m), Râul subteran din Peștera cu Apă din Valea Firei (150 m). Până în 2009 au fost descoperite 22 de săli, dintre care 4 sunt și cele mai mari din România: 1.Sala Giganților (750/111/35 m), cu un volum de peste 2.800.000 m³, a doua ca mărime din Europa, cu o suprafață de 6 ha (și a opta din lume). 2.Sala Gabor Hallași (490/103/35 m), cu volumul de aproximativ 1.300.000 m3. 3.Sala de Dans (304/77/55 m), cu volumul de 480.000 m3. 4. Sala Dan Coman (242/73/23 m), cu volumul de 410.000 m3. Etajul activ este plin de formațiuni de eroziune și depunere calcitică, precum: marmite turbionare, lingurițe, gururi, stalactite, stalacmite, coloane.

Ca modalitate de formare, cavitatea este cantonată în calcare cretacic inferioare, fiind amplasată de-a lungul unei falii înscrise pe un aliniament tectonic controlat de un sistem de fracturi cu direcţia general NE-SV. Râul subteran interceptat are ca origine principală pierderile de apă din depresiunea carstică Groapa Largă, fiind afectat într-o anumită măsură de pierderile temporare şi/sau permanente de apă din: Poiana Mărului, Poiana Vârtop, Poieniţa, Ponorul Văii Ponorului. În perioadele de maxim pluvial pe lângă izbucul principal funcţionează încă alte patru izbucuri majore, amonte de acesta, inclusiv Peştera cu Apă. Una din teoriile formulate despre geneza peşterii este că actualul fosil, a fost săpat de apele unui mare râu subteran care avea ca emergenţă Peştera cu Gheaţă de la Vârtop şi resurgenţele în versantul Văii Firei aflate la 40 m altitudine relativă de-asupra actualelor izbucuri. Coborârea nivelului de bază local (concomitent cu o scădere substanţială a debitului) a condus la săparea actualei galerii parcurse de râul subteran. Vechea galerie (actualul fosil) a suferit un intens proces de concreţionare care a generat speleoteme de o varietate morfologicã remarcabilă. Astfel, acest gol subteran adăposteşte mai toate tipurile de speleoteme calcitice descrise în literature de specialitate. Cu un potenţial explorativ deosebit, Peştera Mare din Valea Firii adăposteşte râul subteran care străbate galeria activă, cu lungimea de cinci kilometri, fiind cel mai lung de rău de acest tip din România, fără a lua în calcul lungimea afluenţilor. Aceasta este încadrată în clasa de protecţie B, cu sectoare de clasă A. Conform Legii nr. 462/2001 şi ale OM nr. 604/2005 privind clasificarea peşterilor, Clasa A cuprinde peşteri de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional, iar Clasa B cuprinde peşteri de importanţă națională care se disting prin mărime, raritatea resurselor şi prin potenţial turistic. Pe lângă speleotemele calcitice sunt prezente şi cele din gips, aragonit şi hidroxilapatit. Acestora li se adaugă cantităţi impresionante de moonmilk constituit în principal din calcit, care a pseudomorfozat monohidrocalcitul. Prezenţa numeroaselor prăbuşiri sugerează o intensă activitate tectonică. Este de remarcat de asemenea extraordinara varietate de speleoteme, unele dintre acestea putând fi întâlnite doar aici, iar dintre acestea trebuiesc amintite megacristalele scalenoedrice de calcit (aici aflându-se cele mai mari pe plan mondial formate în mediu subteran), a căror dimensiuni ating 80 cm lungime și au peste 30 kg în greutate (Onac, 1992).

La rândul său Avenul din Poieniță este o succesiune de puțuri largi separate de mici târâșuri și meandre urmat de un sector de strâmtori și mici săritori (până la cota -70), iar în zona finală puțuri de mari dimensiuni, fiind dezvoltate în clopot sau pe fracturi. Urmează o galerie foarte strâmtă, aproximativ orizontală, lungă de 150 m (între cotele -70 m și -160), unde apare un râu, care după ce parcurge galeria, se varsă într-un afluent al activului principal al sistemului. Între cotele -160 m și -258 m puțurile se succed unul după celălalt.

Peștera cu Apă din Valea Firei (Peștera de la Abri) reprezentă un nivel de preaplin al deltei de vărsare (sifonată) a activului din sistem. După parcurgerea unei galerii de circa 35 m și trecerea unui sifon (10 m lungime și 4 m adâncime) se interceptează o galerie temporar activă ce conduce la activului principal, sifonat amonte și aval. Un horn de aproximativ 9 m conduce într-o galerie fosilă aflată în prezent în explorare. Peștera nu a fost încă joncționată cu sistemul (în mod fizic), dar ea face parte din acesta din punct de vedere hidrocarstic.

Ca și bio-speologie, sistemul carstic Humleu este intens cercetat de biospeologii ISER Cluj Napoca. Peştera adăposteşte urme ale ursului de cavernă. Depozite de oase de Ursus Spealeus s-au găsit concentrate în zona intrării, în Galeria Rol şi într-o zonă mai profundă – Sala Dan Coman. Liliecii sunt prezenţi în sistemul carstic, cuprinzând mai multe specii: Liliacul mare cu potcoava (Rhinolophus ferrumequinum); Liliacul de amurg (Nyctalus noctula);Liliacul cârn (Barbastella barbastellus)- cuprinde două specii în lume, dintre care una în Europa şi în România; specia este rară, periclitată în toată Europa, fiind de dimensiuni medii și Liliacul urecheat (Plecotus auritus). Din păcate din peşterile sistemului lipseşte inventarul faunistic. Sistemul carstic este caracterizat de o termocirculație unidirecțională, curentul de aer având o direcţie unică pentru întreg sistemul, dar care îşi schimbă sensul în funcţie de sezon. Influenţa temperaturilor exterioare, observate în special în sezonul hibernal, este resimţită până la circa 600 metri de la intrare.

Sistemul Humpleu se afla pe teritoriul Parcului Natural Apuseni astfel încât măsurile de protecție sunt specifice atât pentru cavernamente aflate pe teritoriul parcului cât și cele specifice acestei peșteri. Administrarea peșterii se realizează pe baza unui acord de parteneriat între Parcul Natural Apuseni și cluburile de speologie Politehnica și Omega din Cluj, alături de „Z” din Oradea. Aflată în custodia Cluburilor de Speologie peştera este închisă publicului larg, putând fi vizitată numai cu aprobarea ISER (Institutul de speologie Emil Racoviţă) Cluj-Napoca, în echipe bine antrenate şi cu echipament corespunzător. Pentru cei care doresc să cunoască această minune subterană, este bine de ştiut faptul că nivelul fosil este de dificultate medie. Pentru a preveni degradarea peşterii, dar şi eventualele accidentări ale unor turişti neavizaţi, la intrarea de pe Valea Firii s-a montat o poartă de acces. Intrarea prin Avenul din Poieniţa nu este închisă cu poartă, dar avenul este atât de dificil încât s-a considerat că oricine este în stare să parcurgă avenul are pregătirea şi cunoştintele necesare să parcurgă peştera fără riscul de a o degrada. Parcurgerea peşterii în porţiunea sălilor de intrare nu necesită o pregătire fizică deosebită şi nici cunoştinţe tehnice deosebite, dar este obligatorie prezenţa unui ghid care să cunoască foarte bine peştera, din cauza pericolului de rătăcire. Datorită acestor aspecte, această zonă se pretează la practicarea unui speoturism ecologic. Galeria activă se parcurge în costum de neopren şi necesită o pregătire fizică şi tehnică bună. Galeria activă este cel mai dificil parcurs de râu subteran din România datorită numărului mare de semisifoane. Turele în acest sector trebuie bine corelate cu prognoza meteo pentru că, în caz de viitură, semisifoanele se închid.

Humpleu – un sistem carstic încă plin de surprize, o lume subterană cu mistere încă nedezlegate, își așteaptă exploratorii care să o conducă pe primul loc din țară, înainte de Peștera Vântului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*